Leila Al Shami

Viața și munca anarhistului Omar Aziz şi impactul său asupra organizării Revoluţiei din Siria

2013

Omar Aziz (căruia prietenii lui îi spuneau cu drag Abu Kamal) s-a născut în Damasc. S-a întors în Siria din exilul din Arabia Saudită și Statele Unite în primele zile ale Revoluției Siriene. Intelectual, economist, anarhist, soț și tată, la vârsta de 63 de ani, s-a dedicat cu totul luptei revoluționare. A muncit împreună cu activiștii locali pentru a strânge ajutoare umanitare și pentru a le distribui în cartierele de la periferia Damascului care erau atacate de regim. Prin scrierile și activitatea sa a promovat auto-guvernarea, organizarea orizontală, cooperarea, solidaritatea și ajutorul reciproc ca mijloace prin care oamenii să se poată elibera pe ei înșiși de sub tirania Statului.

Împreună cu camarazii săi, Aziz a fondat primele comunități locale în Barzeh, Damasc. Exemplul acestora s-a răspândit în Siria și odată cu el unele dintre cele mai promițătoare și mai rezistente exemple de auto-organizare non-ierarhică care au apărut în țările cuprinse de Primăvara Arabă.

Aducându-i un tribut lui Omar Aziz, Budour Hassan spune: „El nu purta o mască din Vendetta, nici nu a format grupări negre (black blocs). Nu era obsedat să dea interviuri în presă… [Şi totuşi] în momentul în care cei mai mulţi anti-imperialişti se dădeau de ceasul morţii că se prăbuşeşte statul sirian şi că revoluţia pe care nu au sprijinit-o de fapt niciodată e „deturnată”, Azis şi camarazii săi se luptau neobosiţi pentru eliberarea necondiţionată de sub toate formele de despotism și de hegemonie ale Statului.” [1]

Madamiyah, Damasc, Siria: avioanele de vânătoare ale regimului Assad au bombardat cartierele localnicilor suburbia Madamiyah a Damascului, provocând numeroase victime şi rănind foarte mulţi civili. Aprilie 2013.

Aziz a fost încurajat de valul revoluționar care a cuprins țara și a crezut că ”demonstrațiile continue puteau să spargă dominația puterii absolute.” [2]

Dar, a observat ruptura dintre activitatea revoluționară și viețile oamenilor de zi cu zi. Pentru Aziz nu avea sens să participe la demonstrații care cereau dărâmarea regimului, în timp ce oamenii încă ar fi trăit în interiorul unor structuri autoritare și strict ierarhice impuse de către Stat. El a explicat acest clivaj prin faptul că în Siria se suprapun acum două timpuri: “timpul care e determinat de putere” şi care “încă are puterea de a impune modul de gestionare a activităților vieții”, și “timpul Revoluției” care aparține activiștilor care luptă să dărâme regimul. [3]

Aziz credea că pentru continuitatea și victoria Revoluției, e nevoie ca activitatea revoluționară să pătrundă în toate aspectele vieții oamenilor. A pledat pentru schimbări radicale în relațiile organizatorice și sociale, pentru a putea ataca fundamentele sistemului bazat pe dominare și opresiune.

În jurul lui, Aziz a văzut doar exemple pozitive. A fost încurajat de multitudinea de iniţiative care apăreau în toată ţara, inclusiv asigurarea voluntară de ajutor medical de urgenţă şi sprijin legal, transformarea caselor în spitale de campanie şi aranjarea coşurilor cu mâncare pentru distribuţie. A văzut în asemenea gesturi „spiritul rezistenţei poporului sirian faţă de brutalitatea sistemului, a masacrării sistematice şi a distrugerii comunităţilor.” [4]

Viziunea lui Omar era să răspândească aceste practici şi el credea că modul de a face asta era prin stabilirea de consilii locale. În a 8-a lună a Revoluţiei Siriene, când protestele larg-răspândite împotriva regimului erau încă, în cea mai mare, paşnice, Omar Aziz a aşternut pe hârtie un proiect de discuție despre cum ar putea funcționa Consiliile Locale în Siria.

