Într-un loc nu prea îndepărtat, acum nu multă vreme, o lume a luat naştere. Tânăra lume s-a trezit, a tras prima gură de aer, şi a căscat pentru mii şi mii de ani. Totul care a dat viaţă planetei s-a aplecat şi a şoptit în limba inceata si de neînţeles a Cosmosului. Totul a spus, „Te vom numi Indwiloq, chit că vei fi numit în multe feluri pe durata vieţii tale lungi.” Planeta abia născută a mimat „Indwiloq” şi s-a întins în timp ce Totul a continuat să se învârtă.
Mult timp a trecut, şi tânăra lume s-a învârtit pentru multe mii de milenii gândindu-se şi crescând şi dezvoltându-se şi schimbându-se. Planeta studia toate lucrurile pe care Cosmosul avea să-l inveţe şi a reflectat asupra acestor lucruri, şi a adăugat propria voce şi propriile gânduri Corului Întregii Vieţi.
După ce a gândit şi a crescut şi dezvoltat şi schimbat pentru o eternintate scurtă, a venit timpul când Indwiloq a atins maturitatea. Cu această maturitate nouă, Indwiloq s-a simţit pregătit să devină un Creator, un Dătător de Viaţă. Precum Totul îi dăduse Viaţă, Indwiloq s-a simţit obligat să dea mai departe marele Cadou si Mister care e Existenţa.
Şi aşa a fost că planeta acum-crescută Indwiloq s-a pierdut pe sine într-un vis ambulant, o căutare de a-şi imagina. În această stare pe jumătate trează şi pe jumătate adormită, lumea stârnită a chemat fiecare plantă şi animal, fiecare insectă şi ciupercă, fiecare bacterie şi virus pe care corpul ei îţ putea susţine. Visa ecosisteme întregi şi biomi şi locuitorii acestora, şi visa schimbări în sine pentru a alimenta existenţa acestei noi vieţi.
Cum noi forme de viaţă s-au trezit şi s-au ridicat şi s-au dedat existenţei, Indwiloq a ţoptit o multitudine de secrete ale Cosmosului – cunoştiinţele ţi înţelepciunea Totului – în minţile şi inimile copiilor lui. Toţi şi-au ascultat Mama-Tata, şi au contemplat asupra acestor secrete, şi au început să înveţe şi să crească şi să se dezvolte şi să se schimbe.
Pentru nenumărate generaţii, totul a fost armonios între copiii lui Indwiloq. Şi-au incorporat înţelepciunea moştenită de la Mama-Tata lor, şi s-au învăţat să trăiască. Fiecare fiinţă îşi cunoştea nişa, ştia cum să înflorească în propiul mediu, ştia cum să interacţioneze cu toate celelalte forme de viaţă frumoase. Ştiau să comunice – unele prin mişcări, altele prin gânduri, unele prin cântece, altele prin cuvinte. Ştiau cum să ia puţin, dar nu prea mult, şi ştiau cum să dea înapoi. Ştiau cum sa trăiască, cum să dea mai departe darul şi misterul vieţii propriilor lor progenituri, şi cum să moară când era timpul să o facă.
Şi a fost aşa cum trebuia să fie pentru mulţi ani.
Cel mai tânăr copil al lui Indwiloq se numea Om. Om era o bestie magnifică dar încăpăţânată care mergea vertical şi vorbea în multe limbi frumoase. Fiind Viaţa cea mai tânără şi puţin-experimentată, Om avea mult până la a se maturiza. Precum ceilalţi copii tineri, lui Om i-a venit vremea să atingă adolescenţa, şi Om a început să se revolte împotriva Părintelui său.
Om trăise mult timp o copilărie înţeleaptă, fusese îngrijit şi învăţat de o Mamă-Tată iubitor. Dar apoi Om a avut un acces de furie oribil şi a început să înveţe Egoismul. Om s-a văitat şi a plâns şi a aruncat cu lucruri, şi i-a cerut lui Mama-Tata Indwiloq că era diferit şi mai bun decât toate celelalte forme de viaţă care îi erau fraţi şi surori şi verişori în spirit. Aceasta a cauzat o fugă şovăitoare a tuturor creaturilor cu care Om trăise şi pe care le iubise, şi o mare Dezîncredere a început.
