În data de 9 decembrie 1842 se naşte prinţul Piotr Kropotkin, la Moscova. La scurt timp, Piotr şi fratele sau, Alexei, rămân fără mamă, educaţia lor începând cu doi preceptori, unul rus şi unul francez. Urmează şcoala de paji de la Sankt-Petersburg, timp în care efectuează o serie de cercetări asupra ţăranilor în urma cărora concluzionează că aceştia sunt constrânşi să se supună autorităţii, însă în nici un caz nu o respectă. Refuză astfel să continue cariera militară în Garda Imperială şi alege să fie trimis în Siberia, în cadrul unei unităţi de cazaci.
Siberia îl învaţă că “de fapt omul are nevoie de foarte puţine lucruri, de îndată ce iese din cercul vrăjit al civilizaţiei convenţionale” şi că aparatul de Stat, această “maşinărie administrativă”, nu va putea face niciodată ceva util pentru popor. El considera masele ca fiind mult mai importante de-a lungul istoriei, decât indivizii excepţionali, aşadar, masele ar trebui să conştientizeze această putere şi importanţa a lor şi să refuze să se mai supună voinţei unei minorităţi. Cu ocazia acestei experienţe în Siberia, a reuşit să întreprindă şi o serie de lucrări geografice.
După întoarcerea în Sankt-Petersburg hotărăşte să se retragă definitiv din cariera militară, după ce a observat cruzimea cu care armata rusă a reprimat insurecţia polonezilor din 1863, care încercau să fugă în China, şi modul în care erau trataţi muncitorii de către Stat.
În 1872 călătoreşte în Elveţia şi aderă la una dintre secţiile locale ale Internaţionalei, având astfel posibilitatea de a intra în contact cu foarte multe lucrări socialiste, care nu existau însă în Rusia. Vizitează Federaţia Jurasiană, care nu accepta autoritatea Consiliului General, condus de către Marx şi Engels, şi devine un foarte bun apropiat al lui James Guillame, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Bakunin.
Se întoarce în Rusia cu mai multe cărţi şi broşuri revoluţionare care erau în mod necondiţionat interzise prin cenzură şi începe să facă propagandă sub numele de Borodin, frecventând Cercul Chaikovski. După găsirea unui manifest de către poliţie şi efectuarea unor raiduri în care controlau apartamentele anarhiştilor, Kropotkin este arestat şi, mai apoi, este încarcerat în faimoasa fortăreaţă Petropavlovsk. Starea de sănătate i se agravează, fapt ce necesită transferarea sa într-un spital militar, din care a reuşit să evadeze şi să traverseze Finlanda, Suedia, Norvegia. Stabilindu-se în Edinburgh va declara că: “M-am văzut curând angrenat în vartejul mişcării anarhiste, care se propaga atunci în Europa Occidentală şi am simţit că voi fi mai util aici decât în Rusia, pentru a ajuta mişcarea să-şi găsească expresia autentică. “
În “exil”, va publica numeroase articole şi va reuşi chiar să lanseze câteva ziare şi să înfiinţeze o tipografie. Acţiunile sale revoluţionare sunt atacate după ce au avut loc o serie de atentate cu bombă ce vizau îmbunătăţirea muncitorilor din industria lyoneză a mătăsii. Kropotkin a fost arestat alături de alţi anarhişti, sub acuzaţia că aparţineau Internaţionalei, asociaţie ce fusese interzisă. Cu toate acestea, situaţia nu se putea compara cu experienţa încarcerării din Rusia, la închisoarea din Clairvaux având posibilitatea să redacteze o serie de articole şi să fie amnistiat, câţiva ani mai târziu.
În 1917 izbucneşte Revoluţia Rusă, revoluţia spontană despre care se tot scria. Kropotkin se întoarce în Petrograd unde este întâmpinat chiar de câţiva reprezentanţi ai noului guvernâmânt. “Lenin, care admira opera lui Kropotkin, în special Marea Revoluţie, ar fi vrut să-l vadă aliat noului regim. Însă bătrânul anarhist refuză.” Nu a acceptat portofoliul ministerial care i-a fost propus şi a criticat noul regim, insistând să se oprească arestările efectuate de Armata Roşie în timpul războiului civil.
