#title Anarhism și anarho-sindicalism în România
#author RÂVNA
#date 2013
#source Preluat la 16.12.2022 de la [[https://iasromania.wordpress.com/]]
#lang ro
#pubdate 2022-12-16T00:00:00
#topics România, Bucovina, anarho-sindicalism



Anarhismul în România apare în jurul anilor 1880, în cadrul mişcării socialiste româneşti şi are o existenţă notabilă în perioada monarhiei. După venirea la putere a Partidului Comunist în 1947, nefiind permise mişcări politice alternative, mişcarea anarhistă sfârşeşte prin a fi complet reprimată. Acest scurt articol doreşte să treacă în revistă o istorie pierdută, uitată şi ignorată, prezentând o relatare a informaţiilor descoperite până în prezent referitoare la întâmplări şi personalităţi care promovau un ideal fără frontiere.

„Temniţă şi Exil”, memoriile lui Zamfir C. Arbore şi activitatea sa, sunt primele care aduc la cunoştinţă această istorie. Cunoscut sub pseudonimul Ralli, Zamfir C. Arbure s-a născut pe 14 noiembrie 1848, în Cernăuţi, ce aparţinea în această perioadă imperiului Austro-Ungar. La 17 ani pleacă să studieze în Rusia, ţară guvernată despotic de către ţar. După o tentativă asupra vieţii ţarului, sfârşeşte în închisoare împreună cu alţi studenţi. Aici începe procesul său de politizare, descris în cartea sa, unde aduce mărturie realităţii deprimante a acestei ţări şi vorbeşte de omniprezenţa poliţiei secrete. Se alătura mişcării social-revoluţionare în lupta armată împotriva regimului, dar datorită presiunii exercitate de către putere, se mută la Zurich în 1870, iar mai apoi în Geneva, unde îl cunoaşte pe M. Bakunin. Deasemenea, colaborează cu Elisee Reclus şi P.Kropotkin. Tot în Geneva, este directorul unei edituri, publicând şi distribuind scrieri social-revoluţionare şi anarhiste. Printre multele sale contribuţii se află scrierea unei cărţi despre Comuna din Paris, publică ziarul Rabotnik (Muncitorul), e membru al Internaţionalei I şi a Federaţiei Jura. După întoarcerea în Basarabia, încearcă să trimită 100 de arme ascunse în cărţi pentru a sprijini rezistenţa armată. În acelaşi timp, luptă neîncetat împotriva antisemitismului şi naţionalismului, predominant în partidul social-democrat din acea vreme. Împărtăşeşte dragostea de geografie cu Reclus şi până la cei 84 de ani ai săi nu îşi abandonează idealul. Trăieşte ultimii ani în Bucureşti, unde lucrează pentru Institutul de Statistică şi publică diverse ziare şi reviste. Se stinge din viaţă pe 2 aprilie 1933.

** **Paraschiv Stoianov**

Contemporanul său, Paraschiv Stoianov, de origine bulgară, născut la 30 ianuarie 1871, în Giurgiu, unde tatăl său, militant activ pentru eliberare națională a fugit de persecuţia turcească. După şcoala primară din Bucureşti, aderă la ideile socialiste în timpul liceului, apoi la anarhism după ce citeşte broşura lui Kropotkin „Un Apel către Tineri”. Astfel, înfiinţeză cenacluri de elevi ce studiau socialismul şi anarhismul, răspândind anarhismul în rândul muncitorilor din România. În această perioadă, traduce o varietate de articole scrise de Malatesta, printre care „Pentru Alegători”, „Printre ţărani” şi „Anarhia”. Ulterior, e student al facultăţii de medicina din Paris între 1889-1890, unde participă la congresul studenţilor libertari, ce adoptă Manifestul Antimilitarist – semnat şi de către Saverino Merlino. Stoianov este închis pe 26 aprilie 1890, împreună cu Merlino, în tipografia lui Gabriel Cabot, unde cei trei pregăteau publicarea manifestelor „Pentru Soldaţi” şi „1 Mai”, cu ocazia celebrării primului întâi mai. Încarcerat în Mazas, e eliberat pe cauţiune şi expulzat din ţară în 1890, urmându-şi drumul spre Elveţia şi Italia, unde participă activ în mişcarea anarhistă. Numele său se află pe lista poliţiei feroviare cu observaţia că trebuie supravegheat îndeaproape. Cu un prieten armean, Atabekian, pune bazele unei tipografii unde publica numeroase pamflete şi broşuri. Având o situaţie financiară bună, se abonează la diverse publicaţii, ajută prizionerii şi refugiaţii politici şi contribuie la investigările lui Max Nettlau în elaborarea scrierilor lui Bakunin.

