Anarhiva
Errico Malatesta (1853-1932)
Text din „Anuarul Anarhivei 2021”
Errico Malatesta (1853-1932), muncitor, publicist și militant anarhist, a fost unul dintre acei socialiști a căror activitate se confundă, de fapt, cu perioada „clasică” a anarhismului.
„Prin spirit anarhist,” scria Errico Malatesta, „înțeleg acel sentiment profund uman care-și dorește bunăstare, libertate și dreptate pentru toți, solidaritate și iubire între toți oamenii, și care nu e o trăsătură exclusivă a celor care-și spun anarhiști, ci un sentiment care-i inspiră pe toți cei care au o inimă generoasă și o minte deschisă.”
Piotr Kropotkin își aducea astfel aminte de el în memoriile sale:
Malatesta era un fost student în medicină care renunțase la o profesiune intelectuală și la avere de dragul revoluției. Întreaga lui viață nu se gândise niciodată dacă va avea un codru de pâine la prânz și un loc unde să înnopteze în ziua respectivă. Neavând un colț al său, el era gata să vândă înghețată pe străzile Londrei pentru a-și câștiga existența, iar noaptea să scrie articole fulminante pentru ziarele italiene. În Franța el fu întemnițat, apoi pus în libertate și expulzat; în Italia fu condamnat pentru a doua oară și deportat pe o insulă, de unde evadă... Malatesta poate fi găsit întotdeauna acolo unde lupta e în toi.
Mereu pe fugă, el a petrecut câteva luni și în România în anii ‘80 ai veacului XIX, la Brăila. Deși prezența lui aici n-a lăsat urme, multe dintre textele pe care le-a scris au fost ulterior traduse în limba română, începând din 1891, când în colecția Biblioteca Anarhistă din București apărea broșura „Între țărani”, reeditată ulterior și de Panait Mușoiu în 1910.
O scurtă biografie a lui Malatesta, care poate fi găsită în arhiva noastră, a apărut în 1936, în îngrijirea lui Ion Ionescu-Căpățână, la editura Umanitatea. De asemenea, în 2007 a fost publicat volumul La cafenea: discutând despre revoluție și anarhie, o colecție de 17 dialoguri scrise de Errico Malatesta între 1897 și 1922. Alte texte și articole de-ale sale pot fi citite pe blogul Râvna.