Anarhiva
Pagini Libere (seria II, 1925-1926)
Text din „Anuarul Anarhivei 2021”
După ce Revista Ideei și-a încetat apariția în 1916, nu a mai existat pentru o vreme o tribună a ideilor anarhiste în România. Panait Mușoiu și-a continuat munca de editor și publicist, însă a renunțat la publicarea faimoasei sale reviste. Astfel că Pagini Libere a continuat oarecum linia Revistei Ideei, apărând în perioada anilor ‛20, la București. La fel ca în cazul Revistei Ideei, grupul din jurul Paginilor Libere edita, pe lângă revistă, și o colecție de cărți și broșuri. În această colecție au apărut de-a lungul vremii traduceri din Jean Grave, Piotr Kropotkin, Sébastien Faure, Elisée Reclus și alți autori clasici ai anarhismului. Editor al revistei era A. Gălățeanu (A. Kessler), prieten și biograf al lui Panait Mușoiu.
Pagini Libere era o publicație în care-și găseau loc toate curentele libertare, de la anarho-sindicalism, la individualismul anarhist, și de la pacifism la anarho-comunism.
Apropiați de revistă erau vechii militanți sindicaliști, ca Iuliu Neagu-Negulescu sau Petre Popescu, dar și Panait Mușoiu, pacifistul Eugen Relgis sau scriitorul Panait Istrati. De remarcat este și faptul în paginile revistei au apărut de-a lungul vremii texte semnate de scriitori celebri în epocă – Romain Rolland, Upton Sinclair, Henri Barbusse, Stefan Zweig – cu care redacția se afla în corespondență.
Relațiile cu revistele sau autorii libertari din Europa erau și ele foarte strânse. Au fost primite și publicate în paginile revistei texte din Franța, de la E. Armand, Jean Grave, G. Lacaze-Duthiers, dar și din Austria, de la istoricul anarhist Max Nettlau sau de la Pierre Ramus.
În arhivă se poate citi o colecție de șase numere din seria a II-a a revistei, acoperind intervalul octombrie 1925-mai 1926. În cele câteva numere puteți citi extrase din Cucerirea pâinii de Piotr Kropotkin, un dosar dedicat lui Ștefan Gheorghiu, texte semnate de Panait Istrati, o nuvelă a utopistului I. Neagu-Negulescu și alte materiale inedite.