Isteria vieţii de zi cu zi

He accepted everything. The past was alterable. The past

never had been altered. Oceania was at war with Eastasia.

Oceania had always been at war with Eastasia.

George Orwell, 1984

Foarte mulţi oameni care populează teritoriul ocupat de statul român manifestă tendinţe isterice. Iar unii dau chiar în paranoia. Pentru foarte mulţi dintre aceştia, situaţia a devenit una patologică, chiar genetică, fiind transmisă din părinte-n copil. O isterie generalizată motivată în general de o normalizare a conspiraţiilor (în genere, de ordin pseudo-istoric), a incapacităţii de a găsi anumite repere solide şi reale de care să se agaţe, a fricii şi a resemnării şi de inexistenţa dorinţei de asumare a unei gândiri critice.

O mare parte din societatea contemporană suferă de amnezie disociativă. Majoritatea oamenilor şi-au uitat trecutul şi poziţia actuală, astfel încât îşi recrează vieţile pe baza unor fapte inexistente sau exagerate, în orice caz irelevante. Protocronismul este unul dintre căile alese de aceşti bravi bolnavi ai societăţii. Iar dacă nu e protocronism, este nepăsare, şi alte forme fascistoide mai apropiate de momentul actual.

Actul de a-şi îndrepta privirile spre un trecut mult prea îndepărtat şi lipsit de conţinut oferă spaţiul necesar pentru apariţia halucinaţiilor în masă. Halucinaţii privind un trecut glorios, unde strămoşii sunt cei mai bravi, cei mai frumoşi, cei mai deştepţi, cei mai cei. Tot ceea ce e bun pe lumea asta a plecat de la aceşti strămoşi fictivi. Tot ceea ce e rău pentru noi a fost cauzat de străinii cei asupritori.

O fugă generatoare de deliruri ce duce la stabilirea unei identităţi noi. Cu toţii suntem daci. O personalitate dublă, a individului de acum, care suferă din cauza unor sisteme economice şi politice exploatatoare şi batjocoritoare, care, spre a-şi salva „sufletul”, se ascunde din când în când în eul celălalt, cel mândru, cu un trecut aparent glorios. Din cauza acestui trecut a ajuns să fie o victimă milenară. O victimă a celor ce nu vor ca poporul său ales să-şi ducă la bun sfârşit munca mesianică. Aşa că individul are un caracter puternic de victimizare. Întotdeauna Ceilalţi sunt de vină, nu Eu sau Noi.

Eu sau Noi sunt şi ei de vină, desigur, dar cauza în sine este „batjocura” şi munca asiduă a Celorlalţi de a distruge caracterul poporului, de a-l dezumaniza, des-istoriza, de a-l lăsa fără vreo bază solidă a ceea ce a fost.

Dar nu a fost niciodată acel ceva sau cineva care Eu sau Noi credem. Uneori individul drogat cu patriotism îşi dă seama de asta, dar îşi spune că „nu, trebuie că e aşa cum cred eu”. Apare o confuzie aici. Una care depersonalizează şi mai mult. Individul nu poate accepta realitatea ca atare, nu vrea să se bazeze pe trecutul apropiat, acela care încă mai poate fi vizibil şi despre care mai poate afla de la părinţi sau bunici. Cu atât mai puţin nu vrea să se gândească la propriul trecut şi la completa sa nepăsare, responsabilă prin inactivitate de propria situaţie de căcat ce o deplânge acum.

Generaţia trecută în viziunea românului contemporan nouă a fost dezumanizată de către regimurile trecute, de către aşa-numitul comunism, fascism, monarhism … individul actual vrea să fie „apolitic” exact din cauza aceasta, sperând că va putea contracara ideologiile dominante care au mulat şi schimbat „mersul normal” al poporului, dar tot ce face este să creeze şi să recreeze ideologie. Românul refuză să realizeze că omul apolitic nu s-a născut încă. E un mit şi un refugiu al incompetenţilor şi al impotenţilor. Totul este politic, toate actele sunt politice pentru că omul, nu-i aşa, este un animal înainte de toate politic.

