Anarhiva
Lovekills (colectiv și zină anarcha-feministă)
Text din „Anuarul Anarhivei 2020”
Undeva la începutul anilor 2000 se naște Lovekills, o colectivă radicală, anarcha-feministă, în care au fost implicate mai multe activiste din orașele Timișoara, București și Craiova. Orientarea zinei era una anti-patriarhală, anti-fascistă, anti-militaristă. Printre numeroasele acțiuni la care a luat parte, colectiva Lovekills, împreună cu alte grupuri anarhiste precum Ura, Revolta și Info-Propaganda, a publicat în 2002 primul număr din zina Lovekills. Gândită ca o platformă alternativă la sursele de informare de la acea vreme, zina își propunea să documenteze istoria și dezvoltarea practicilor anarhiste (publicând biografii precum cele ale lui Sofia Perovskaya, Louise Michel, Voltairine de Cleyre, Emma Goldman, Leah Feldman), dar și să relateze despre acțiunile altor grupuri anarcha-feministe: Rote Zora (Germania de Vest), Mujeres Creando (Bolivia), Erinyen Collective (Berlin) etc.
Tot la inițiativa colectivei, în anul 2006 se organizează prima ediție a Festivalului Lovekills care a inclus ateliere practice de auto-apărare, expoziții, documentare și discuții pe teme precum etichetarea în mișcarea punk, rolul bisericii ortodoxe în opresiunea femeii, violența împotriva femeilor etc. Doi an mai târziu, cu ocazia summit-ului NATO organizat la București (2008), brutalitatea intervenției forțelor de ordine este sugestiv redată pe blogul colectivei și în paginile zinei. Cu același ton radical, numeroasele articole apărute în zina Lovekills denunță hărțuirea stradală, sistemul penitenciar sau rolul poliției în perpetuarea violenței împotriva femeilor. O privire critică este acordată și sexismului din cadrul mișcării punk/anarhiste din România din perioada respectivă, neasumarea sa politică fiind, de asemenea, adusă în discuție.
Fetele nu ascultă muzică punk. Fetele sunt prea timide să meargă la concerte. Fetele ar trebui sa-și păstreze părerile pentru ele. AICI SUNT FETELE CARE SĂ DEMONSTREZE CĂ ASTA ESTE GREȘIT! Fetele cântă muzică punk. Fetele merg la toate concertele. Fetele publică reviste și se exprimă deschis. Fetele și băieții acționează împreună. E timpul să contribui și tu, Depinde te tine!
(colectiva Lovekills)
Mai multe detalii legate de acțiunile colectivei și despre zina Lovekills puteți citi în textele indexate în anarhivă sau în articolul publicat în revista CUTRA în 2020 și care le-a fost dedicat: Adina Marincea, „Asta (nu) e o poveste de dragoste! Lovekills, punk și anarcha-feminism în România”.