Căprior a zburdat de acolo. Elefant a fugit frustrat. Vultur a zburat acolo unde Om nu îl putea ajunge. Peşte a coborât cu mult sub suprafaţă. Albina şi Viespe au roit sus în copaci şi şi-au construit fortăreţe din chirpici pentru a se proteja de izbucnire. Urs – care era foarte bătrân şi informat – a mormăit enervat şi s-a târât în peştera cea mai adâncă şi întunecată pentru o şădere lungă. Crocodil a rânjit îngâmfat şi a înotat departe. Girafa şi-a atârnat jos gâtul său regal şi a plecat cu restul. Păianjen s-a ascuns sub o frunză. Furnica s-a retras în satul său subteran. Liliac şi-a acoperit urechile şi s-a legănat cu capul în jos. Chiar şi formele de viaţă invizibile s-au împrăştiat pe altundeva, şi plantele, care nu se puteau mişca deloc repede, tremurau de frică.
Pentru un timp, toată Viaţa din Indwiloq a fugit de Om şi l-a lăsat în pace. Planeta-Părinte a încercat s îşi liniştească copiii supăraţi cu cuvinte blânde de încurajare şi îmbrăţişări delicate, cu toată priceperea şi inţelepciunea grijii paternal-maternală, dar Om nu a vrut.
Om a zis “Eu sunt mai bun!”
Şi “Eu sunt diferit!”
Şi “Ştiu mai bine decât oricare dintre voi!”
Şi cel mai dureros “Nu am nevoie de voi!”
Indwiloq a plâns pentru câteva sute de ere, simţind durerea pe care numai un părinte refuzat o poate simţi. Prin ochii secaţi, umflaţi, Pământul Indwiloq a privit cum copilul său impredictibil şi capricios s-a depărtat de calea înţelepciunii.
Asa s-a făcut că lumea s-a confruntat cu Epoca Întunecată a Umanităţii. Om s-a răspândit, întotdeauna într-o rată crescândă. Bărbat şi Femeie au început să trăiască în fiecare parte a lumii şi au început să atace verbal şi să îşi rănească Părintele, de când se poate aminti.
Indwiloq îl îngrijise pe Om cu fructele şi uneltele pe care i le permiteau corpul. Om luase şi de la fraţii şi surorile sale, animalele şi plantele, dar s-a asigurat să dea înapoi în aceeaşi măsură. Acum, Bărbat şi Femeie nu erau mulţumiţi cu ceea ce Indwiloq oferea de bunăvoie şi au început să se adâncească în Mama-Tata lor şi să ia din interiorul corpului acestuia. Şi au început a mutila suprafaţa Părintelui lor pentru sine. Şi au luat şi au luat şi au luat de la verişorii lor în spirit, dar au refuzat să înapoieze ceva.
Aşa a fost în Epoca Egoismului şi Ignoranţei.
Femeie şi Bărbat s-au pornit să facă noi unelte şi noi tehnologii, diferite faţă de cele pe care le folosiseră dintotdeauna. Împungeau arterele lui Indwiloq pentru metalul care îi era sânge. Din metalul acesta făureau ciocane, pluguri, seceri şi coase, săbii, suliţe, securi, topoare, scuturi şi armuri. Tăiau brazde enorme din blana lui Indwiloq, pădurile seculare care susţineau mii de forme de viaţă. Pe când odată trăiau pe socoteala pădurii şi uneori foloseau horticultura în tandem cu pădurea, Bărbat şi Femeie acum înlocuiau pădurea cu terenuri agricole şi păşuni. Om mânca şi se extindea, şi refuza să ofere altora. Indwiloq şi toată Viaţa de pe lumea aceasta se opuneau noului mod de viaţă al lui Om şi afirmau acest lucru. Dar protestau împotriva unor surzi.
