Teoria anarhistă a organizării duale

În ultimul deceniu, un șir de noi organizații politice anarhiste au apărut pe tot globul, din America de Sud până în Australia și dincolo de aceasta, forjând legături de solidaritate internațională și semnalând influența tot mai mare a tradiției „dualismului organizațional”.

Dar ce este dualismul organizațional și de ce crește această tendință politică la nivel internațional?

Rădăcinile teoriei și practicii dualismului organizațional pot fi urmărite până la originile anarhismului însuși, la sfârșitul secolului al XIX-lea, când Mihail Bakunin și alții au fondat prima organizație politică anarhistă, Alianța Internațională a Democrației Socialiste (1868).

Bakunin a conceput „Alianța” ca pe o „completare necesară” a recent înființatei Asociații Internaționale a Muncitorilor (AIM), cunoscută sub numele de Prima Internațională (1864-1876).

Dar el a remarcat, de asemenea, diferența dintre cele două, susținând că:

...Internaționala și Alianța, deși au aceleași obiective finale, îndeplinesc funcții diferite. Internaționala se străduiește să unifice masele muncitoare, milioanele de muncitori, indiferent de naționalitate și de granițele naționale sau de convingerile religioase și politice, într-un corp compact; Alianța, pe de altă parte, încearcă să dea acestor mase o direcție cu adevărat revoluționară.

În descrierea relației dintre Alianță și AIM, Bakunin a subliniat una dintre ideile de bază ale dualismului organizațional: necesitatea unor niveluri de organizare distincte, dar care se consolidează reciproc, unul politic (Alianța) și celălalt social (AIM), acționând ca forțe simbiotice în lupta pentru revoluție socială și crearea unei noi societăți.

Așa cum Bakunin arată clar în cazul AIM, nivelul social (sindicate, comunități studențești și inclusiv cele bazate pe muncă comunitară, printre altele) trebuie să fie cât mai multe dintre clasele dominate, nu pe baza unei ideologii comune, ci pe baza nevoilor și intereselor materiale comune ale popoarelor exploatate și asuprite.

Pentru dualiștii organizaționali, mișcările sociale sunt înțelese ca fiind principala armă, nu doar pentru îmbunătățirea condițiilor zilnice ale celor „de jos”, ci și pentru transformarea radicală a societății.

Prin lupte îndelungate, mișcările acumulează forța și experiența necesare atât pentru a extrage reforme de la clasele dominante, cât și pentru a realiza, în cele din urmă, o revoluție socială care să fie calea spre o societate socialist libertară.

Nivelul politic (organizația anarhistă specifică), pe de altă parte, reunește o „minoritate activă” de anarhiste și anarhiști pe baza unei ideologii, a unor principii și a unui program comun, cerând un grad mai ridicat de unitate teoretică și practică din partea membrilor săi.

După cum a remarcat Bakunin, organizațiile politice anarhiste caută să ofere o „direcție revoluționară” mișcărilor sociale, spre deosebire de cooptarea luptelor în propriul beneficiu.

Organizațiile politice anarhiste joacă un rol distinct în procesul de transformare socială:

• Crearea de propagandă, teorie și strategie anarhistă care să discute despre momentul actual.

• Influențarea mișcărilor de masă prin participarea activă și promovarea valorilor, principiilor și practicilor anarhiste în cursul luptei.

• Consolidarea membrelor și membrilor prin educație și formare politică.

• Formarea de alianțe atât la nivel politic, cât și social cu alte organizații.

De la Alianță încoace, au fost fondate organizații în tradiția dualismului organizațional pe aproape toate continentele, exemple notabile fiind Partido Liberal Mexicano și rolul său în Revoluția mexicană (1910) și experiența Federación Anarquista Ibérica din timpul Revoluției spaniole (1936).

În prezent, o nouă generație de anarhiste și anarhiști s-a orientat către dualismul organizațional, inspirându-se din Platforma Organizațională a Comuniștilor Libertari, cunoscută și sub numele de „Platforma”, precum și din teoria și practica Especifismo dezvoltate de Federación Anarquista Uruguaya în America de Sud.