Tot ce face această isterie este să normalizeze naţionalismul şi fascismul. Sexismul, homofoboia, xenofobia. Frica că vor venii ungurii, ruşii, americanii să le fure pământul sfânt, folosind lopata şi găleata, pământ pe care strămoşii l-au lucrat, l-au iubit, şi pe care au murit luptând pentru „libertate”. Idealul este libertatea. Libertatea faţă de ce? Libertatea faţă de toţi cei care au suprimat poporul român. Nu este neam care să nu fie pornit să ne fure. Ungurii ne vor pământul, ruşii ne vor ceasurile şi independenţa energetică, americanii secretele dacice din munţi şi oasele de gigant, iar romii, cei mai vicleni dintre toţi, vor să ne ia fierul vechi şi sacii de cartofi.

Pământul strămoşesc a avut mult prea multe denumiri de-alungul istoriei. A fost pământ indo-european, al culturii de la Turdaş, Cucuteni şi altele, dacic, roman, daco-roman, cuman, gotic, hun, avar, vandal, slav, unguresc, german, rus, otoman, etc., şi, abia într-un final, românesc. Majoritatea sunt împotriva acestor graniţe istorice care s-au schimbat de la un an la altul, sunt împotriva lor pentru că ele nu dovedesc clar graniţele poporului român, care s-au format abia de curând o dată cu apariţia statelor naţionale. Împotriva graniţelor spre a dovedi graniţa milenară. E ca şi cum ai susţine că universul nu este într-o continuă expansiune doar pentru a nu te panica din cauza neînţelegerii procesului. Pentru că la urma urmei vorbim despre un proces în orice domeniu. O devenire. Formarea unui „popor” este o astfel de devenire şi a susţine că acel „popor” există într-un loc de sute şi mii de ani, fără a admite că trece printr-un proces continuu este o inepţie, iar cine o crede îşi merită soarta.

Naţionalismul este doar o tulburare. O somatizare a problemelor. Doar că incapacitatea şi nedorinţa oamenilor de a folosi gândirea critică face ca naţionalismul şi fascismul să fie primele lucruri preluate cu uşurinţă. Pentru că sunt simplu de înţeles şi uşor de preluat şi naturalizat. Eu şi poporul din care fac parte suntem victime, pentru că asta şi asta şi cu aia, inamicii sunt ăştia şi ăştia şi cu ăilalţi şi ne doresc doar răul, trebuie să-i urâm şi să scăpăm de ei. Pentru ca lupta să fie cum trebuie, trebuie să avem o natalitate ridicată, căci doar copiii noştri vor putea duce idealurile noastre mai departe, iar noi trebuie să luptăm pentru ei, iar spre a avea copii, femeia trebuie să fie ideologizată şi dominată. Idei foarte similare cu cele ale unui neamţ cu mustaţă…

Dar poporul nu e prost. Această isterie duce către o diversificare a ideologiei dominante, astfel încât aderă la o critică religioasă, emotivă, sentimentală, ilogică a tot ceea ce se întâmplă în jurul său. Există o mână de oameni ce vor să ne omoare. Aceştia folosesc fel şi fel de metode de lungă durată ca să o facă. Ne îmbolnăvesc, ne prostesc, ne atrag atenţia de la problemele reale ale poporului, ne divizează. Aruncă din avion chimicale non-stop, zăpada arde, micro-cipuri implantate, medicamente cu scopul de a scădea natalitatea poporului, şi multe altele, observate doar din exterior, de parcă ar fi mâna unui Dumnezeu crud.