Acum Om a spus Părinţilor “Modul meu de trăi este Singurul Mod! Orice altceva este Greşit!”
Şi “Este un Singur Fel de a face totul! Restul sunt Greşite!”
Şi continua “Totul este într-un fel sau altul, totul este Alb sau Negru! Aşadar, greşeşti! Esti inamicul meu!”
Indwiloq era dezamăgit şi speriat. Om era acum menit să îşi distrugă părintele, şi Bărbat şi Femeie au început să se distruga unul pe celălalt în masă. Multe triburi vedeau stilul lor de viaţă ca fiind calea cea dreaptă, singura cale, şi au pornit să elimine pe toţi care trăiau diferit. Multe Femei şi Bărbaţi au început, de asemenea, să gândească în termenii acestei opoziţii care e alb şi negru. Au început să gândească în termeni ai opusului în locul complimentelor.
Acest lucru a fost inaugurat în Epoca Egoismului şi Ignoranţei şi Opresiunii.
In această perioadă, Bărbat a văzut Femeia ca opus al lui şi a început a o urî şi a o subordona şi a o subjuga. Bărbat a văzut că tot ceea ce era opus lui era “femeiesc” şi “slab” şi, aşadar, a început să se gândească la Indwiloq doar ca la “mamă”. Bărbat a uitat că Părintele lui era mascul şi femelă şi ambele şi nicicare şi a uitat că e bărbătesc să alini şi să îngrijeşti. În schimb, a început să se gândească că rolul lui este să conducă şi să pedepsească, să disciplineze şi să adjudece, să cucerească şi să distrugă. A început să se gândească la Bărbăţia lui ca la o armă şi a început să-şi folosească Bărbăţia ca pe o armă, luând ce voia de la Femeie fără să întrebe sau să ofere ceva înapoi.
Unii Bărbaţi au ajuns să fie cunoscuţi sub multe nume noi: Rege, Împărat, Lege, Scriptură, Dumnezeu, Preot, Moralitate, Tortură, Armată, Bătalie, Război, Cucerire, Sacrificiu, Datorie, Progres, Naţiune, Stat, Guvern, Economie, Bani, Avere.
Cum Bărbat a devenit toate aceste lucruri, Femeia s-a schimbat de asemenea. Brutalizată şi obiectificată de către Bărbat, Femeia a început să se urască şi să îşi urască corpul. Înconjurată de bătăuşi nelimitaţi când era vorba de cuvinte aspre, Femeie a început să creadă minciuna cum că ea era cea slabă şi mai puţin inteligentă decât Bărbat şi a început să se gândească la sine ca la un sclav legitim. A început să considere Feminitatea sa ca sensul existenţei sale, a început să dea şi să dea şi să dea fără să ceara ceva în schimb.
Unele Femei au ajuns să fie chemate dupa nume noi: Servitute, Sclav, Obiect, Isterie, Prostie, Slăbiciune, Inferioritate, Imbecilitate, Fragilitate.
Tatăl-Mama Indwiloq credea că Om cu siguranţă nu se putea abate mai departe de atât, dar Indwiloq greşea, Om era determinat să se distanţeze cât de mult posibil de Părintele său. Om a continuat să crească şi să se extindă, cucerind şi reprimând, dezbătând, certând, luptând, violând şi distrugând secol după secol. În cele din urmă, nu a mai avut unde să meargă, nu mai era spaţiu unde umanitatea să se dezvolte.
Aşa a fost că Om a intrat in Epoca Egoismului Global şi a Ignoranţei şi Opresiunii.
În această epocă, Om se îndepărtase atât de tare de Părintele său încat Om aproape uitase complet de Indwiloq. Obligat şi determinat să continue să se reproducă şi să se extindă şi să cucerească, Om a renunăat să se mai uite spre exterior şi a început să se uite în sus. Bărbat şi Femeie au început să construiască turnuri enorme, obeliscuri ascuţite din metal care străpungeau cerurile lui Indwiloq. Bărbat şi Femeie munceau şi trăiau în aceste clădiri şi îşi încadrau împrejurimile cu străzi şi ziduri şi agenţi de control.
