Puterea populară

Introducere

Puterea populară este un concept care provine din stânga latino-americană a anilor `60 și `70. Este o sintagmă care continuă să fie folosită pe scară largă și în prezent, dar, după cum subliniază teoreticianul anarhist brazilian Felipe Corrêa, definiția sa este contestată și supusă unei dezbateri continue.

Ceea ce prezentăm aici este o articulare a concepției anarhiste despre puterea populară, bazată pe munca teoretică și practică a mai multor grupuri pe această temă.

Acest rezumat se bazează în parte pe articolul lui Corrêa „Creați un popor puternic: Discuții despre puterea populară”, care poate fi citit în întregime aici: https://blackrosefed.org/create-a-strong-people-discussions-on-popular-power/

O definiție generală

Puterea populară este în general înțeleasă ca o formă de putere politică generată din organizarea și activitatea independentă a clasei muncitoare. Puterea populară este considerată ca fiind flexibilă, colectivă, direct democratică și combatantă.

Este un concept care este adesea pus în contrast cu puterea politică burgheză, care alocă puterea unor reprezentanți electorali care lucrează în cadrul birocrației statului burghez, în numele unei populații care rămâne demobilizată politic în afara alegerilor.

Definiții divergente

Expresia „putere populară” este poate cel mai bine cunoscută pentru asocierea sa cu guvernul socialist al Unității Populare al lui Salvador Allende din Chile.

Dar forma de „putere populară” asociată cu Allende rezultă dintr-un moment istoric specific în care guvernul Unității Populare a dorit să își creeze baze de susținere în rândul clasei muncitoare, permițând sau încurajând un proces (aflat deja în curs de desfășurare) de preluare a locurilor de muncă, care fusese inițiat în mod independent de către muncitori și muncitoare.

În definiția puterii populare derivată din acest context, statul joacă un rol de facilitare, creând o relație simbiotică cu activitatea independentă a clasei muncitoare.

Totuși, aceasta nu este abordarea anarhistă a conceptului.

Abordarea noastră

Concepția anarhistă despre puterea populară păstrează definiția generală prezentată în cele două subcapitole anterioare: este o formă de putere politică generată prin activitatea independentă a clasei muncitoare. Dar aici se termină asemănările dintre definițiile conceptului.

Anarhistele și anarhiștii văd puterea populară ca fiind o reală forță socială pe care clasele exploatate o generează în mod deliberat și conștient și o pun în aplicare prin metode de luptă care creează o cale distinctă spre revoluția socială și un orizont socialist libertar.

Să explicăm puțin această definiție.

Componente de bază

Ce înțelegem prin „forță socială”?

Forța socială este pur și simplu capacitatea de a acționa în lume pentru a obține rezultatele dorite. Dar faptul de a dispune de forță socială nu înseamnă în mod automat că este folosită sau că este pusă în aplicare. Forța socială ar trebui înțeleasă doar ca o capacitate sau un potențial de acțiune.

Ce înțelegem prin „putere”?

Puterea, pe de altă parte, implică faptul că această capacitate de a acționa (forța socială) este pusă în uz activ. După cum scrie teoreticianul anarhist Fabio López: „Puterea este impunerea voinței unui agent care se mobilizează prin intermediul forței sociale pentru a învinge forța desfășurată de cei care i se opun.”

Clarificări suplimentare

Așadar, deși clasele populare posedă întotdeauna forță socială (o capacitate de a acționa), ele nu o folosesc decât rareori în mod dirijat, deliberat și concertat.

Bakunin clarifică acest lucru:

Este adevărat că există [în cadrul poporului] o mare forță elementară, o forță fără îndoială mai presus de cea a guvernului și de cea a claselor conducătoare în ansamblu, dar fără organizare, forța elementară nu este o forță reală. Prin urmare, problema nu este atât de mult de a ști dacă [poporul] se poate revolta, ci de a vedea dacă este capabil să construiască o organizație care să îi dea mijloacele de a ajunge la un final fericit, nu printr-o victorie întâmplătoare, ci printr-o victorie prelungită și definitivă.

Unde și cum se manifestă puterea populară?

După cum am menționat, crearea puterii populare nu este întâmplătoare. Este o activitate deliberată, conștientă de sine a claselor exploatate.

Putem obține răspunsuri la unde și cum se manifestă puterea populară punându-ne o altă întrebare: ce metode de activitate independentă sporesc forța socială generală a claselor exploatate și servesc ca oportunități pentru clasele exploatate de a-și construi potențialul în a deveni o forță socială revoluționară?

Răspunsul: acele mișcări sociale și organizații ale mișcărilor sociale (organizații de masă la nivel social) ale căror metode de clasă și independente, democratice, autogestionate și care folosesc acțiunea directă pentru a realiza interesele materiale pe termen scurt ale participanților lor.

Dar nu există nicio garanție că mișcările sociale vor utiliza automat aceste metode…

Strategia anarhistă și puterea populară

Anarhiștii și anarhistele subliniază faptul că, deși mișcările sociale au potențialul de a deveni organe ale puterii populare, acest potențial trebuie încurajat în mod activ și trebuie să se lupte pentru el.

Astfel, este necesar ca anarhistele și anarhiștii să facă două lucruri pentru a construi puterea populară:

1. Să construiască mișcări sociale, dacă acestea nu există;

2. Să intervină în mișcările sociale existente pentru a promova o viziune, un program și o strategie care să pună accentul pe democrație, independența de clasă, autogestiune, acțiune directă etc., sporind astfel potențialul acestor mișcări în a deveni adevărate organe ale puterii populare.

În cele din urmă, anarhiștii și anarhistele afirmă că aceste organe de putere populară pot servi la inițierea unei revoluții sociale și pot oferi modelul pentru o nouă societate socialistă libertară.