#title Comuna din Paris (1871) #subtitle Text din „Anuarul Anarhivei 2021” #author Anarhiva #date 2021 #source Preluat la 20.12.2022 de la [[https://pagini-libere.ro/]] #lang ro #pubdate 2022-12-20T19:24:42 #topics România, Franța, istorie, Comuna din Paris Se împlinesc 150 de ani (18 martie 2021) de la începutul Comunei din Paris, eveniment care a marcat nu doar sfârșitul veacului XIX, ci și mișcările de emancipare populară care au urmat. Pentru 72 de zile, muncitorii parizieni au încercat să se organizeze pe baza principiilor echității economice, ajutorului reciproc, autonomiei și libertății politice. Comuna a fost până la urmă înfrântă, ferocitatea răzbunării burgheze împotriva revoluționarilor și muncitorilor șocând întreaga lume. Louise Michel, condamnată la deportare în Noua Caledonie pentru participarea sa la Comună, își amintea de masacrele „săptămânii sângeroase” câțiva ani mai târziu, atunci când, ridicând steagul negru al revoltei alături de șomerii parizieni, le amintea acestora nu numai de lipsa pâinii, ci și de moartea miilor de comunarzi, executați de trupele guvernului de la Versailles. În arhivă puteți găsi mai multe materiale dedicate Comunei, de la antologia lui Barbu Lăzăreanu din 1948, la „Almanahul Comunei” din 1877, scos în Elveția de Elisée Reclus (fost comunard) și Zamfir Arbure. În deschiderea almanahului din 1877, editorii scriau următoarele : Printre autorii articolelor publicate aici, unii cred că este posibilă o transformare economică prin acțiunea inteligentă a sufragiului universal. Alții nu văd posibilitatea emancipării muncitorilor decât în acțiunea revoluționară a muncitorilor înșiși. Însă și unii, și ceilalți afirmă autonomia individului și a grupurilor, recunoscând necesitatea egalității economice și proclamând dreptul și datoria muncii pentru toți oamenii. Și unii, și ceilalți se vor afla în rândurile poporului, în ziua când poporul se va ridica.