În viziunea lui Aziz, Consiliile Locale erau forumul în care oamenii veniți din diverse culturi și straturi sociale diferite puteau munci împreună pentru a realiza trei obiective principale; pentru a-și administra viețile independent de instituțiile și organele Statului; de a oferi spațiu care să dea posibilitatea și în care să se consolideze colaborărea între indivizi; și să activeze revoluția socială la nivel local, regional și național.

În proiectul său, Aziz a enumerat ceea ce credea el că ar trebui să facă în primul rând Consiliile locale:

  1. Promovarea solidarității umane și civile prin îmbunătățirea condițiilor de viață, mai ales prin asigurarea unor locuințe sigure pentru cei care au rămas fără adăpost; oferirea de asistență, atât psihologică cât și materială familiilor celor răniți și deținuților; oferirea de sprijin medical și de hrană; asigurarea continuității serviciilor educaționale; și sprijinirea și coordonarea activităților de media. Aziz a precizat că asemenea acțiuni ar trebui să vină de la oameni, să fie voluntare și că nu ar trebui să înlocuiască sprijinul familiilor sau al rudelor. Credea că oamenii au nevoie de timp pentru a ajunge să se simtă confortabil cu ideea de a ieși din sfera de asigurare a serviciilor din partea Statului și pentru a-și adapta comportamentul social pentru a fi mai cooperanți unii cu alții. Aziz credea că rolul Consiliilor ar trebui să fie ținut la minimum pentru a permite dezvoltarea inițiativelor unice venite şi din interiorul consiliilor şi din interiorul comunităților.

  2. Promovarea cooperării, inclusiv construirea de inițiative comunitare locale și de acțiuni, și promovarea inovației și invenției pe care Aziz le vedea ca fiind sugrumate de o jumătate de secol de tiranie. Consiliul local este forumul în care care oamenii puteau discuta problemele cu care se confruntau în viața de zi cu zi, și în condițiile traiului lor zilnic. Consiliile locale ar fi sprijinit colaborarea și ar fi permis oamenilor să găsească soluții potrivite la problemele cu care se confruntau, inclusiv asupra chestiunilor care țineau de infrastructură, armonie socială și negoț, precum și asupra chestiunilor care necesitau soluții din exteriorul comunităților locale. Aziz a văzut și rolul cheie ca fiind apărarea teritoriului din zonele rurale și urbane care fusese supus expropierii și achizițiilor făcute de către Stat. A respins exproprierea teritoriului urban și marginalizarea și strămutarea comunităților rurale, pe care le-a văzut ca pe o metodă folosită de regim pentru a-și impune politica de dominare și de excluziune socială. Aziz credea că e necesar să se asiugure acces la pământ ca să se poată satisface toate necesitățile vieții pentru toți, și a cerut redescoperirea folosirii în comun a resurselor. Era realist, dar optimist. Observase că ”este clar că asemea acțiuni pot avea loc doar în locaţiile care au devenit sigure sau aproape eliberate de sub puterea de stat. Dar a spus că e posibil să estimeze situaţia fiecărei zone şi să se determine ce poate fi făcut”. Aziz a pledat pentru legături pe orizontală care să fie stabilite între consilii pentru a crea relaţii de convieţuire şi interdependenţă între diferite regiuni geografice.

  3. Relaţia cu Armata de eliberare siriană (Free Syrian Army, FSA) şi interelaţia dintre protecţia şi apărarea comunităţii şi continuarea revoluţiei. Aziz credea că era esenţial să existe coordonare între rezistenţa populară civilă şi rezistenţa populară armată. El a văzut rolul FSA ca necesar în asigurarea securităţii şi apărării comunităţilor, în special în timpul demonstraţiilor, să apere liniile de comunicaţii între regiuni şi să ofere protecţie pentru mutarea oamenilor şi a aprovizionării logistice. Rolul consiului era de a oferi adăpost şi hrană pentru luptătorii FSA şi de a se coordona cu FSA pentru garantarea securităţii comunităţilor şi în ce priveşte strategia de apărare pentru regiune.

