Dreptul la Oraș
Putere democratică și dreptul la oraș
Aici distingem între politică și mașinație statală. Practica politică trebuie recuperată de la politrucii profesioniști
Acest text a fost scris în contextul protestelor împotriva legii grațierii și amnistiei din 22 ianuarie 2017. Pe urmă a fost distribuit protestatarilor din Piața Operei Timișoara, reprodus integral din acest punct:
–
Corupția este rezultatul înțelegerii mârșave dintre puterea economică și puterea statului, singurul lucru ce o poate combate fiind puterea democratică. Din păcate trăim vremuri în care acestei puteri i-au fost răpite voința și determinarea, cu toții (nu numai în România) fiind reduși la spectatori pasivi ai jocului căruia i se cuvine numele de mașinație statală, nu politică. Nu avem de ales decât să înmânăm puterea politică, din când în când, prin vot, unor reprezentanți incompetenți, deconectați de problemele cu care ne confruntăm zi de zi, de nevoile unei vieți decente. Niciodată nu ni se dă posibilitatea de a ne aduce dorințele și viziunile în dezbatere publică, ne este dictat tot ceea ce putem și nu putem face, ne este impus felul în care se dezvoltă cartierul, orașul, țara și lumea întreagă!
A sosit timpul să ne cerem puterea de a ne influența soarta cu adevărat. Să creăm și să organizăm puterea democratică în așa fel încât puterea economică și puterea statului să nu îndrăznească să o sfideze cu nesimțirea cu care o fac în acest moment. Trebuie să recuperăm originala tradiție a politicii, cea de organizare a vieții în comun și a orașului, și să încetăm să ne supunem puterilor care nu ne-au oferit nimic până acum, adică să facem politică democratică directă!
Să ne organizăm în grupuri mici de prieteni, familie și vecini! Doar astfel putem identifica problemele care ne afectează, putem dezbate între noi posibile soluții. Aceste grupuri se pot asocia în felul cel mai benefic conștiinței fiecărui individ, se pot întâlni să discute idei și să inițieze o mișcare democratică ce reprezintă oamenii prin simplul fapt că ei au fost cei care printr-un proces de dezbatere, înțelegere și compromis au format agenda. Mai mult decât atât, pot merge la ședințele consiliilor locale să stea față în față cu administrația locală și să-și facă auzită vocea, să-și ceară dreptul uitat de toată lumea: cel la oraș și la organizarea vieții in comun. Cu astfel de conștiință și avânt, această nouă mișcare grassroots poate ieși în stradă să tragă la răspundere instituțiile statului.
Să nu ne mințim pe noi înșine: puterea economică și cea a statului nu sunt prieteni ai politicii democratice adevărate; mai mult, ele sunt în conflict constant cu aceasta și de aceea în lumea contemporană nu există democrație, doar alegeri. Putem să pretindem că statele occidentale sunt mai avansate și să le adoptăm soluțiile orbește, sau putem să fim creativi și să construim un sistem care nu ne supune la umilință materială, socială și care mai mult, este conștient de sensibilitățile, dorințele și nevoile noastre; un sistem care stă în picioare pe baza implicării active născute din principii precum libertate, egalitate, solidaritate, cooperare, spirit critic și dorința recuperării dreptului la oraș!
La protestele din urma tragediei de la “Colectiv”, se scanda în stradă: “Toate partidele, aceeași mizerie!”. Nu ar trebui să uităm acest fapt! Puterea democratică este prea importantă să se lase acaparată de partide politice, de elite corupte și de interesele egoiste ale unor oameni influenți.
Este esențial să facem politică, nu mașinație statală, să fim cetățeni activi, nu votanți!