Relatări de la prima ediție a Pieței Autonome Cluj (2012)

Am întârziat cu un articol despre prima ediţie a Pieţei Autonome Cluj, de acum, de duminică. Adică, am văzut că prietenii de la Trashsilvania Bandana Collective au scris deja unul – dar, cum se zice, niciodată nu este prea târziu.

Şi sună aşa: mâncarea s-a făcut până pe la 7-8 dimineaţa – trebuia să încep cu sfârşitul unui alt episod, şi anume „The Making Of…”. Chiar dacă au fost două grupuri destul de mari de oameni, aflate în două locaţii diferite, tot a ţinut foarte mult. Bine, nu se lucra de-odată, decât când era vorba de curăţat cartofi sau să-i tăiem. Fiindcă hrana a fost procurată fie prin donaţii sau cumpărate de la diverse pieţe agroalimentare, fie de acasă luate, a fost preponderent cartofi şi varză. Dar întotdeaun există loc pentru ambele, mai ales varză – yumm yumm…în orice caz, găteala a fost foarte frumoasă, am râs o grămadă, ne-am mai ars la degete, la un moment dat a început să zbiere alarma de incendiu din cauza căldurii din minuscula bucătărie şi ne-am speriat că vor veni Pompierii…

[…]

Am ajuns la Casa Tranzit puţin după ora 10, pregătind ceea ce va fi Piaţa Autonomă din Cluj. Am pus mesel aşa, am mai adus nişte scaune pe care le-am pus acolo, acolo şi acolo, am legat nişte sfori de ici până colo, hârtii mari pe jos, ca să se pună obiecte pe ele, un panou unde se vor face schimbul de servicii, de ce ştiu să fac, cu ce te pot ajuta, curăţată zăpada din faţa intrării, pus mâncarea pe „foc” şi aldele de acest gen. Deja pe la ora 11, faţa uşii casei a văzut câteva persoane care aşteptau să fie primite înăuntru. La ora 12 fix eram pregătiţi. Hai, poate era şi 5 minute. Cu mâncarea încălzită, fericiţi, chiar dacă majoritatea dintre noi erau/eram obosiţi…deschidem uşa.

Nu merită să relatez fiecare moment din următoarele 7 ore de activitate. Pentru că a fost preponderent aşa cum ne-am dorit. Au venit foarte mulţi oameni care au surplus de obiecte acasă şi le-au lăsat acolo. În paralel au venit oamenii care nu au lucruri, venind să-şi procure haine şi ce altceva îi mai interesa. Foarte mulţi romi din „ghetourile” de la marginea oraşului – locuri unde au fost împinşi să locuiască de către municipalitate – oameni fără casă, de pe străzi, oameni săraci, toţi aceştia au venit, pentru a mânca o porţie de ciorbă de legume, o tocăniţă de cartofi, ceva dulce, un ceai sau o cafea caldă şi să-şi facă rost de câteva haine care să le ţină de cald pe durata iernii. Şi au fost foarte fericiţi. Unii parcă vroiau să stea cât mai mult posibil, să stea de poveşti cu noi, să discute ei între ei. Majoritatea erau foarte sociabili, vorbind cu restul despre probleme lor şi faptul că le place şi că respectă acţiunea şi ceea ce înseamnă Piaţa Autonomă. Au venit şi câteva familii, soţ, soţie şi copii. Copiii se jucau între ei sau cu jucăriile care erau puse spre a fi date celor care au nevoie de ele. Mai ales după ce au mâncat, aceştia au prins forţă, fugărindu-se, rostogolindu-se, jucându-se între ei. Cred că ei au fost cei mai fericiţi dintre toţi. Părinţilor le făcea mare plăcere să fie întrebaţi de copiii lor, câţi ani au, cum îi cheamă, cum se înţeleg ei între ei…

[…]

Pe la ora 17 mâncarea era pe gata, iar către ora 18 obiectele şi hainele au ajuns să fie într-un număr tot mai mic. Ce a mai rămas va fi sau a fost deja donat familiilor din Pata Rât.

Feedback-ul primit a fost unul foarte bun. E ceva ce trebuie să se mai facă, pentru că ajută atât persoanele cu surplus cât şi cele care au nevoi. S-a discutat foarte mult, s-au schimbat idei, s-au mai legat câteva prietenii, s-au mai rezolvat câteva probleme. Şi, pentru cei sceptici, totul a decurs într-o zonă unde banii nu au fost toleraţi. O zi în care nu s-a discutat despre cât costă ceva sau câţi bani s-au dat pe altceva, ci s-a vorbit despre viaţă, despre moduri de organizare, de solidarizare cu cei care au probleme…în ideea în care SE POATE!

Trebuie să cooperăm mai mult, mai bine, spre a găsi soluţii la probleme noastre zilnice, deoarece problema o ştim cu toţii, la fel şi efectele – capitalism şi sărăcie. Dar trebuie să vedem cum putem conlucra, cum ne putem organiza ca să putem cel puţin produce hrană pentru noi, sau obiecte mai necesare. Iar eu consider că Piaţa Autonomă Cluj va putea crea spaţiul şi va aduna oamenii care vor avea această voinţă şi dorinţă.