Fasciștii sunt uneltele statului

1. Fascismul este larg răspândit în multe ţări industriale post-coloniale, şi poate lua mai multe forme: ultra-naţionalism, neo-nazism, sau alte forme de autoritarism extrem. În aproape toate cazurile, oamenii care formează mişcările fasciste tind să fie membrii sărăciţi ai unui grup privilegiat din societate (de exemplu, albii săraci). Înainte de al doilea Război Mondial, în Germania cei mai mulţi germani din clasa muncitoare erau sărăciţi de criză, ceea ce contrasta cu imaginea pe care ei o aveau despre ei – ca aparţinând unei naţiuni bogate şi puternice. În Germania modernă, partidele neo-naziste au câştigat cele mai multe voturi, adesea mai mult de 10 la sută din total, tocmai în regiuni unde şomajul e cel mai ridicat. În Statele Unite, albii săraci din statele din sud, care nu se bucură de bogăţia promisă albilor celei mai bogate naţiuni de pe pământ, adesea se alătură Ku Klux Klan-ului (KKK). În Ruanda, Hutu, sărăciţi şi în având o mare nevoie de pământ, şi-au exprimat dorinţa pentru mai multă bogăţie şi putere, identificându-se cu majoritatea etnică, şi alăturându-se partidelor fasciste Hutu, responsabile de genocid. A existat o mişcare fascistă similară printre hinduşii din India, care şi-au impus puterea de pe poziţia majorităţii etnice. Astfel, fascismul poate fi văzut ca un răspuns la lipsirea de putere şi la încălcarea promisiunilor referitoare la privilegii.

2. Fascismul poate fi văzut şi ca un fenomen elitist, o mişcare a gentilomilor. Partidul german nazist îi includea foarte mulţi dintre cei mai bogaţi industriaşi, fasciştii spanioli, care-l susţineau pe Franco, erau un amalgam de generali, aristocraţi proprietari de mari moşii, şefi ai bisericii, iar Mussolini a declarat că fascismul ar putea fi definit mai bine ca fiind „corporatism”, din cauza îmbinării puterii statului cu puterea corporaţiilor. În Statele Unite, KKK a fost la început un club al gentilomilor, şi înainte de al doilea război mondial, cei mai bogaţi industriaşi (Hearst, Rockefeller, Ford, DuPont, Morgan) i-au sprijinit direct pe fasciştii din Europa.

Acum, în Statele Unite, multe elite conservatoare sprijină grupul anti-imigranţi Minutemen şi alte grupări cripto-fasciste. Fascismul e în special conectat la segmentele conservatoare ale elitei, care se tem că strategiile de extindere a drepturilor promovate de elitele progresiste se vor întoarce împotriva lor şi vor destabiliza întregul sistem. În interiorul acestor manifestaţii, fascismul reprezintă o modalitate prin care elitele îşi păstrează moralitatea tradiţională, prin care consolidează ierarhia socială şi prin care se apără împotriva activităţii revoluţionare a claselor de jos.

3. Ideile de bază comune fascismului (a: anti-imigraţie, b: puritate rasială, c: supremaţia albilor, d: câştigarea puterii politice prin naţionalism, e: ideile social-Darwiniste ale „supravieţuirii celui mai adaptat”, f: anti-semitism) sunt toate fabricaţii şi sunt lipsite de conţinut.

A: Anti-imigraţia este o ipocrizie. Partidele politice anti-imigraţie din Statele Unite şi din Uniunea Europeană de regulă sunt tocmai cele care sprijină liberalizarea schimburilor comerciale şi războaiele (de exemplu, NAFTA, războiul civil din El Salvador) care sunt cauza principală a imigraţiei, iar economiile lor depind de forţa de muncă asigurată de imigranţi (agricultura din Statele Unite şi industria de construcţii s-ar prăbuşi peste noapte fără forţa de muncă asigurată de imigranţi).

Guvernele europene, care se presupune că ar fi preocupate să-şi protejeze cultura ţărilor lor de imigranţi, sunt adesea exact aceleaşi care au colonizat ţări de unde vin aceşti imigranţi; aceste guverne europene nu au avut nici o problemă să-şi ducă propria lor cultură în ţara altcuiva, și nici nu fac nimic pentru a opri „poluarea culturală” a McDonalds şi a MTV.