Piotr Kropotkin afirma că “anarhismul reprezintă mai mult decât un simplu mod de acţiune sau o simplă concepţie despre o societate liberă; este o latură a filosofiei, naturală şi socială, ce trebuie dezvoltată într-o manieră diferită faţă de metodele metafizice sau dialectice care au fost angajate în ştiinţele umane.” Aşadar, este lansată ideea că anarhismul necesită o bază ştiinţifică, rigoare şi precizie specifice ştiinţelor naturale, şi defineşte doctrina sa ca fiind anarho-comunistă, preluând multe influenţe proudhoniene.
Problema centrală a societăţii este consumul, nu producţia, iar această problemă ar trebui eliminată prin intermediul unei revoluţii care să redea oamenilor starea lor naturală. Indivizii în stare naturală produceau cât aveau nevoie, capitalismul însă a deturnat această carateristică firească, factorul determinant al producţiei fiind profitul unei minorităţi şi nu nevoile reale ale tuturor. Principiul salarizării ar trebui abolit dimpreună cu Statul, revoluţia socialistă nefiind decât o preluare a factorilor de producţie din mâinile burgheziei capitaliste de către Stat în care exploatarea oamenilor ar fi în continuare posibilă. De asemenea critică atât socialismul cât şi capitalismul pentru faptul de a fi lansat conceptul diviziunii muncii, care nu schimbă cu nimic societatea, ba mai mult, cei care erau nesemnificativi înainte de revoluţie vor rămâne la fel şi după, toate actele revoluţionare transformându-se într-o lovitură de stat. Kropotkin considera că muncitorul necalificat care este folosit doar într-un domeniu este mult mai uşor de exploatat de către un patron, decât dacă ar şti să îndeplinească mai multe sarcini. Iar un alt factor important îl constituie această rotaţie a indivizilor în câmpul muncii prin care se încurajează creativitatea şi antrenarea muncitorilor în diverse acţiuni spre a li se da şansa de a evolua. Prin diviziunea muncii, socialismul este corupt de capitalism, căci această “mecanizare universală” înseamnă “copilul care serveşte o maşină pe care nu poate şi nu trebuie să o înţeleagă şi supraveghetorii care îl amendează dacă e neatent fie şi o singură secundă. Diviziunea muncii înseamnă omul etichetat, ştampilat pe viaţă.” Acesta este şi unul dintre motivele pentru care declară că ar trebui “să distrugem mai întâi capitalismul şi autocraţia şi vom vedea dupa aceea ce vom pune în loc.”
Cu privire la originile Statului – contrarevoluţionar prin definiţie -, Kropotkin oferă o analiză antropologică în care evidenţiază faptul că în societăţile naturale relaţiile individuale se bazau pe ajutorul mutual, pe reguli şi obiceiuri întărite prin practică şi acceptare consensuală, nu pe legi impuse de o autoritate exterioară care îşi asumă rolul de judecător al poporului. În vederea creării unei societăţi libere, “funcţia, misiunea lor istorică [a anarhiştilor] este de a pregăti sufletele şi minţile oamenilor în vederea revoluţiei.”
“Cât despre economie, Kropotkin a mers dincolo de mutualismul lui Proudhon, sau de colectivismul lui Bakunin, pentru a construi o formă de anarhism comunist” afirmând că “toate aparţin tuturor.” Sistemul de salarizare ar trebui desfiinţat la fel ca şi dreptul la proprietate privată asupra mijloacelor de producţie – care ar urma să fie transferate asociaţiilor de producători - iar indivizii ar trebui să contribuie în funcţie de capacităţile lor la bunăstarea comunităţii, fiind răsplătiţi în concordanţă cu nevoile lor.
Toate acestea ar trebui să se întâmple în lipsa unui Guvern, prin înţelegerea şi comunicarea directă dintre persoane – aceasta este starea de anarhie, nu haosul, teroarea, războiul, foametea, jaful, violul, sărăcia, discriminarea, boala, pandemia, stări împotriva cărora orice Stat declară că luptă, dar pe care niciun Stat nu reuşeşte să le învingă. Cum este posibil acest lucru? Probabil pentru că orice Stat produce şi întreţine astfel de stări.