În această perioadă, Om, de asemenea, şi-a mărit efortul în a dezgropa sângele metalic al Părintelui său, în a tăia firele de păr ale mamei-tatălui său, în a crea ferme şi păşuni acolo unde înainte nu erau. Om îşi consuma şi fraţii şi surorile, plantele şi animalele, cu o lăcomie neînfricată, şi Om nu mai înapoia nimic, aşa că puţini din Fraţii şi Surorile sale au mai rămas.
Aroganţa lui Bărbat şi Femeie din această eră a fost nefondată şi neîntrecută. În acest timp, Om a început să se gândească că ale sale cunoştinţe şi înţelepciune erau cu mult mai mari decât cunoştinţele şi înţelepciunea lui Indwiloq, cu mult mai mari decât cunoştinţele şi înţelepciunea Totului, Spiritul-Întregii-Vieţi. Cu această aroganţă şi prostie, Bărbat şi Femeie au creat şi construit cantităţi infinite de lucruri fără rost, crezând că aceste lucruri care plutesc şi zboară le vor face viaţa mai uşoară. Cu această industrie care cerea să facă aşa de multe lucruri fără rost, Om scuipa, de asemenea, otravă, toxine şi deşeuri care făcea rău Vieţii pe care o atingea.
Astfel, în această Eră, Indwiloq nu era numai lipsit de apărare şi depresiv din cauza trădării comise de copilul său Om, dar acest Părinte-Planetă era de asemenea bolnav şi rănit din cauză că era otrăvit şi atacat de acelaşi copil capricios. În lacrimi surde şi imperceptabile şi lamentaţie, planeta Indwiloq s-a îmbolnăvit şi a început să moară încet. Împreună cu mama-tata, toate creaturile vii de pe planetă, incluzându-l şi pe Om, au început să moară de asemenea. Toate astea din cauza acţiunilor unui copil prostănac.
În timp ce Indwiloq putrezea şi suferea în tristeţe şi bolnăviciune, Om a continuat să distrugă şi să cucerească şi să se extindă. Nu toţi Oamenii au ales această cale, dar majoritatea au făcut asta. În acest moment din Epoca Egoismului Global şi a Ignoranţei şi Opresiunii, foarte puţine se ştiau despre motivul pentru care Om s-a schimbat. Majoritatea fraţilor şi surorilor lui Om, plantele şi animalele, s-au retras sau au bătute şi ucise, astfel încât doar foarte puţine au mai rămas ca să observe acţiunile lui Om.
Este cert, totuşi, faptul că Om s-a schimbat în această epocă. Poate că Om a luat mult prea multe, fără a mai oferi înapoi ce a luat, într-un final rămânând fără ce să mai ia. Poate că Om a distrus prea mult, iar muribundul Indwiloq şi menajeria lui de copii – fraţii şi surorile lui Om – nu mai suportau acţiunile lui Om. Poate că Bărbat şi Femeie au creat în sfârşit un obiect care ia ucis pe majoritatea dintre ei. Poate că Om a aruncat mult prea mult gunoi şi mult prea multe otrăvuri., iar natura de care Om depindea, nu mai putea oferi ceea ce Om avea nevoie.
Sau poate că lucrurile s-au întâmplat altfel. Poate că Om s-a schimbat de bună voie. Poate că Om a distrus Puterea şi Opresiunea, Naţiunile şi Regulile, Biserica şi Preoţii. Poate că Om s-a oprit din a se extinde şi din a construi şi cuceri. Poate că Om a început să-şi amintească de cum erau lucruri, şi a decis să ducă o viaţă mai bună.