B: În privinţa purităţii rasiale, ideea pur şi simplu nu are nici o bază ştiinţifică, şi de fapt rasa este o generalizare arbitrară. Nu există nici un pericol al amestecului de rase: de fapt, asigurarea unei diversităţi a bazinului genetic este mult mai sănătoasă decât păstrarea unui bazin genetic omogen, şi nici un grup etnic nu este de fapt „pur”. De fapt, toţi ne tragem din aceiaşi strămoşi şi ne-am amestecat între noi de la bun început.

C: Supremaţia albilor este de asemenea o minciună care nu se bazează pe nici un fapt real, în afară de grosolana (şi fabricata) pseudo-ştiinţă a măsurării craniilor, care a fost aplicată în secolul 19.

D: Naţionalismul este o minciună sfruntată şi elita economică în mod constant face înţelegeri cu elitele economice din alte ţări, în urma cărora se îmbogăţesc, în timp ce le predică susţinătorilor lor, obiţi de ură, să considere popoarele din alte ţări duşmane, astfel divizând clasele săracilor.

Fluturarea steagului şi a iubirii de patrie dau şi mai multă putere guvernului, şi acest lucru e opusul câştigării unei puteri mai mari tocmai de către popor. E ridicol: naţionaliştii cred că vor fi liberi dacă temnicerii lor vorbesc aceeaşi limbă cu ei şi arată la fel.

E: Social-Darwinism-ul — ideea „supravieţuirii celui mai adaptat”, venerată ca sistem politic ca și cum ar fi niște moaște – nu are nici o legătură cu Darwinism-ul ştiinţific. De fapt, Darwin nu a folosit niciodată expresia „supravieţuirea celui mai adaptat” şi a descoperit că speciile supravieţuiesc adaptându-se la natură, nu ducând războaie una împotriva celeilalte. De fapt, fiinţele umane risipesc cea mai mare parte a avantajelor pe care le-au obţinut în urma evoluţiei – abilităţile de a comunica unii cu alţii şi de a gândi creativ – prin conformarea la ierarhiile rigide sociale, care nu au nici o bază naturală.

F: În privinţa anti-Semitismului, în Evul Mediu, aceiaşi oameni care îi măcelăreau pe evrei au fost tocmai cei care le-au atribuit lor rolul de a împrumuta bani şi de a depinde de ei. În secolul 20, capitaliştii anti-semiţi susţin că evreii au făcut parte dintr-o „conspiraţie internaţională bolşevică”, în timp ce anticapitaliştii antisemiţi spun că evreii au făcut parte dintr-o conspiraţie a bancherilor şi capitaliştilor. În mod clar, fasciştii doar se folosesc de evrei, pe care-i fac ţapi ispăşitori de fiecare dată când vor să arunce vina spre altcineva.

Atât de mulţi fascişti şi neo-nazişti nu ar avea cum să creadă în continuare idei atât de stupide şi lipsite de fundament, dacă ura lor nu ar servi unui scop important. În mod clar, nu putem lua în serios ideile fasciste, dar trebuie să-i luăm în serios pe fascişti, din cauza tuturor crimelor, violenţelor sociale, intimidărilor de care sunt responsabili.

4. Deci, dacă fascismul e folositor, trebuie să întrebăm: cui foloseşte el? Exemplele anterioare referitoare la anti-semitism pot oferi un indiciu. Fascismul oferă ţapi ispăşitori. Fascismul încurajează membrii mai săraci ai unui grup dominant (de exemplu, albii săraci sau creştinii săraci) să urască un oricare alt grup, astfel ca inamicul lor real să rămână în siguranţă. Oamenii săraci au motive întemeiate să-i urască pe oamenii bogaţi. Dacă evreii iau partea bogaţilor (ca parte a unei conspiraţii internaţionale a bancherilor), atunci oamenii săraci îi vor urî pe evrei, şi iudaismul, şi nu pe oamenii bogaţi şi capitalismul.

Când acest lucru se întâmplă, elitele bogaţilor pot zâmbi mulţumite şi să stea liniştite: sunt la adăpost de furia şi mânia celor pe care-i exploatează.

Ura alimentată de fascism ia în colimator şi grupurile oprimate. Pentru istoria Statelor Unite, aceştia sunt negrii, nativii americani, imigranţii din ţările latine.