  4. Componenţa consiliilor locale şi a structurii organizaţionale. Aziz a văzut că erau mai multe obstacole de depăşit în privinţa formării consiliilor locale multiple. Primul era regimul, care, în mod repetat, lua cu asalt oraşele mari şi pe cele mici pentru a paraliza mişcarea revoluţionară, pentru a ţine oamenii izolaţi în enclave, şi pentru a preveni cooperarea. Aziz a argumentat că pentru a răspunde la asemenea atacuri teribile din partea Statului, mecanismele de rezistenţă trebuie să rămână flexibile şi inovative. Consiliile vor trebui să fie capabile să funcţioneze cu puţini oameni precum şi cu mai mulţi, în funcţie de nevoia de a se adapta la relaţiile de putere de pe teren. El credea că această flexibilitate era esenţială pentru ca dorinţa comunităţii de libertate să se realizeze. El vedea şi dificultatea de a încuraja oamenii să aibă un mod de viaţă şi relaţii sociale care erau noi şi cu care ei nu erau obişnuiţi. De asemenea asigurarea de servicii trebuia menţinută şi era necesar să se găsească un mod de a obţine o sursă independentă de putere în faţa blocării accesului la resurse impusă de regim, precum şi de a sprijini dezvoltarea activităţilor economice şi sociale. Din acest motiv el cred că cei din consiliile locale ar trebui să cuprindă asistenţi sociali şi oameni cu experienţă şi expertiză în diferite problmele sociale, organizaţionale şi tehnice, care să aibă atât respect faţă de oamenii obişnuiţi cât şi potenţialul şi dorinţa de a munci voluntar şi în echipă. Pentru Azis, structura organizaţională a consiliilor locale era un proces care începea cu minimul necesar şi care ar fi trebuit să evolueze în funcţie de nivelul de transformare atins de Revoluţie, de raportul de forţe dintr-o anumită zonă, şi de relaţia cu comunităţile vecine. El a încurajat consiliile locale să împartă toate informaţiile pe care le aveau unele cu altele, să se informeze constant unele pe altele şi să se ajute cu cunoştinţe, să înveţe fiecare din experienţa celorlalte consilii şi să se coordoneze reciproc.

  5. Rolul Consiliului Naţional este de a oferi legitimitate iniţiativei şi de a câştiga acceptarea sa din partea activiştilor. …. Ar trebui să caute finanţare pentru a duce la îndeplinire munca necesară şi pentru a acoperi cheltuielile care nu pot fi susţinute la nivel regional. Consiliul Naţional ar facilita coordonarea între regiuni pentru a găsi un teren comun între consiliile locale şi pentru a consolida interdependenţa dintre ele. [5]

Munca lui Omar Aziz a avut un impact uriaș asupra organizării revoluției din Siria. În timp ce opoziția politică centrală nu a reușit să realizeze mai nimic în ultimii doi ani, mișcarea de opoziție din rândul oamenilor obişnuiţi, în fața represiunii violente, a rămas dinamică și inovativă și a întruchipat spiritul anarhist. Nucleul opoziției oamenilor obişnuiţi este tineretul, mai ales tinerii săraci și cei din clasele de mijloc, în care femeile și grupurile diverse religioase și etnice au jucat roluri active.

Mulţi dintre aceşti activişti rămân neafiliaţi nici unei ideologii politice tradiţionale, dar sunt motivaţi de chestiunile legate de libertate, demnitate şi drepturi umane fundamentale. Obiectivul lor principal a rămas răsturnarea regimului, mai degrabă decât dezvoltarea unor grandioase propuneri pentru o viitoare Sirie.

Forma principală de organizare revoluţionară a fost prin dezvoltarea tansiqiyyat; sute de comitele locale create în comunităţile din oraşe şi orăşele din întreaga ţară.

