Const. I. Emilian: Anarhismul poetic (1932)
Text din „Anuarul Anarhivei 2021”

În 1932 apărea volumul Anarhismul poetic. Studiu critic. Autorul, Const. I. Emilian, încerca să facă o analiză a curentelor moderniste autohtone – de la simbolism, la dadaism, suprarealism și constructivism – identificând apariția unei „noi ideologii literare”. Folosindu-se, mai mult sau mai puțin pertinent, de analogia cu principiile anti-autoritare ale anarhismului politic, Const. I. Emilian denumea această nouă tendință, „anarhism poetic”. „Un aprig duh de răzvrătire bântuie întreaga lume literară”, remarca autorul, definind astfel „anarhismul poetic”: atitudine negativă față de trecut, individualism, exaltarea iraționalului, ostilitate față de spiritul de ordine și față de ierarhia valorilor, sincretism etc. Printre „anarhiștii literari” moderați îi amintea pe Tudor Arghezi, George Bacovia, Adrian Maniu etc., iar dintre „extremiști” pe Tristan Tzara, Benjamin Fondane, Ilarie Voronca, Ion Vinea etc., trecând în revistă și publicațiile reprezentative: 75 H.P., Contimporanul, Punct etc.

Se poate lesne deduce că perspectiva criticului asupra anarhismului politic era (în cel mai bun caz) una simplistă, iar poziția pe care o favoriza, deplângând „barbaria” noilor curente lirice, era una conservatoare. O temă la fel de dragă autorului era necesitatea de a apăra literatura română de „violența” inovației și de spiritul de dezagregare al „anarhiei”, străin, se înțelege, de „specificul național” și chiar și de cel „european”.

Dincolo de aceste aspecte, lucrarea poate fi interesantă pentru cei/cele care se interesează de istoria avangardelor literare și artistice autohtone, dar și pentru analiza, prin comparație, discursurilor și polemicilor intelectuale și literare de azi.