Albii săraci trebuie să participe la exploatarea celor mai de jos clase (în zilele sclaviei, ei adesea ajutau la biciuirea sclavilor). Potrivit mitologiei supremaţiei albilor, toţi oamenii albi se presupune că ar fi superiori (inclusiv în termeni de avere şi putere). Fascismul îi învaţă pe albii săraci, lipsiţi de putere să arunce vina şi să-i urască pe imigranţii de culoare (pentru că „sunt sursa criminalităţii” şi „ne fură slujbele”) pentru a nu vedea că inamicii reali, care ar trebui blamaţi pentru situaţia lor, sunt cei din clasa conducătoare: elitele bogaţilor. Această ură produce şi o distanţare psihologică care face mai uşor pentru ei să îi oprime pe oamenii de culoare şi mai greu pentru clasa muncitoare să se unească. Oamenii albi şi bogaţi, capitaliştii şi guvernul elitelor sunt cei care s-au îmbogăţit din sclavie, din munca imigranţilor, şi din alte forme de exploatare, dar albii din clasa muncitoare sunt cei cărora elitele le atribuie rolul de a face pe poliţistul în societate. Ei obţin puţine beneficii materiale, dar se amăgesc singuri cu satisfacţia psihologică, închipuindu-şi că sunt puternici şi superiori şi că fac parte dintr-o mitică rasă albă. Bogaţii albi pot râde în hohote în drumul spre banca prin care i-au transformat pe mulţi albi din clasa muncitoare în uneltele lor, atât de uşor, şi atât de ieftin.

5. Dacă este corect că elitele sunt beneficiarele fascismului, atunci ar trebui să putem să găsim dovezi ale faptului că elitele susţin fascismul. Şi chiar am găsit.

Multe guverne ale Uniunii Europene sponsorizează ideea de „puritate culturală” şi de protejare a culturii europene superioare de „poluarea” imigraţiei, cerând imigranţilor să treacă teste culturale. Mass-media corporatistă (aflată în proprietatea elitelor) din Uniunea Europeană şi din Statele Unite relatează chestiunile legate de imigraţie într-un mod care să încurajeze cu siguranţă ignoranţa şi teama.

De exemplu, aproape niciodată ele nu prezintă contextul motivelor care îi fac pe oameni își abandoneze casele lor şi să vină în ţările europene: corporaţiile occidentale şi războaiele occidentale le-au distrus acestor oameni casele şi viaţa în ţările în care s-au născut.

Aproape niciodată, mass-media occidentale nu menţionează faptul că economiile Europei şi Statelor Unite s-ar prăbuşi fără munca imigranţilor, nu spun că consumatorii albi depind de munca ieftină şi de produsele de import ieftine (fructe, haine, computere, telefoane mobile etc), făcute de imigranţi şi de ţările din care vin aceştia.

Şi în Statele Unite, cei din elită acordă un sprijin financiar imens unor grupuri fasciste care sunt considerate respectabile (în special creştinii fundamentalişti). George W. Bush a reuşit cu mare succes (la fel ca Reagan) să obţină fonduri guvernamentale pentru finanţarea acestor grupuri. În ţări ca Italia, Polonia, Ucraina, şi Rusia e la fel de uşor să găseşti dovezi care arată că guvernul sau biserica îi finanţează ideologic şi material pe cei din grupurile de fascişti. În mod clar, elitele hrănesc teama şi ignoranţa, care sunt baza fascismului.

6. Ce obţin elitele în schimb în urma finanţării fascimului? Enorm. Uneltele fasciste nu îi dezamăgesc niciodată pe stăpânii lor din rândul claselor conducătoare. Fasciştii ajută ca cei din clasele săracilor să poată fi distraşi de la tragerea la răspundere a bogaţilor pentru problemele pe care aceaştia le provoacă (sărăcie, lipsire de drepturi, globalizarea corporatistă). În loc să-i acuze pe bogaţi, săracii, manipulaţi de fascişti, dau vina pe ţapii ispăşitori – pe imigranţi.

Revoltele din 2006 din Ungaria oferă un exemplu perfect în acest sens. Oamenii erau atât de furioşi din cauza condiţiilor oribile în care trăiau, încât au ieşit pe străzi, s-au bătut cu poliţia, şi au ocupat televiziunea de stat – aceasta nu a fost o revoluţie! Mulţimile erau conduse de ideologii fasciste, astfel că, în faţa exploatării capitaliste (înrăutăţită după ce guvernul de la Budapesta a intrat în Uniunea Europeană), ei au aruncat vina pentru situaţia lor pe oamenii şi mai săraci decât ei – pe imigranţi: au atacat o sinagogă, şi s-au lăsat vrăjiţi de o fantezie a unei istorii idilice a Ungariei, de acum sute de ani, chiar dacă cei mai mulţi dintre cei responsabili pentru problemele lor erau tot unguri, ca şi ei. Fasciştii divid clasele de jos, clasele săracilor, făcându-i pe aceştia să se lupte între ei, şi îi manipulează să se urască şi să se îndepărteze unii de alţii, ceea ce face ca albilor şi creştilor să le fie atât de uşor să oprime şi să exploateze şi mai mult oameni de culoare, musulmani etc. Astfel, fasciştii protejează elita de o revoluţie.

