Iuliu Neagu-Negulescu nu a scris doar pentru ziarele socialiste și anarhiste de la noi, ci a fost și corespondent al cunoscutei reviste anarhiste Les Temps Nouveaux, editată de Jean Grave la Paris; publicație după care Neagu și-a botezat, de altfel, revistele Vremuri Noi, apărute în 1908 și 1935. Într-o corespondență trimisă ziarului francez, Iuliu Neagu relatează o altercație cu jandarmii, care veniseră la domiciliul său din satul Meteleu (BZ) pentru a închide „centrul mișcării anarhiste din România” și pentru a-i confisca broșurile și cărțile. Descinderea s-a lăsat, se pare, cu o încăierare generală, descrisă cu destul patos de tânărul anarhist.
Darea de seamă a apărut în nr. 37 din 1900 al publicației pariziene, fiind tradusă de noi după originalul care se află, împreună cu întreaga colecție a revistei Les Temps Nouveaux, printre colecțiile puse la dispoziție de Bilioteca Națională a Franței:
Aici, ca peste tot, coteria guvernamentală liberalo-conservatoare încearcă să împiedice prin toate mijloacele ca lumina mântuitoare să pătrundă la masele populare. Drept exemplu, vă pot da cele ce urmează.
Săptămâna trecută, eu, tatăl meu, mama mea, două dintre surorile mele și, de asemenea, tovarășul Ștefănescu și șase alți bărbați din satul meu, am fost chemați în fața tribunalului din Buzău. Crima noastră? Că suntem socialiști anarhiști și că i-am fi ultragiat pe deținătorii autorității. Adevărul este că, în octombrie (1899 - n.n.), autoritățile regionale și comunale au vrut să-mi violeze domiciliul pentru a găsi, ziceau ei, „centrul mișcării anarhiste românești” și că eu, împreună cu toată familia mea, ajutați de câțiva bărbați din sat, am reușit să-i împiedicăm pe acești ticăloși să-și ducă la bun sfârșit planul de a-mi confisca biblioteca și de a-l aresta pe tovarășul Ștefănescu, care stătea la mine de ceva vreme. Cu toate acestea, au reușit să ne fure „Anarhia” de Kropotkin și manuscrisul traducerii românești, opera tovarășului Ștefănescu. Brutele în albastru, jandarmii, s-au folosit de săbii și au rănit-o pe mama și pe una dintre mătușile mele, iar mai apoi (destul de grav) și pe sora mea, Elena Dăscălescu, care, văzând brutele cu săbiile trase, a luat o toporișcă și s-a năpustit asupra lor pentru a le apăra pe mama și pe mătușa mea, care erau îngrozite. Pentru că ne-am apărat libertatea împotriva autorităților agresive suntem acum chemați în fața tribunalului. Iată cum respectă justiția libertatea garantată de legi, această libertate a „gândirii cumsecade”, bună numai ca să fie aruncată în ochii imbecilillor de către toți amăgitorii care preamăresc în mod fățarnic legile doar ca să ajungă la putere.