Emma a zis că a fost zăpadă
și un vânt tăios ce suspina în crengile uscate
Iar eu mi-am imaginat mici detalii
lâna oilor agățată în ghimpi
merișoare
și chipul mort al unui profet pe o pernă.

Ea mi-a spus că s-a stins în pace
și că înțelepciunea veșnică a expresiei sale
a părut ca o lumină
în întunericul colibei
Și mi-am imaginat
ochelarii cu ramă de oțel așezați pe o măsuță
și ochii ascunși pentru vecie.

Ea mi-a spus că au venit o mulțime de oameni
mergând pe jos din Moscova
sau din cea mai apropiată stație
oameni săraci și umili – Lenin le-a permis să vină
pentru a merge sfioși și plini de dragoste lângă
forma sa tăcută.

Câteva sute de oameni, oameni simpli
cu căciulile de blană trase peste urechi
cu pantalonii cârpiți și prinși cu sfoară
așteptând acolo, pe drumul distrus,
trecerea cortegiului.