7. Unii fascişti (inspiraţi de „naţional-socialismului” lui Hitler) sunt conştient anti-capitalişti, sau aşa se cred ei. Aceşti extremişti sunt de asemenea folositori elitei bogaţilor, chiar dacă ei adesea urăsc guvernele ale căror unelte se dovedesc a fi de fapt. În primul rând, ei fac ca potenţialul unei revoluţii anti-capitaliste să fie mai puţin eficient, divizând clasele de jos, ale săracilor, şi scot mereu în evidenţă rasa. Din cauză că ei confundă actuala natură a capitalismului, ajung să sprijine naţional-capitalismul (cel mult, acest lucru va implica un control mai mare din partea guvernului, similar „socialismului” lui Hitler sau al lui Lenin). În al doilea rând, la fel ca extremişti care pretind că ar fi revoluţionari, ei rezervă foarte mult din ura lor pentru comunişti, anti-fascişti şi anarhişti. Comuniştii autroritari sunt exact la fel ca alte secte ale fasciştilor cu care sunt în competiție, şi, odată ce ajung la putere, ei arată aceeaşi dorinţă de a folosi aceleaşi metode pentru a-şi „curăţa” sau „purifica” ţara.

Fasciştii de dreapta şi fasciştii de stânga s-ar putea lupta între ei, dar, în cele din urmă, ei se trezesc pe acelaşi teren comun (aşa cum am văzut în tratatul dintre Lenin şi Austro-Germani, în pactul naziştilor cu sovieticii, şi, mai recent, în apariţia fasciştilor „naţional-bolşevici” şi în sprijinul acordat de Partidul Comunist al Federaţiei Ruse faţă de xenofobica Mişcare Împotriva Imigraţiei Ilegale).

Anarhiştii, pe de cealaltă parte, doresc abolirea tuturor puterilor politice, şi din acest motiv ei reprezintă o ameninţare la adresa elitei, cu care ei nu fac compromisuri.

Nu e nici o coincidenţă că fasciştii nu fac nici un compromis în atacurile lor asupra anarhiştilor. Fasciştii au atacat şi chiar au asasinat anarhişti în toată Europa şi în Statele Unite. În unele părţi ale Europei de Est, anarhiştii cu greu pot organiza un concert de strângere de fonduri, din cauză că vor fi atacaţi cu siguranţă de fascişti.

În acest fel, fasciştii acţionează ca o forţă para-militară a Statului.

În Statele Unite, FBI (poliţia federală) a infiltrat de multă vreme KKK şi alte grupuri ale supremaţiei albilor, folosindu-le pentru a-i ataca pe radicalii de culoare, cum s-a întâmplat în Masacrul de la Greensboro. În Italia, în timpul „Strategiei Tensiunii” din anii ’70, serviciile secrete au folosit grupuri fasciste pentru a-i asasina pe stângişti sau pentru a bombarda zonele aglomerate ca să poată da vina ulterior pe Brigăzile Roşii. În Moscova, în 2006, neo-naziştii s-au luptat cot la cot cu poliţia pentru a ataca parada homosexualilor.

8. Dincolo de faptul că oferă acest serviciu constant, fasciştii sunt unelte folositoare ale Statului pentru că elita şi burghezia pot folosi o revoltă fascistă pentru a se salva pe ele însele de o revoluţie adevărată a claselor de jos, sărace.

Deşi fascismul ar putea duce la răsturnarea unui anume guvern, guvernul e doar o unealtă a elitelor. După ce în Italia marii proprietari de pământ, şefii bisericii şi proprietarii de fabrici au văzut că au dus-o atât de bine sub Mussolini, burghezii de peste tot şi-au dat seama că fascismul ar putea să-i scape de o revoluţie.

Realizarea acestui fapt a făcut ca elita din Spania să sprijine lovitura de stat fascistă a lui Franco, pentru ca bogaţii să se poată salva de mişcarea anarhistă care creşterea tot mai mult.