În ultimul rând, este posibil ca aceste lucruri să se fi întâmplat, Om fiind o creatură diversă şi imprevizibilă. Oricare ar fi adevărul, Om a început, în cele din urmă, să-şi amintească şi să-şi ia în considerare Părintele. În timp, m şi-a cerut scuze pentru prostia lui, pentru aroganţa şi lăcomia sa, pentru ieşirile sale distrugătoare şi violente. Om şi-a cerut scuze de la Indwiloq şi Om şi-a cerut scuze de la toţi fraţii şi toate surorile sale.
Om şi-a cerut scuze de la Căprior, care a zburdat la loc, la partea lui Om. Om i-a spus că-i pare rău lui Elefant, care a trâmbiţat la întoarcerea lui la al său frate. Om i-a vorbit lui Vultur, cerându-şi scuze din adâncurile sale, iar Vultur a zburat la loc din retragerea sa. Om şia cerut scuze lui Albină şi Viespe, lui Urs, lui Crocodil, lui Girafă, lui Păianjen, şi tuturor celorlalte animale şi plante care existau. Apoi Om şi-a permis o perioadă lungă de vreme, timp în care şi-a cerut scuze sincere şi înlăcrimate tuturor fraţilor şi surorilor care nu mai populau pământul Indwiloq, din cauza acţiunilor lui Om.
În cele din urmă, Om a purtat multe conversaţii cu al său Tată-Mamă, Indwiloq. Om şi-a cerut scuze de multe ori, şi a învăţat, încă o dată, să asculte de cunoştinţele şi înţelepciunea Părintelui său. Om a rezolvat toate relele pe care le făcuse de-a lungul anilor încet dar statornic, şi a început să-şi amintească cum să trăiască precum trăiesc înainte. Om şi-a îmbrăţişat Părintele şi şi-a îmbrăţişat Fraţii şi Surorile.
Om a devenit din nou Om, şi nu mai era Rege, Împărat, Lege, Scriptură, Dumnezeu, Preot, Moralitate, Tortură, Armată, Bătălie, Război, Cucerire, Sacrificiu, Datorie, Progres, Naţiune, Stat, Guvern, Economie, Bani, Bogăţie.
Femeia ea devenit din nou Femeie, şi nu mai era Servitute, Sclavă, Obiect, Isterie, Prostească, Slăbiciune, Inferioritate, Imbecilitate, Fragilă.
Bărbat şi Femeie au devenit încă o dată unul şi acelaşi, şi nu se mai vedeau pe sine drept Bărbat şi Femeie, ci doar drept Om. Iar Om a devenit încă o dată una cu al său Părinte, cu ai lui Fraţi şi Surori.
Indwiloq continua să plângă, dar erau lacrimi de bucurie, nu de tristeţe. Planeta-Părinte a oftat uşurat, care s-a simţit timp de o mie de ani, şi o senzaţie de căldură şi fericire a radiat dinăuntrul său. Indwiloq le-a urat bun venit copilului său contrariat, şi a radiat la revenirea lui Om.
În timp, planeta Indwiloq şi-a revenit, iar Om a învăţat să nu se mai abată niciodată de la calea cunoştinţelor şi a înţelepciunii. Om a jurat să nu-şi uite niciodată greşelile, şi şi-a spus că va spune povestea prostiei şi aroganţei şi a caracterului său distrugător, astfel ca toate generaţiile viitoare de Om şi Non-om să-şi amintească cum să nu trăiască. Om a creat, de asemenea, melodii noi şi frumoase pentru a glorifica Părintele şi Dătătorul de Viaţă. Toate generaţiile de Om au învăţat aceste melodii pentru aş-i aminti de unde au venit şi unde se vor întoarce.
În timp, până şi planetele trebuie să moară, dar acest moment era îndepărtat, foarte îndepărtat pentru planeta Indwiloq. Pentru restul zilelor sale, atâta vreme cât ciclul vieţii a continuat, Indwiloq, care este Tatăl-Mama vieţii aşa cum o ştim noi, a trăit în armonie şi fericire împreună cu toţii copii săi, chiar şi cu tulburatul copil pe nume Om.