Incapacitatea de a vedea mai în adânc situaţia, de a vedea legăturile şi cauzalităţile sistemice, efectele şi realităţile ceva-mai-obiective fac ca totul să fie îmbrăcat în misticism, nervozitate, ieşiri violente, căderi nervoase. Puţini observă că rahatul pe care-l primesc în fiecare zi există din cauză că sistemele politice şi economice dominante există ca atare ca sisteme opresive, represive, dominante, exploatatoare, centrate pe profit. Adică afli de lucrurile astea îngrozitoare şi apoi seara la televizor tot căcaturile lui Gâdea le înghiţi? Decât aşa mai bine rămâneai şi prost şi ignorant.

Este o problemă globală, nu una locală, menită să fie împotriva poporului românesc. Iar problema este cauzată de către o sociopatie a sistemelor în cauză. Istoria ne spune că nişte oameni au făcut nişte presiuni asupra unor guverne, în urmă cu câteva sute de ani, având dorinţa de a face profit. Iar o dată schimbată legătura dintre guvern, stat şi corporaţii, sistemul economic a luat-o razna, devenind independent, incontrolabil şi autonom de cei care l-au creat. Doar că, spre a exista, aceste sisteme au nevoie de forţă de muncă ieftină, chiar gratuită care să muncească zi şi noapte, forţă de muncă ce trebuie ţinută în prostie. Deja nu mai vorbim de popoare aici, ci de clase sociale. Deja avem de-a face cu două isterii, isteria claselor de jos şi isteria combinată cu sociopatie a clasei dominante, căreia îi este frică să-şi piardă poziţia ce o are. Clasa dominantă, cea a capitaliştilor, este conştientă că dacă pierde din frâu miliardele de muncitori, totul va duce către propriul sfârşit, chiar către sinucidere. Căci orice studiu sociologic dovedeşte asta: dacă un individ are o poziţie socială mai bună şi dacă şi-o pierde ulterior, repede, acesta este predispus la suicid. Noua poziţie socială, înjositoare faţă de precedenta este foarte grea de acceptat.

Aşa că fiecare are impresia că ştie adevărul, în timp ce puţini îşi dau seama că ceea ce ştiu ei e doar o fărâmă relativă din întreg, poate nici atât. Apoi, spre a se conserva pe sine, încep să dea vina pe vecinii lor, pe ceilalţi din popor ca fiind oameni care râd de ei. Oameni care-i fac paranoici, isterici. Dar individul chiar spune că el nu e paranoic şi isteric, ceilalţi sunt. Iar ceilalţi spun că ceilalţi sunt paranoici şi isterici. Şi aşa mai departe. Nimeni nu-şi acceptă paranoia şi isteria. Faptul că unii mai spun „am şi eu paranoia mea, dar nici chiar aşa…” nu ajută cu nimica. E doar o fugă de realitate, o ascundere faţă de sine şi de ceilalţi. Nimeni nu se cunoaşte pe sine, şi nimeni nu vrea să admită acest fapt.

Isteria ideologiei apolitice creează isterie generală. Face din oameni nişte naivi incapabili, care abia aşteaptă să se agaţe de unul mai deştept. Aşa apar liderii revoltei isterice, care tot ce fac este să pună isteria într-un cadru aparent logic. Folosind cuvinte mai deştepte, folosindu-se de contexte de revoltă a clasei muncitoare şi a celei de mijloc, aceştia se dau drept un Mesia modest, o fărâmă de popor care tot ce doreşte să facă este să ajungă la cârmele ţării spre a reface ceea ce s-a pierdut. Iar ceea ce s-a pierdut nu a existat niciodată, e doar o parte a halucinaţiei colective. Nu există aşa ceva precum demnitate naţională sau istorie naţională. Astea sunt constructe moderne menite să domine şi să controleze. Să creeze discrepanţe între oameni, între grupuri etnice, sociale, religioase, etc. Că X e mai bun decât A. Şi cam atât. Ridicolul şi absurdul se ridică la cel mai înalt nivel dacă ne mai dăm un pas în spate. Ni se spune că suntem noi cei mai tari pentru că ne tragem din daci, cică, iar ungurii pot să se ducă dracului, pe când au venit ei, pământurile aceastea mănoase şi fertile (suficiente să hrănească zece popoare) erau deja pătrunse de plugul vajnicilor daco-români. De aia suntem noi mai buni, chiar cei mai tari din parcarea balcanică şi din mall-ul european. Ce e cel mai amuzant e că peste Tisa sunt nişte sonaţi care spun exact acelaşi lucru despre poporul lor. Şi la Kiev sunt unii. Şi la Berlin. Peste tot, cu toţii suntem cei mai tari pentru că ne tragem din carnea de tun cea mai de soi a Europei. Nici un popor nu a murit mai ca prostu pentru interesele altora ca al nostru.