9. Fascismul nu este nici anti-autoritar, nici anti-capitalist, deci elita capitalistă va fi protejată de fascism. Chiar fasciştii care sunt împotriva bogaţilor şi împotriva globalizării, care îşi imaginează că sunt anticapitalişti „naţional-socialişti”, pun naţionalismul lor pe primul loc – adică ei vor putea fi cu uşurinţă controlaţi de capitaliştii care se vor folosi de ei făcând apel la naţionalitatea lor.

Ei s-au lipsit pe ei înşişi de arma solidarităţii, rupându-se de oamenii din alte naţiuni. Guvernele naţionaliste, care au câştigat sprijinul fasciştilor, menţin inegalităţile capitaliste şi continuă să faciliteze globalizarea – tot ce au de făcut e să distragă atenţia tuturor de la aceleaşi vechi probleme, fluturând steagul național şi lansând un război împotriva unei ţări mai slabe, sau dând vina pe vreo minoritate.

Dar, problemele sărăciei şi ale lipsei de putere rămân. Astfel, fasciştii, care îşi imaginează că „apără naţiunea” sau că „îşi fac poporul mai puternic”, în realitate nu fac decât să lingă bocancii bogaţilor.

Cer să fie mai puternic controlaţi de liderii de aceeaşi naţionalitate cu ei, jură orbeşte credinţă steagului unei elite care se complace în prejudecăţile lor mărunte, şi se asigură că exploatarea lor şi lipsa lor de putere reală vor continua.

10. Mulţi fascişti (în special neo-nazişti) își bazează criticile asupra problemelor sociale pe rasă. Dar este important să înţelegem că, în termeni ştiinţifici, rasa nu există de fapt.

Unii oameni au o culoare a pielii mai deschisă decât alţii, alţii o au mai închisă, dar nu există linii de demarcaţie clare, şi toată lumea are o moştenire amestecată. În termeni de genetică, există o mult mai mare diversitate în interiorul unei singure „rase” decât există vreo diferenţă între media diferitelor rase (de exemplu, genele voastre ar putea fi mai apropiate de ale cuiva din altă rasă decât de ale unei persoane considerată de aceeaşi rasă cu voi). Rasa e o invenţie socială. Conceptul nu a existat până când Europa nu a intrat în faza sa colonială. Odată ce au început să ia africani în sclavie, să-i colonizeze pe asiatici, şi să-i extermine pe nativii americani, elitele europene au început să vorbească în termeni de rasă pentru a se distinge pe ei înşişi (de victimele lor), şi pentru a prosti clasele sărace din Europa să accepte să joace rolul poliţistului, şi să coopereze în exploatarea celor mai asupriţi şi persecutaţi.

În primele colonii americane, clasa conducătoare a trebuit să impună imediat legi ca albii să nu se căsătorească cu africanii sau să trăiască alături de indienii americani, din cauză că, de multe ori, clasele sărace ale celor veniţi din Europa se uneau cu oamenii care fuseseră colonizaţi şi organizau rebeliuni, sau fugeau de pe plantaţii pentru a trăi alături de ei (întrucât în acele societăţi ale indienilor nativi găseau mai multă libertate).

11. Capitalismul şi Statul mereu vor produce resentimente şi rebeliuni. Oamenii nu vor să fie nici controlaţi, nici exploataţi. Rasismul şi autoritarismul statului va provoca unele nemulţumiri pentru a putea învinovăţi ţapii ispăşitori şi pentru a se agăţa de ideile fasciste ale rebeliunii. Propaganda directă de către stat asigură creşterea fascismului în rândul săracilor. Astfel, atâta timp cât statul există, fascismul e inevitabil. Cei care se opun fascismului trebuie să susţină o revoluţie anti-autoritară.

(Revoluţia autoritară nu e răspunsul, pentru că statul e o unealtă a dominaţiei, şi chiar dacă statul va fi luat din mâinile unei anumite clase capitaliste, va ajunge în schimb în mâinile unei clase, a unei noi elite, similară cu cea veche. Şi, la urma urmei, revoluţiei stângii autoritare a adus la putere guverne ca cele ale URSS, care au fost similare statelor fasciste în foarte multe feluri). Dar, dacă există o mişcare fascistă puternică, revoluţia devine dificilă sau imposibilă, din cauza abilităţii fasciştilor de a diviza clasele sărace şi de a-i ataca pe revoluţionari.

12. Astfel, cei care se opun fascismului trebuie să atace guvernul şi capitalismul pentru că acestea sunt cauzele, în timp ce tratează fascismul ca pe un simptom agresiv şi distrugător. Anti-fasciştii care nu critică nici capitalismul, nici statul duc o luptă pierdută din start, pentru că ei confundă cauza cu efectul.

