Anarhiva

Masa Critică (Critical Mass)

Text din „Anuarul Anarhivei 2020”

2020

Critical Mass sau Masa Critică e o formă de organizare politică și de acțiune directă, dar mai ales un bun prilej de a pune în practică, prin organizare non-ierarhică și anti-autoritară, contestarea modelelor sociale și urbane actuale.

Primul eveniment de acest fel a avut loc la San Francisco, pe 25 septembrie 1992, atrăgând 48 de participanți. Ziua în care sunt organizate masele critice a rămas de atunci ultima vineri din fiecare lună. Mai apoi, „masele critice” s-au răspândit la nivel global atingând, de exemplu, un număr de 80.000 de bicicliști în anul 2008, la un eveniment organizat în Budapesta. Modul de organizare și promovarea se bazează pe principiul xerocrației, mai exact al informării descentralizate (fanzine, broșuri, fluturași puși pe biciclete, autocolane etc.). Nu există lideri, iar rutele sunt alese prin consens sau spontan, aleatoriu. Plimbarea cu bicicleta nu urmărește întotdeauna să facă lobby pentru mai multe piste de bicicletă (deși există și acest obiectiv). Mai degrabă fiecare persoană este liberă să-și inventeze propriul motiv de participare. De exemplu, unele persoane sunt acolo pentru a promova transportul non-motorizat, pentru a-și revendica orașul, iar alții pur simplu pentru că le place să se plimbe cu bicicleta și au un sentiment de comunitate cu toți ceilalți bicicliști din Masa Critică. Pentru mai multe detalii legate de organizarea, promovarea și planificarea unei rute, în anarhivă poate fi citită broșura „Cum să organizezi o masă critică” (2013).


Preluat la 20.12.2022 de la https://pagini-libere.ro/