Câteva idei şi relatări de la ocuparea de la Universitatea Babeş-Bolyai

Cele ce urmează reprezintă o descriere relativă (şi dintr-un punct de vedere personal – deci, nu oficial) privind evenimentele de la Cluj din perioada nu demult trecută.

Pentru început, consider necesară prezentarea a câteva din motivele mai generale care au dus, în timp şi spaţiu, la ocuparea petrecută în interiorul clădirii centrale a Universităţii Babeş-Bolyai.

Ca întotdeauna, oamenii resimt, în primul rând, o gamă largă de probleme grave la un nivel apropiat de ei, precum la cel de Universitate. Problemele de genul burselor, căminelor, nerespectării autonomiei universitare (Poliţia poate intra în clădirile U.B.B.-ului chiar dacă nu au fost chemaţi de Rector în sine – precum se prezintă în regulamente), corupţie la nivel de administraţie, probleme cu studenţii reprezentanţi (mai ales cu studenţii senatori), faptul că U.B.B. este centrat pe producţia de bani (fiind un mare agent imobiliar) şi oameni pentru piaţa muncii, faptul că studentul este doar un client al Universităţii, lipsa de spaţii pentru studenţi (de genul „cafenelelor” în facultăţi, spaţii de dezbatere, etc.), modul în care este administrată şi organizată Universitatea, faptul că facultăţile primesc bani pe baza numărului de studenţi şi nu pe baza necesităţilor didactice sau de alt fel, şi multe multe altele.

Desigur, există şi probleme la nivel local sau naţional, de genul nerespectării banilor alocaţi pentru educaţie şi cercetare (3,14% în loc de 6%+1%), legătura dintre Universitate şi diferite organe ale statului, sistemul Bologna (care, mai precis, a fost implementat prost, fiind mai degrabă un hibrid), faptul că educaţia este centrată pe interesele pieţei muncii şi nu ale studenţilor, et cetera.

Înainte de ocuparea propriu-zisă au fost două evenimente care au jucat un rol important în coagularea unui grup care să dorească să acţioneze.

Primul a fost protestul împotriva decernării titlului de Doctor Honoris Causa lui Gunther Verheugen, oferit nu pentru merite academice, ci pentru merite politice (el fiind un mare lobbyist pentru corporaţii, deasemenea fiind şi cel care a jucat un rol de bază în modul în care România a aderat la Uniunea Europeană), la care a participat şi primul ministru Victor Ponta. Ca urmare a acestei acţiuni de protest, a crescut nivelul de supraveghere şi pază, cel puţin la nivelul clădirii centrale U.B.B. De asemenea, un număr de studenţi care au participat la protest au fost căutaţi prin cămine de către diverse forţe de ordine spre a fi intimidaţi.

Ulterior, la fiecare eveniment care a avut loc în clădirea centrală a U.B.B., pe lângă paznici au fost şi poliţişti şi jandarmi iar intrarea în clădire se făcea strict pe baza legitimaţiei de student sau de cadru didactic. A existat chiar situaţia în care nici pe baza acestor acte să nu se poată intra, decât cu greu (vă imaginaţi ce frustraţi se simţeau profesorii...)

[Desigur, între primul eveniment şi cel de-al doilea, a avut loc şi protestul doctoranzilor care nu-şi mai primiseră bursele POSDRU de câteva luni bune.]

Al doilea eveniment crucial a fost cel cu proiecţia filmului „Blokada”, care ar fi trebuit să se întâmple într-o sală din clădirea centrală, dar nu a fost permisă, oamenii care au venit să vizioneze acest documentar fiind daţi afară cu forţa de către paznici, şi ulterior de către poliţie, care, ulterior s-au poziţionat de ambele părţi ale intrării principale (dar, amuzant, nu în afara clădirii, ci înăuntru). Acest fapt a dovedid clar, negru pe alb, că autonomia universităţii nu este respectată absolutamente deloc şi, că o hârtie care permitea ca evenimentul să se desfăşoare, fie ea semnată de cineva din rectoratul Universităţii, poate fi cu uşurinţă trecută cu vederea şi nebăgată în seamă.