Aici, activiştii revoluţionari se implică în activităţi multiple, de la documentare şi relatarea violenţelor la care recurge regimul (şi din ce în ce mai multe elemente ale opoziţiei), până la organizarea de proteste şi de campanii de nesupunere civică (cum ar fi grevele sau refuzul de a plăti facturile pentru utilităţi) şi colectarea şi asigurarea de ajutor umanitar în zonele aflate sub bombardamente sau sub asalt.

Nu există un singur model, adesea ei operează aşa cum sunt şi organizaţi – pe orizontală -, sunt grupări fără lideri, formate din oameni care vin din toate segmentele societăţii.

Aceste grupări sunt baza mişcării revoluţionare care creează solidaritate printre oameni, un simţ al comunităţii şi acţiune colectivă. Vezi eforturile Yabroud (dintr-o suburbie a Damascului) de a se organiza în absenţa Statului. Unele comunităţi locale au ales delegaţi cum ar fi în Kafranbel Idlib, unde un comitet de reprezentnaţi aleşi au făcut propria lor constituţie.

Activiştii tineri din Kafranbel ţin protestele populare în viaţă şi mereu active, şi au câştigat faimă internaţională prin banerele lor pline de culoare şi de satiră pe care le-au adus la toate protestele lor săptămânale.

Ei s-au implicat şi în activităţi civile cum ar fi asigurarea de sprijin psihologic pentru copiii şi formarea de forumuri pentru adulţi pentru a discuta chestiunile legate de nesupunerea civică şi rezistenţa paşnică.

La nivelul oraşului şi al districtelor, au fost stabilite consilii revoluţionare sau majlis thawar. Ele adesea sunt principala structură civilă administrativă în zonele eliberate de Stat, precum şi în unele zone care rămân sub controlul Statului. [6]

Acestea se ocupă de asigurarea serviciilor de bază, coordonează activităţile comitetelor locale şi coordonează rezistenţa populară armată. Fără îndoială, cum serviciile care erau oferite de Stat au dispărut din anumite zone, şi situaţia umanitară s-a deteriorat, aceste comitete au jucat un rol vital în viaţa oamenilor.

Nu există nici un model unic pe care să îl urmeze aceste Consilii Locale, dar ele în principal au o formă care poate fi descrisă ca reprezentând un model democratic.

Unele au stabilit diferite departamente administrative pentru a prelua funcţiile care anterior erau asigurate de Stat. Unele au avut mai mult succes şi au fost mai inclusive decât altele care au au avut de luptat să poată înlătura birocraţia fostului regim sau au fost afectate de certuri interne. [7]

În timp ce principala bază de activitate este foarte mult la nivel local, există un număr de diferite grupuri-umbrelă care au apărut cu scopul de a coordona şi de a forma reţele la nivel regional şi naţional.

Acestea includ Comitetele de Coordonare Locale (LCC), Comitetele de Acţiune Locală (NAC), Federaţia de Coordonare a Comitetelor Revoluţiei din Siria (FCC) şi Comisia Generală a Revoluţiei din Siria (SRGC). Nici unele nu reprezintă totalitatea comitetelor locale sau a consiliilor şi ele au structuri organizaţionale diferite şi niveluri diferite de implicare sau de ne-angajare cu opoziţia politică oficială.

„Sunt în viaţă… Sunt în viaţă”– sunt cuvintele unei fetiţe care a supravieţuit atacului cu arme chimice lansat de regimul lui Assad asupra civilor dintr-o suburbie a Damascului, în august 2013.

O amenințare majoră cu care se confruntă aceste diverse inițiative a fost nu doar continua persecutare a activiștilor de către regim, lipsa resurselor, neîncetatul masacru comis de Stat care atacă necontenit zonele locuite de civili, şi deteriorarea din ce în ce mai mare a securității și condițiilor de viaţă. Unele consilii locale au fost confiscate de forțele reacționare și contra-revoluționare. De exemplu, în Al Raqqa grupări rebele non-locale cu înclinații salafi/takfiri au confiscat foarte multă putere de la consiliul local. Cum au încercat să impună o viziune islamistă care e străină aproape tuturor localnicilor, oamenii din Raqqa au ținut-o în proteste continue împotriva lor. În acest video, aici, din iunie 2013, oamenii protestează față de arestarea de către Jabhat Al Nusra a unor oameni din familiile lor. Femeile strigă: ”Să vă fie rușine! Ne-ați trădat în numele Islamului!”

