Anarhiva
Paraf-Javal (1858-1941)
Text din „Anuarul Anarhivei 2021”
În colecția de cărți și broșuri editată de Panait Mușoiu, dar și în Revista Ideei, au apărut de-a lungul timpului mai multe traduceri din Paraf-Javal (1858-1941), scriitor francez cu care Mușoiu a întreținut o lungă corespondență și, se pare, o la fel de îndelungată amiciție.
Anarhistul francez credea că fericirea poate avea metodă, că existența umană, dar și „chestiunea socială” pot avea o dezlegare științifică. În jurul acestei idei a construit o teorie filozofică, cea a „transformismului universal,” baza anarhismului său științific, prin care încerca să găsească un răspuns la problema fericirii (individuale și colective). „Omul poate fi bun și fericit” îi plăcea și amicului Mușoiu să le zică celor care-l vizitau din când în când în subsolul său plin cu cărți, oferindu-le, probabil, spre citire și broșurile lui Paraf-Javal.
În colecția anarhivată puteți citi două din broșurile publicate și prefațate de Mușoiu, „Organizarea fericirii” și „Ce știm despre lume: de vorbă cu nepoata”. Aceasta din urmă e o lucrare folosită mult timp în cadrul „Școlii moderne” inițiată de pedagogul libertar Francisco Ferrer, pentru care Paraf-Javal a redactat și alte lucrări și cursuri.