Bosnia şi Herţegovina: adevărata „dictatură a proletariatului”

În timp ce ochii şi urechile sunt către Ucraina, într-o ţară mică din Balcani se întâmplă ceva foarte interesant. În oraşul Tuzla muncitorii de la mai multe fabrici au protestat împotriva provatizării locurilor lor de muncă.

După doar câteva zile, li s-au alăturat şomerii, studenţii şi alţi cetăţeni ai acestui oraş cu o tradiţie puternică de stânga şi pentru ceea ce reprezintă clasa muncitoare.

Protestul creşte în intensitate, este trimisă poliţia şi urmează câteva zile de lupte de stradă. Încetul cu încetul, acest spirit de rebeliune se extinde în zeci de alte localităţi din Bosnia. Posteste de solidarizare în Serbia şi Croaţia. Protestatarii dau foc mai multor clădiri guvernamentale. Statul se panichează, la fel şi cele din jur, speriate că s-ar putea extinde peste graniţe.

Guvernele locale/cantonale încep să demisioneze. Unul după altul, aşa numiţii reprezentanţi ai poporului îşi dau seama că nu mai sunt bineveniţi.

Oamenii din Tuzla se decid să organizeze plenare (adunări populare). În Teatrului Naţional. Oricine este binevenit, mai puţin naţionaliştii, membrii partidelor sau a (fostelor)guverne.

Dar care este rolul acestor plenare?

Plenarele sunt exemplul perfect că democraţia directă, socialismul adevărat funcţionează. În cadrul acestor întâlniri zilnice, oamenii care se adună discută despre problemele reale pe care le are comunitatea, se caută cauzele, se găsesc soluţii, iar acestea sunt transmise către guvernele de tranziţie, cu specificarea „faceţi asta că de nu...”

Noile guverne îşi pierd pe zi ce trece din puteri. De aceea se cheamă „guverne de tranziţie”. Dorinţa oamenilor este scăderea puterii statului şi creşterea puterii populare, iar faptul că deciziile sunt luate de către oameni prin prisma plenarelor, fără existenţa unui partid unic, sau a vre-unei structuri instituţionale, ci prin voinţa populară, face ca cel puţin în Tuzla să se fi instituit dictatura proletariatului. Adevărata dictatură a proletariatului, când oamenii sunt mai presus de guvern, stat, instituţii, partide.

De ce este aşa de important ceea e se întâmplă în Bosnia? Faţă de Ucraina, unde partidele din opoziţie sunt finanţate din străinătate, care, la rândul lor finanţează miliţiile, paramilitarii şi protestele din stradă, făcând ca totul să fie o organizare ierarhică tipică; dar în Bosnia, muncitorii, şomerii, studenţii, cetăţenii s-au organizat singuri, fără nici un fel de ajutor. În Ucraina, victoria aparţine partidelor, fie ele din opoziţie sau de la guvernare, ceea ce va duce la un lung război de uzură în care oamenii simpli sunt prinşi la mijloc şi au cel mai mult de pierdut.

În Bosnia, victoria aparţine oamenilor simpli, care au reuşit să-şi impună voinţa. Iar această voinţă este una total anti-naţionalistă, anti-partinică, anti-sistemică. Prin ceea ce fac ei, îşi recapătă puterile politice, deciziile depind de ei şi sunt pentru ei. Cu toţii au doar de câştigat.

Drept concluzie: „revoluţia” nu este ceea ce este făcut brusc şi de forţe instituţionalizate precum partidele. Revoluţia este atunci când oamenii îşi impun voinţa faţă de Stat, Capital, Biserică prin nişte mecanisme simple, neinstituţionalizate, iar ei sunt conştienţi că revoluţia nu este gata. Până la final mai sunt multe de făcut.