Fasciştii nu apar din senin, de nicăieri. Ei sunt încurajaţi de către Stat, şi se hrănesc din ura care este produsă de capitalism. Fascismul nu poate fi învins prin simpla bătaie a fasciştilor (deşi pe termen scurt auto-apărarea este cu siguranţă necesară).

La urma urmei, fasciştii adesea recrutează din rândul populaţiei sărace, care ar putea, de fapt, să susţină o adevărată revoluţie anti-capitalistă, dar ar fi educată să lase în urmă xenofobia şi rasismul.

13. Aşadar, pentru a învinge fascismul e nevoie să generăm o mişcare anti-capitalistă, care este în acelaşi timp şi anti-autoritară. Şi o astfel de mişcare e nevoie să aparţină tuturor popoarelor de toate culorile şi din toate naţiunile, şi să fie capabilă de solidaritate internaţională. Dar, renunţarea la diviziunile naţionale/etnice ale fasciştilor nu înseamnă să ignorăm oricare diviziuni asemănătoare care există în societate. Tocmai liberalii sunt cei care, faţă de rasism, adoptă poziţia ipocrită „să fim orbi la culoare”. Nu există diferenţe inerente între oamenii care au o culoare a pielii diferită – în acest sens suntem toţi egali. Dar există diferenţe între culturile şi istoriile noastre.

Contează enorm dacă societatea te-a tratat pe tine şi pe strămoşii tăi ca pe nişte fiinţe sub-umane. Sistemele de privilegii şi de opresiune continuă să ne separe, chiar şi când avem intenţii bune. Adesea anti-fasciştii albi ignoră aceste diviziuni şi se fac pe ei înşişi incapabili să acţioneze împreună cu oamenii de culoare pentru că se agaţă încă de privilegiile lor sau refuză să vadă adevăratele diferenţe între nevoi, diferențele istorice şi diferenţele consecinţelor acţiunilor (de exemplu, cât de brutal poliţia va reacţiona faţă de oameni care au o culoare a pielii diferită). Acesta este unul dintre motivele pentru care mişcările „anti-fasciste” din toată Europa şi din Statele Unite sunt aproape în totalitatea lor formate din albi, excluzându-i efectiv pe oamenii de altă culoare sau pe imigranţi.

Înfrângerea supremaţiei albe este la fel de importantă ca şi înfrângerea capitalismului, şi a fi „orb la culoare” până acolo încât să vezi doar economia este un mod prin care oamenii albi divid mişcarea (mulţi oameni de culoare nu vor dori să acţioneze împreună cu albii care minimalizează problemele provocate de supremaţia albilor, şi care sunt foarte răspândite).

Albii trebuie să îşi găsească şi ei motivele pentru a lupta împotriva alienării şi împotriva sistemului care îi lipseşte pe oameni de putere, şi care e promovat de supremaţia albilor. În loc să-l ignore, văzând cum acest lucru dăunează şi limitează propriile lor identităţi, ei pot deveni aliaţi mai buni ai oamenilor de culoare, care în mod evident au mai mult de suferit de pe urma rasismului.

Înfrângerea segregării, care în mod ironic e o năpastă pentru antifascişti, nu se reduce la simpla invitare de către albii antifascişti a activiştilor imigranţi şi a oamenilor de culoare în mişcarea lor. Dimpotrivă, înseamnă că antifasciştii albi au nevoie să înţeleagă cum pot fi aliaţi mai buni cu cei care suferă din cauza fascismului cel mai direct; şi înseamnă şi că trebuie mai degrabă să-şi asume responsabilitatea, și nu să se delimiteze de ei de acei albi care au fost induşi în eroare și au devenit baza fasciştilor, şi să-i educe.

Astfel, paşii imediaţi către construirea unei mişcări capabile să distrugă fascismul de la rădăcină şi de la sursa sa sunt înţelegerea modului în care societatea alimentează fascismul şi învăţarea modalităţilor prin care acest proces poate fi blocat; înţelegerea modului diferit în care oamenii privilegiaţi şi cei asupriţi trăiesc fascimul şi cum îi opun rezistenţă, şi construirea de punţi de comunicare şi de înţelegere între aceşti oameni în spiritul ajutorului reciproc; şi direcţionarea furiei oamenilor, abuzați zilnic de exploatare şi de autoritate, departe de ţapii ispăşitori şi spre cei care sunt de fapt responsabili de suferinţele lor: capitalismul şi statul.