Isteria ideologiei apolitice recrează dominaţia şi exploatarea de care fuge toată lumea. Căci trebuie dominaţie spre a reface idealurile naţionale. Trebuie control, altfel cum ar primi copiii educaţie patriotică, cum ar afla ei despre istoria „adevărată”? Cum vor putea fi controlate femeile mai bine spre a creşte natalitatea şi a scădea voinţa acestora spre acceptarea statutului lor sexual şi social? Cum se va putea scăpa de inamicii inventaţi, dacă nu există disciplină în rândurile populaţiei? Iar spre a face toate acestea, şi multe altele, trebuiesc antrenaţi şi educaţi lideri „capabili”, care să fie „parte din popor”, nu împotriva poporului. Lideri ne-occidentalizaţi, ne-americanizaţi, împotriva capitalismului occidental, dar pro capitalismului naţional, împotriva exploatării americane şi europene, dar pro-exploatării româneşti totale, ortodocşi adevăraţi, familişti, dar în sens tradiţional, cu o soţie frumoasă, sănătoasă, gospodină, demnă şi copii, şi, desigur, să fie alb şi bărbat. Pe lângă asta trebuie să-i dispreţuiască pe toţi cei diferiţi de el. Toţi cei ce nu-i vorbesc limba. Iar pe internaţionalişti cel mai mult. Căci nimic nu urăşte vita naţionalistă mai mult decât pe cel ce afirmă că între pârliţii de noi şi pârliţii de ei nu există practic nici o diferenţă, iar problema e în altă parte.

Off, ce isterie de masă. Iluzii colective ce se răspândesc ca ciuma. Zvonurile şi frica sunt motorul acestei isterii de masă. Din cauza acestora şi a capitalismului global (vizibil prin prisma consumerismului şi a societăţii spectacolului), indivizii se dezumanizează şi mai mult, devin tot mai nucleari, individualişti, înfricaţi, căcaţi la cur pe zi ce trece. Scade coeziunea socială, creşte rata de suicid real sau social. Aşa că atunci când apar valurile de ideologie naţionalistă, fascistă, toată lumea se caţără, se agaţă de asta. Preiau o altă personalitate, idei, simţiri care cică le reoferă „demnitatea” de care aveau parte strămoşii şi de care ei au mare nevoie. La dracu, că nici eu nu mai înţeleg misticismul ăsta.

Şi totuşi, isteria de masă continuă.

Încă un motiv pentru a distruge ideologia dominantă prin distrugerea istoriei, fie ea falsă sau adevărată. Trebuie să dărâmăm muzeele închinate neamului şi istoriei lui, să ne punem zacusca în vasele de la Cucuteni, iar din gânditorul de la Hamangia să ne facem bibelou. Căci singurul sens al istoriei e acela de a ne aminti să nu o repetăm. Însă de vreme ce suntem în continuare aceleaşi dobitoace mânate de aceeaşi porci lacomi, putem să ne stergem la cur cu istoria şi să creăm în acelaşi timp din acest act un nou prezent şi o situaţie revoluţionară.