#title Pentru noi lupte comune în Balcani #author Balkan Anarchist Bookfair #date 2019 #source Preluat la 13.01.2023 de la [[https://pagini-libere.ro/]] #lang ro #topics Balkan Anarchist Bookfair Între 27 și 29 septembrie 2019, persoane și colective din mișcarea anarhistă și anti-autoritară din Balcani (și din afară) s-au reunit la Sofia pentru cel de-al treisprezecelea Târg de Carte Anarhist din Balcani. Deși proveniți din mai multe regiuni și vorbind în mai multe limbi – bulgară, română, slovenă, macedoneană, albaneză, greacă, sârbo-croată (de asemenea și poloneză, italiană, germană și engleză) -, am avut totuși un limbaj comun pentru a comunica: solidaritatea ce depășește frontierele naționale și toate diviziunile impuse de societatea capitalistă. Cel de-al de-al treisprezecelea Târg de Carte Anarhist a fost cea mai bună modalitate de a sărbători 100 de ani de la fondarea primei federații anarhiste din Bulgaria. Ne onorăm istoria dezbătând idei, împărtășind practici și organizându-ne pentru noi lupte comune. Acestea sunt ideile puse în discuție și asupra cărora s-a convenit: 1. Trebuie să apărăm spațiile sociale libere (începând cu Rozbrat din Polonia, Rog din Ljubljana, squaturile supuse evacuărilor din Exarcheia-Atena, toate amenințate de evacuări) ca parte a unei lupte mai largi de apărare a societății împotriva atacurilor venite din partea Statului și Capitalului. 1. Trebuie să răspândim solidaritate internațională și să unim luptele sociale și de clasă din Balcani prin întărirea legăturilor și rețelelor transnaționale și a colectivelor, și să lansăm o campanie împotriva companiilor capitaliste prezente în țările din Balcani. Capitalul vrea ca oamenii din Balcani să fie divizați și speriați pentru a-i putea exploata mai ușor. De aceea, spre exemplu, statul grec a refuzat să recunoască Republica Macedonia, însă capitalul grecesc a depășit rapid granița pentru a invada viețile și drepturile muncitorilor. Întărirea legăturilor transnaționale și a luptelor sociale și de clasă este de asemenea o armă puternică împotriva agendei naționaliste. 1. Prin traducerea autobiografiei lui Alexander Nakov în mai multe limbi, ca punct de pornire, împreună cu prezentarea noii publicații anarhiste Kontra-Kultura și având deja al doilea număr din Antipolitika – un ziar anarhist din Balcani tradus în două limbi – am discutat nevoia de a împărtăși și traduce texte istorice, dar și știri despre luptele ce se desfășoară în prezent în Balcani. Avem nevoie să creăm o rețea de schimb de informații și de traducători. Avem nevoie să ne scriem propria istorie, propriile istorii și analize pentru a ne da unii altora curaj, să aprofundăm discuțiile politice și să învățăm unii de la alții. 1. Capitalul internațional are nevoie de o forță de muncă ieftină și se bazează pe diviziunea dintre oprimați. Regimul frontalier/de granițe menține această diviziune prin declararea muncitorilor migranți ca ilegali, făcându-i țapi ispășitori și contribuind la răspândirea populismului de dreapta. S-a pus accent pe nevoia de a organiza campanii și acțiuni transnaționale care ar putea încuraja revoltele din centrele de detenție, luptele împotriva deportărilor, și care să sprijine rezistența împotriva reprimării migranților. Am fost bucuroși să aflăm că Ahmed H. a fost eliberat din Röszke 11 chiar în ziua în care discutam despre o posibilă acțiune comună în Sofia pentru a protesta față de încarcerarea sa îndelungată. Pe lângă ideile mai sus menționate, s-a mai discutat despre istoria presei anarhiste din Bulgaria, teoria și practica educației libertare, despre noile atacuri asupra femeilor și vânătorile de vrăjitoare din întreaga lume, despre intersectarea cauzelor, despre naționalism și fascism în Balcani și sindromul post-sovietic, lupta femeilor din Rojava; au mai fost prezentate și câteva cărți și reviste. Caracterul transnațional al acestei întruniri s-a putut exprima și prin concertele politice ținute de formațiile din Skopje, Knjazevac, Sofia etc. Nu în ultimul rând, apreciem primirea tovărășească, organizarea foarte bună, dar și mâncarea și cazarea oferită. 1. O dată importantă pentru mișcarea noastră este mobilizarea anuală împotriva marșului Lukov din Sofia. Așa că ne vedem în februarie 2020. 1. Următorul târg de carte va avea loc în Timișoara, România. Deci ne vedem în septembrie, 2020. Într-o lume aflată în descompunere, noi construim rezistența, învățăm împreună, luptăm împreună. Participanții celui de-al treisprezecelea Târg de Carte Anarhist din Balcani, 29 septembrie 2019.