Ocuparea propriu-zisă a avut loc în perioada 26 martie – 9 aprilie. Rolul ocupării era acela de a crea un spaţiu liber, revendicat de către studenţi pentru studenţi, unde să se poată discuta diferite probleme ale studenţilor, pe considerentul că doar noi împreună cu noi putem descoperi problemele şi rezolvările la ele, şi nu aşa numiţii repezentanţi ai studenţilor. Pentru foarte mulţi oameni acest lucru era vag, aşteptându-se să venim din prima cu o listă de revendicări clare, dar, ce poate fi mai clar decât necesitatea acestor spaţii? Şi, vă rog, să nu ajungem în discursul acela „dar în Vest...”, pentru că acolo e vorba de totalmente altceva (ei au mişcări studenţeşti încă din anii ’50-’60, au contextul necesar diverselor tipuri de a acţiona). Aşa că de undeva trebuie plecat.

Pentru a păstra permanenţa, se dormea zilnic în amfiteatru. Şi nu doar ca să „apărăm” sala (cum a fost nevoie în primele câteva zile ale ocupării), ci şi din cauză că, în multe situaţii, programul necesita să lucrăm până adormeam şi să ne trezim ca să începem să lucrăm.

Iniţial a fost ocupat amfiteatrul Nicolae Iorga, dar, ulterior, din multiple cauze (care vor fi prezentate un pic mai încolo), ne-am mutat în amfiteatrul Goangă (loc permanent pe durata ocupării), plenarele fiind ţinute, de la ora 20, în amfiteatrul Iorga.

În prima perioadă am avut dificultăţi în a ne organiza din cauza faptului că nu eram lăsaţi de către administraţie, aceştia venind să se certe cu noi, sau obligând diverşi profesori să-şi ţină cursurile în amfiteatru. În prima zi, o doamnă profesoară care era răcită bocnă, cu febră de 40 de grade, a fost adusă spre a-şi ţine cursul, văzându-se pe chipul dânsei că nu dorea aceasta. Desigur, printre noi se afla şi un pro-rector, care se asigura că este linişte şi ordine în sală. Ulterior s-a ajuns chiar în situaţia în care pro-rectorul şi profesorii de la Facultatea de Matematică şi şi-au „organizat” studenţii să semneze o petiţie prin care se dorea scoaterea noastră de acolo (şi, desigur, unu-doi dintre studenţi să fie mai „răi” cu noi). Motivaţia lor? „Vrem să învăţăm!”, „Vrem să facem acest curs!” – chiar dacă activităţile noastre erau fix despre problemele studenţeşti, inclusiv pe faptul că taxele sunt mult prea mari pentru ceea ce se oferă (una dintre studente a motivat necesitatea ei de a învăţa pe baza faptului că plăteşte nişte taxe exorbitante spre a primi educaţia dorită). Discuţiile cu preşedintele Senatului au reuşit să calmeze un pic spiritele, ajungând-se la anumite compromisuri, precum mutarea pentru o zi a cursurilor din Iorga sau mutarea noastră în Goangă.

Ne-am bucurat când mai mulţi profesori din U.B.B. au scris o scrisoare de solidarizare, a cărui listă de semnatari era deschisă pentru cadre didactice (şi alţii), numărul final ajungând la câteva zeci de persoane. A fost frumos să vedem că sunt oameni care înţeleg adevăratul motiv al ocupării. De asemenea, numărul mare de oameni care au vizionat livestream-ul de la plenare a fost de asemenea unul plăcut (în unele zile erau 2000+ oameni care se uitau concomitent), chit că, în anumite situaţii ne gândeam că era mult mai bine să nu avem aşa ceva, pentru că, poate din cauza asta, oamenii vor alege să stea mai bine acasă decât să vină îm amfiteatru. Dar, ştiind că erau şi oameni din afara Clujului (şi chiar a ţării), nu am putut face asta.

Aveam două activităţi principale, şi anume plenarele şi atelierele.

Plenarele aveau loc la ora 8 seara şi aveau rolul de a aduna cât mai mulţi studenţi şi cadre didactice spre a se discuta diferite teme considerate ca fiind presante. În urma discuţiilor se creau revendicări acceptate prin consens. De asemenea, tot la plenare se decideau atelierele din ziua următoare, sau se luau decizii privind diferite acţiuni, precum delegaţi pentru a vorbi cu jurnaliştii, sau altele de acest gen.