Menţine legături stânse cu anarhiştii din România şi Bulgaria, cărora le trimite material de propagandă. Deasemenea, îl vizitează pe Kropotkin în Londra, unde probabil a participat la congresul internaţionalei socialiste din 1896 ca delegat al Bulgariei. Toate aceste activităţi conduc la expulzarea sa din Elveţia pe 15 decembrie 1989 şi se întoarce în Italia, unde participă la agitaţiile organizaţiilor anarhiste, printre care se află pregătirea unei insurecţii în Sicilia. Este expulzat şi din Italia, trebuind să se întoarcă în Bulgaria. Considerat a fi un revoluţionar periculos, i se interzice intarea în Rusia, unde trebuia să asiste la un congres de medicină ca reprezentant al ţării sale. În perioada revoltei marinarilor de la Potemkin, a fost unul din organizatorii unui colectiv de solidaritate. Este fondatorul facultăţii de medicină din Sofia în 1919, intruind numeroşi chirurgi. Pune bazele primului şi singurului sanatoriu de tuberculoză osoasă şi e directorul spitalului universitar din Sofia, unde îngrijeşte numeroşi camarazi persecutaţi de poliţie. Paraschiv Stoianov a menţinut corespondenţa în timpul vieţii sale cu numeroşi anarhişti, printre care Malatesta, Galeani, Merlino, Jean Grave, Michel Louise, Kropotkin, Nettlau, Zamfir Arbure. Se stinge din viaţa în 1941.

**  **Panait Mușoiu**

Se cunosc puţine detalii despre Panait Muşoiu, editorul celei mai longevive reviste anarhiste din România, „Revista Ideei”, compusă din 10 ediţii publicate între 1900 şi 1915 (1916), despre care avem cunoaştere. Conţinutul acestora abordează tematici precum ateismul, anarhismul, sindicalismul revoluţionar, etica socială, sexualitatea, emanciparea femeii, antimilitarismul, astronomia, originea vieţii pe pământ şi aşa mai departe. Numerele publicate în 1907 prezintă mărturiile victimelor revoltei ţăranilor din acel an, contrastând cu tentativa regelui Carol I de a distruge documentele doveditoare ale crimelor produse de guvernare. Există şi câteva note informative ale agenţiilor de poliţie referitoare la activităţile lui Panait Muşoiu şi a influenţei revistei, unde menţionăm:

<quote>
<em>7/1. Referat: 22 Aug. 1907. Influența exercitată de publicaţiunea anarchistă „Revista Ideei” (F.D.P.S.G. – DOSAR 81/1905)</em>

Dacă din punctul de vedere al colaboratorilor și diriguitorului revistei, difuzarea ei în număr cât mai ridicat și în clasele sociale cele mai împestrițate, poate fi un fapt îmbucurător, – din punct de vedere însă al liniştei interne a Statului, precum și al ordinei stabilite, împrejurarea aceasta prin pericolul ce prezintă, ar trebui să dea de gândit celor în drept.

În urma unei anchete ce am întreprins-o cu cea mai mare discrețiune, m-am putut ușor convinge, că opera de propagandă a ideilor libertare, săvârșită de conducătorii „Revistei Ideei” e mult mai întinsă și efectele ei mult mai dezastroase, de cât mi-ași fi putut-o închipui în primul moment. Am găsit colaboratori (unii sub forma de traducători ai operilor teoreticianilor anarchişti) aparținând celor mai diverse categorii sociale; aceștia au căutat să redea în românește, ceea ce li s’a părut că corăspunde mai bine concepţiunei ce și-au format-o /…/ și formează un simptom îngrijitor /îngrijorător –n.n/ al vremurilor de acum, e faptul, că tocmai acei, care prin situația lor în mecanizmul Statului, sunt obligați să fie strajă neclintită a instituțiunilor existente, – lăsând ca evoluția singură să săvârșească marea operă de regenerare, tocmai ei bruschează această evoluție, – erijându-se în avanmergătorii vremii „ce trebuie să curețe prin foc și sabie rugina groasă a instituțiilor moderne”. Kropotkin.

Am constatat prin colaboratori și mai ales prin susținătorii revistei, sub formă de „contribuiri voluntare” și „abonamente” preoți, profesori, învățători, C.F.R.-iști, funcționari administrativi de diverse categorii etc. „Revista Ideei” fiind lectura lor predilectă, e indiscutabil că dânsa corăspunde starei lor de spirit […]

<em>Rezoluție: 22 Aug 1907. La dosarul lui P. Muşoiu /ss/</em>
</quote>

Destinul „Revistei Ideei” îl urmăreşte pe acela al multor altor publicaţii a căror nume nu este cunoscut, fiind condamnată la ilegalitate, dispărând complet pentru mulţi ani. Panait Muşoiu, editorul acesteia, moare pe 16 noiembrie 1944.