„Către Comisia Internaţională de Inspecţie: Sperăm că aţi petrecut o vacanţă frumoasă la hotel. Sperăm că mirosul armelor chimice nu v-a deranjat prea tare.”

Pe parcursul lunii august 2013, oamenii din Al Raqqa au protestat aproape zilnic împotriva Statului Islamist al Irakului și al-Sham (ISIS) cerând eliberarea sutelor de deținuți, de oameni răpiți și dispăruți. La fel, revoluționarii din Aleppo au lansat campania ”destul e destul”, cerând încetarea abuzurilor din partea rebelilor și tragerea lor la răspundere. Această demonstrație din iunie 2013 a fost ținută în fața tribunalului Sharia din Aleppo după uciderea unui copil pentru că l-ar insultat pe profetul Mohammad. Oamenii aici cer ca ucigașii băiatului să fie duși la judecată și spun ”Comitetul Sharia a devenit Serviciul secret al forțelor aeriene!” (cea mai brtutală forță de securitate a regimului Assad). În Idlib oamenii au protestat de asemenea împotriva Comitetului Sharia care a fost stabilit acolo, aici ei spun „suntem împotriva regimului, împotriva crimelor extremiştilor şi opresiunii lor” şi cer reîntoarcerea avocaţilor profesionişti (judiciarul independent) la tribunal (în locul bărbaţilor religioşi).

Omar Aziz nu a trăit să vadă presiunile adesea de nedepăşit care s-au abătut asupra revoluţionarilor sirieni, sau reuşitele şi eşecurile experimentelor din organizaţiile auto-administrate. Pe 20 noiembrie 2012, el a fost arestat, luat din casă de către mukhabarat (mult temutul serviciu de informaţii al lui Assad). Nu cu mult înainte să fie arestat, el a spus: „Noi nu suntem cu nimic mai prejos de muncitorii Comunei din Paris: ei au rezistat 70 de zile, și noi încă rezistăm de un an și jumătate.” [8]

Aziz a fost ținut în arestul serviciului secret, într-o celulă de 16 metri pătrați pe care a împărțit-o împreună cu alți 85 de oameni. Asta a dus la deteriorarea și mai mare a stării sale de sănătate, deja fragile. Ulterior a fost transferat în închisoarea Adra unde a murit în urma unor complicaţii la inimă în februarie 2013, cu o zi înainte de a împlini 64 de ani.

Numele lui Omar Aziz ar putea să nu fie cunoscut de multă lume, dar el merită recunoaştere, ca o figură contemporană importantă în dezvoltarea gândirii anarhiste şi a practicii anarhiste.

Experimentele din organizarea revoluţionară de la bază, formată din oameni obişnuiţi, pe care el le-a inspirat, oferă multe învăţături şi lecţii pentru organizarea anarhistă viitoare a viitoarelor revoluţii din restul lumii.

[1] Budour Hassan, ‘Omar Aziz: Rest in Power’, 20 February 2013, http://budourhassan.wordpress.com/2013/02/20/omar-aziz/;

[2] Omar Aziz, ‘A discussion paper on Local Councils,’ (in Arabic) http://www.facebook.com/note.php?note_id=143690742461532;

[3] Ibid;

[4] Ibid;

[5] Ibid;

[6] Pentru un raport asupra Consiliilor locale vezi Gayath Naisse ‘Self organization in the Syrian people’s revolution’: http://www.internationalviewpoint.org/spip.php?article3025;

[7] Ibid;

[8] Via @Darth Nader https://twitter.com/DarthNader/status/304015567231266816


Preluat la 16.12.2022 de la https://iasromania.wordpress.com/