Majorități și minorități

Nu recunoaștem dreptul majorității de a impune legi asupra minorității, chiar dacă voința majorității în probleme oarecum complicate ar putea fi adevărată sau utilă. Faptul că majoritatea se află în acord nu dovedește validitatea unei idei, în niciun mod. Într-adevăr, omenirea a progresat întotdeauna prin inițiativa și eforturile indivizilor și ale minorităților, în timp ce majoritatea, prin însăși natura sa, este lentă, conservatoare, supusă forțelor superioare și privilegiilor deja stabilite.

Dacă nu recunoaștem nicio clipă dreptul majorităților de a domina minoritățile, ne opunem și mai mult dominației majorității de către o minoritate. Ar fi absurd să susținem că cineva are dreptate pentru că face parte dintr-o minoritate. Dacă în toate timpurile au existat minorități avansate și luminate, au existat și minorități retrograde și reacționare; dacă există ființe umane excepționale și înaintea vremurilor lor, există și psihopați și, mai ales, există indivizi apatici care se lasă purtați inconștient de valul evenimentelor.

În orice caz, nu este vorba de a avea dreptate sau de a greși; este vorba de libertate, libertate pentru toți, libertate pentru fiecare individ atâta timp cât nu încalcă libertatea egală a celorlalți. Nimeni nu poate judeca cu certitudine cine are dreptate și cine greșește, cine este mai aproape de adevăr și care este cel mai bun drum spre binele cel mai mare pentru fiecare și pentru toți. Experiența prin libertate este singurul mijloc de a ajunge la adevăr și la cele mai bune soluții; și nu există libertate dacă nu există libertatea de a greși.

Prin urmare, în opinia noastră, este necesar ca majoritatea și minoritatea să reușească să conviețuiască în mod pașnic și profitabil prin acord și compromis reciproc, prin recunoașterea inteligentă a necesităților practice ale vieții în comun și a utilității concesiilor pe care circumstanțele le fac necesare.

Pe lângă faptul că rațiunea și experiența ne spun că, în ciuda utilizării tuturor trucurilor în alegeri și în parlament, se ajunge întotdeauna la legi care reprezintă orice altceva în afară de voința majorității, anarhiștii nu recunosc că majoritatea ca atare are dreptul de a se impune minorităților disidente prin utilizarea forței, chiar dacă ar fi posibil să o facă, fără niciun dubiu.

Dincolo de aceste considerente, există întotdeauna faptul că într-un regim capitalist, în care societatea este împărțită în bogați și săraci, în patroni și angajați a căror viitoarea masă depinde de puterea absolută a patronului, nu pot exista alegeri cu adevărat libere.