TItlu: Solidaritate cu Sit-inul de la UBB
Subiecte: ocUBB, universitate
Dată: 26 martie 2013
Sursă: Preluat la 03.11.2023 foloing arhiva de internet

Către

Rectoratul Universității Babeș-Bolyai

Cadre didactice titulare la Universitatea Babeș-Bolyai,

ne exprimăm solidaritatea cu studenții care au “ocupat” sala Nicolae Iorga din clădirea centrală a Universității Babeș-Bolyai. Acțiunea lor atrage atenția noastră a tuturor asupra faptului că studenții doresc să transforme spațiul UBB într-un loc al dezbaterilor critice despre rolul universității în societatea de azi, în care pot avea loc nu doar evenimente organizate de structurile oficiale ale instituției, ci și acțiuni inițiate de toți membrii comunității academice. Pentru ca universitatea să fie a tuturor, vocile critice adresate sistemului de învățământ superior de pe plan local sau național trebuie să se poată manifesta și în interiorul universităților. Ocuparea UBB de către studenți este un moment pe care cadrele didactice trebuie să-l folosească ca o chemare la auto-reflecție și ca un moment al lansării unor dezbateri libere de teama unor represalii. Dezbateri privind rolul universității în societate și rolul nostru în interiorul ei. Ne exprimăm speranța că asta așa va fi, iar conducerea universității va gestiona momentul în spiritul acestor idei, dar și al principiilor asumate de ea în martie 2012. Printre altele, prin asta va putea dovedi că renunță la regimul de securitate instalat în clădirile UBB care menține o nedorită stare tensionată în relația dintre studenți, cadre didactice și personalul administrativ și auxiliar. Și nu în ultimul rând, va putea începe înlocuirea unui sistem administrativ birocratic alienator cu un regim transparent al luării deciziilor.

Cei care doresc să se alăture acestui apel ne pot contacta pe adresa: multiversitate@gmail.com
Sau pot semna aici.


Lect. univ. dr. Sorin Gog
Asist. univ. dr. Călin Goina
Asist. univ. dr. Alex Goldis
Conf. univ. dr. Marius Lazăr
Asist. dr. Adrian Ludușan
Asist. dr. Raluca Perneș
Lect. univ. dr. Norbert Petrovici
Lect. dr. Horea Poenar
Lect. univ. dr. Cristina Raț
Prof. univ. dr. Miruna Runcan
Conf. univ. dr. Zsuzsa Selyem
Asist. dr. Anca Simionca
Lect. univ. dr. Dumitru Cornel Vîlcu
Asist. univ. drd. Dina Gabriela Vîlcu
Conf. univ. dr. Gabriel Troc
Prof. univ. dr. Enikő Vincze

Colegi universitari care s-au alăturat actului nostru de solidaritate:

Lect. dr. Andrei Bereschi
Lect. univ. dr. Adrian Costache
Dr. Adela Fofiu
Asist. Dr. Mihai Pedestru
Asist.dr. Raluca Sas-Marinescu
Dr. Raul C. Muresan
Prof. univ. dr. Michael Shafir
Lect. univ. dr. Codruta Sintionean
Cercet. Dr. Raluca Soreanu
Lect. univ. dr. T Szabó Levente
Conf. univ. dr. Edit Szegedi
Lect. univ. dr. Attila Szigeti
Asist. drd. Ursula Wittstock