**  **Eugen Relgis**

În aceaşi perioadă îl regăsim pe Eugen Relgis, născut la Iaşi pe 2 martie 1895. Pasiunea sa era poezia, scriind şi publicând numeroase cărţi începând cu 1912. Studiază arhitectura în Bucureşti, iar în 1916 facultatea de litere şi filozofie, neterminând studiile datorită intrării României în Primul Război Mondial. Profund marcat de acest eveniment, devine un pacifist convins, scriind studii sociale care vor urma a fi traduse în numeroase limbi. În 1922, este numit directorul bibliotecii societăţii culturale „Libertatea”, unde îl cunoaşte pe Panait Muşoiu. În 1939, la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, se află în Paris şi decide să se întoarcă în România. Este expulzat de către fascişti, care doreau să îl închidă, apoi e persecutat de partidul „comunist”, ulterior reuşind să fugă clandestin în Argentina în 1947. Continuă spre Uruguai, unde, împreună cu Abraham Guillen şi Gerard Gatti, e responsabil pentru salvarea arhivelor libertare trimise din Europa, dar sunt descoperiţi şi poliţia confiscă toate documentele. E obligat să fugă din nou, de data aceasta în Brazilia, unde în 1953 îl cunoaşte pe anarhistul Jose Oiticica, care doreşte să-i traducă scrierile în portugheză. Moare pe 24 mai 1987, luptând mereu pentru o lume fără război şi distrugere.

În cele din urmă, conform arhivelor AIT (Asociaţia Internaţională a Muncitorilor – internaţionala anarho-sindicalistă fondată în 1922 la Berlin), în 1930 au apărut mai multe grupuri libertare în România. Unul dintre acestea se afla în Cernăuţi, organizat de Naftali Schnapp şi care promova sindicalismul revoluţionar. În absența posibilității de a crea sindicate reale şi confruntându-se cu represiune severă, grupul de la Cernăuți s-a constituit ca o „Organizație de Propagandă Anarho-Sindicalistă” afiliată cu AIT. Conform datelor despre membrii Internaționalei, organizația a numărat în jur de 200 membri în 1930. [Presse-Dienst herausgegeben vom Sekretariat der IAA 1.04.1931. No. 5 (132).] – The Forgotten International, Volume 1, pp. 471–472. Aflăm şi de Charles Fieber, muncitor în comerţ din Cernăuţi, care după ce a fost contactat de Zigmud Lehr, se alătură organizaţiei. Aceştia primesc „Der Syndicalist” săptămânal din Germania. Din acelaşi grup mai fac parte David Stetner, Schnapp şi Shmuel Ringel. Grupul de la Cernăuți, al cărui drapel negru purta inscripţiile „jos cu capitalismul şi statul” era scos în afara legii şi opera în mod ilegal. Se întâlneau săptămânal, iarna și vara, în locuinţele private din mediul rural carpatic protejat de paznici, fiind interzis fumatul și consumul de alcool, iar produsele alimentare fiind complet vegetariene. Ulterior, grupul de propagandă anarho-sindicalistă din Cernăuţi a fost distrus în 1932. Poliţia a deţinut 14 membrii ai organizaţiei, printre care pe studenţii K. Buverg şi Donnenfeld, N. Schnapp, K. Gorowitz, M. Zetershau, Rozner, Royerstein, Samuel Vaysman, Morgenstein, Adolf Kiosh, Josif Kula, Veydenfeld, Donia şi Geles. (Presse-Dienst… 2.06.1932. No. 7 (148).

Știri despre torturile extreme suferite de deținuții politici români a fost comunicat de Polya Vascautianu, studentul Feldman Jossy și alții. [Presse-Dienst … 6.01.1933. No. 1 (156).] Ultimii membrii au fost reprimaţi până la dizolvarea grupului în următorii ani. Se cunoaşte că în 1934, David Stetner în vârstă de 30 ani intenţiona să ajungă în Spania, dar primeşte ordinul de recrutare militară. Reuşeşte să fugă în Polonia, dar este extrădat şi trebuie să facă închisoare pentru dezertare până în 1937. Ulterior, reuşeşte să ajungă în Paris, unde se stabileşte. (Breve nota autobiografica di David Stetner // Boletino Archivo G. Pinelli. No. 15. Speciale. Anarchici ed ebrei. P. 13–14; M. Goncharok. Ashes from Our Fires. Historical Survey of the Yiddish Anarchist Movement. Jerusalem, 2002. Pp. 152–153.) – The Forgotten International, Volume 2, p. 195).

În concluzie, este necesară o cercetare viitoare pe acestă tematică, atât de către istorici și de către cei interesaţi, dar aceasta e îngreunată de lipsa de surse de documentare, distruse de-a lungul secolelor. Este de datoria noastră să ne amintim de tovarăşii din alte vremuri, care au luptat și au suferit imens pentru idealurile lor, pentru dragoste și libertate, pentru anarhism.