Duminică, 16 decembrie 2012, între orele 12:00 - 19:00, vă așteptăm la Casa Tranzit pentru prima ediție a Pieței Autonome Cluj, un eveniment în care toată lumea este invitată să își aducă surplusul de haine sau obiecte pentru a pune bazele unui nou tip de orânduire economică, una care să nu presupună banii și profitul, ci folosirea liberă a produselor bazată pe necesitatea individuală și pe solidaritate socială.

Astfel, vom schimba/oferi obiecte, haine sau cunoștințe, după cum vom schimba/oferi serviciile prin intermediul cărora îi putem ajuta pe ceilalți. De asemenea, pentru oamenii nevoiași vom asigura o masă gătită după rețeta ”Hrană, nu Bombe”!, un eveniment internațional menit să atragă atenția asupra faptului că mâncarea este un drept al tuturor, indiferent de statutul social, și nu un privilegiu. Vom avea de asemenea ateliere în care putem învăța diverse lucruri utile - de la drepturi cetățenești până la croșetat sau cursuri introductive de fotografie.

Haideți să schimbăm modul în care consumăm și folosim obiectele. Nu uitați, prezența banilor NU este necesară și nici binevenită.