Atelierele aveau rolul de a fluidiza discuţiile de la plenare. Pe teme precum sistemul Bologna, reprezentativitatea studenţilor, bugetare participativă în Universitate, etc., acestea puteau oferi anumite concluzii care puteau fi benefice la discuţiile de la ora 20. Au fost ţinute fie de către studenţi, fie de către diverşi profesori.

Desigur, oricine avea o idee privind o activitate, putea veni şi să o propună. Spaţiul era al tuturor studenţilor, nu doar a câtorva. Oricine era mai mult decât bine primit. Astfel, în a doua miercuri a fost piesa de teatru Mânia.ro, iar în weekend-uri (şi nu numai) erau şi seri de filme, precum Piaţa Universităţii sau The Network, urmate de discuţii pe tema vizionată.

Desigur, cum era de aşteptat (şi normal să fie), au fost mai multe viziuni şi idei în interiorul ocupării, care, în timp şi spaţiu, au ajutat la solidificarea unor viitoare acţiuni, sau dezbateri. Astfel au început dezbaterile din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, la fel, dorinţa de sindicalizare a studenţilor (care, aparent, din cauza Legii Dialogului Social din 2011, este imposibil – un motiv bun de a ne organiza şi de revendicat!), de continuare a ocupaţiei sub diferite forme şi contexte.

În paralel, cei care am participat la ocupare sau la activităţile din cadrul ocupării am trecut prin diferite momente şi procese interesante. Am fost prezenţi la modul în care se formează un grup de afinitate, organic, orizontal, non-ierarhic bazat pe principii de democraţie directă/participativă, la faptul doveditor că administraţia (şi, în general sistemul de conducere din cadrul Universităţii) este cuprinsă de paranoia (ei ziceau că noi nu suntem studenţi, deoarece ne-am organizat mult prea bine, şi că aveam organizaţii în spatele nostru, care ne sponsorizau, sau că noi am venit să distrugem democraţia din Universitate cu activităţile noastre care nu permit unor cursuri să se desfăşoare normal, etc.).

Pentru ce s-a întâmplat după 9 aprilie ar fi ceva scurt şi la obiect: în urma ocupării s-a format un grup stabil de studenţi din diferite Facultăţi care sunt hotărâţi să continue activităţile de informare, organizare, şi democratizare a educaţiei şi a spaţiului universitar.

Desigur, a fost şi protestul de solidarizare a studenţilor de la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială cu colegii lor studenţi de la (desfiinţata) Facultate de Ştiinţe Sociale din Craiova.

Mai degrabă, post-ocuparea e un soi de „to be continued...”

******

Articole şi postări pe tema aceasta: ajunge să scrieţi pe Google „occupy ubb” şi apar articole atât pro cât şi contra privind ocUBB.

Noi, studenţii, nu am scris în acelaşi ritm de producţie în masă ca şi mass-media, mai ales că noi nu am relatat, ci am explicat diferite contexte şi situaţii:

1. (ante-ocupare) Griji universitare: http://epagoge.ro/2013/griji-universitare/

2. Câteva lămuriri: http://epagoge.ro/2013/cateva-lamuriri/

3. (ante-ocupare) Despre organizaţiile studenţeşti şi auto-organizarea studenţească: http://centruldecultura.wordpress.com/2013/03/16/despre-organizatiile-studentesti-si-auto-organizarea-studenteasca/

4. Despre contexte şi necesitatea acestora. Contextualizarea „stării” din UBB. greculiniarism.wordpress.com/2013/04/03/despre-contexte-si-necesitatea-acestora-contextualizarea-starii-din-ubb/

5. (post-ocupare) Un foarte scurt ghid de auto-organizare studenţească: http://greculiniarism.wordpress.com/2013/04/11/un-foarte-scurt-ghid-de-auto-organizare-studenteasca/

6. (post-ocupare) Protest de solidarizare la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială: http://www.stiridecluj.ro/social/protest-de-solidaritate-la-facultatea-de-sociologie-si-asistenta-sociala-din-ubb-cluj-foto

7. Minute, notiţe, comunicate de presă, articole de solidarizare, etc, se pot găsi pe pagina de Facebook SE POATE Cluj: https://www.facebook.com/SEPOATECluj2013/notes?ref=ts sau pe http://sepoate.net/

8. Desigur, dacă aveţi chef şi aşa, cu siguranţă găsiţi pe SE POATE Cluj cam toate articolele apărute pe tema ocupării... https://www.facebook.com/SEPOATECluj2013