TItlu: Despre contexte şi necesitatea acestora. Contextualizarea „stării” din UBB.
Autor: Studentul G
Subiecte: ocUBB, studenți
Dată: 3 aprilie 2013
Sursă: personală

Foarte mulţi oameni gândesc în continuare în termeni de mase populare care aduc cu sine schimbarea. Dar acest lucru este foarte uşor de infirmat, în momentul în care Statul, instituţiile statului şi corporaţiile sunt pregătite cu armatele lor de mercenari plătiţi şi un sistem legislativ aparent puternic special făurite spre a contracara aceste posibile apariţii de masă. Dacă am fi vorbit despre asta în urmă cu câteva zeci de ani, hai să zicem până la finele anilor ’40-’50, da, masele aduceau schimbarea, dar actualmente acest lucru nu poate funcţiona, cel puţin nu de una singură.

Dar, istoria dovedeşte clar faptul că schimbările de masă, mai ales cele de sistem, nu fac altceva decât să reproducă sistemul pe care tocmai ce l-au dărâmat. Eu sunt un promotor al contextelor temporale şi spaţiale şi nu a schimbărilor bruşte, cauzate de frustrare şi un nivel înalt de emotivitate. Iraţionalul nu poate crea un sistem raţional, benefic tuturor, iar schimbările bruşte, chiar dacă aparent par a fi fost acceptate de către mase, nu sunt conştientizate, socializate şi internalizate nici ulterior. „Am scăpat de tiran”, asta va răsuna pe străzi. Dar acuma ce facem? Cum schimbăm sistemul? Bine, scăpăm de toţi pionii negativi din sistemul anterior, le tăiem capetele, îi băgăm în închisori (adică începem un plan de represiune politică), dar acuma ce facem? Ar fi bine să reimaginăm întregul, dar nu există timp, problemele sunt prea presante iar dacă nu va exista un nou Guvern, un nou conducător, se va ajunge la haos. Asta se poate vedea în toate Revoluţiile sociale…

Aşa că eu doresc să vorbim despre contexte. Le-aş numi „contexte insurecţioniste”, dar al doilea cuvânt sună, în majoritatea cazurilor, foarte violent şi un aducător al haosului, aşa că ne vom limita doar la „context”.

Ce este un context? Este un moment spaţial, temporal sau spaţio-temporal când creşte nivelul de fertilitate, posibilitate, imaginaţie de a face o intervenţie, oridecare ar fi aceasta. Este o circumstanţă favorabilă. O împrejurare benefică. O stare benevolă şi o situaţie prielnică. Dar cui?

Pentru oricine, de la individ până la cele mai complexe şi imense structuri posibile. Statul se foloseşte de contexte pentru a distruge mişcări populare. Corporaţiile se folosesc de contexte pentru a-şi crea o imagine puternică şi reclame cu impact spre a creşte vânzarea de produse. Iar oamenii se folosesc de contexte spre a se revolta, sau a face reforme, copii, o casă, etc.

În cadrul Universităţii Babeş-Bolyai s-a creat un astfel de context, un moment în care există o pată de culoare într-o mare de monoton, de ierarhizare, birocratizare, individualizare. Contextul este fertil. Şi, cu ocazia acestui context spaţial şi temporal, se pot crea şi alte contexte. Situaţia a prezentat neinteresul Ministerului Educaţiei de a dialoga. Starea a prezentat problemele din Universitate, începând de la faptul că poliţiştii se simt ca la ei acasă (în clădirea UBB), până la nivelul ridicat de paranoie a administraţiei – şi neinteres în schimbare. Împrejurarea prezintă nivelul scăzut de participare a studenţilor, dar, în paralel, dorinţa de a se face auziţi – şi apare întrebarea „de ce nu există mobilizare?”.

Ce trebuie să se înţeleagă este faptul că este prima intervenţie de acest gen într-un spaţiu Universitar. Nu poţi întreprinde foarte multe acţiuni în acest cadru, dar este un început. Este un moment de „da, se poate face asta”, şi când zic de „se poate” mă refer la auto-organizare, orizontalitate, de lipsa ierarhiilor, de o anumită presiune a unui grup, de organizare pe principii organice, şi aşa mai departe. Adică, faptul că studenţii nu au nevoie de anumite cadre instituţionalizate spre a se organiza în beneficii proprii. O pot face singuri, în modurile pe care ei le consideră ca fiind cele bune, spre a rezolva problemele pe care ei le consideră ca fiind presante.

Actualmente a răsărit ideea conform căreia se pot organiza dezbateri în Universitate. Dezbateri în spaţii eliberate şi auto-organizate, prietenoase şi liniştite.

Ce se întâmplă acuma nu trebuie uitat, ci trebuie continuat prin orice alte intervenţii posibile. Şi nu e vorba de a continua ocupaţiile, sau plenarele, discuţiile, ci orice care să submineze „normalul” Universitar, adică să se reimagineze spaţiul acesta de educaţie. Prin artă. Prin dezbateri. Prin producerea de informaţii. Prin critică. Prin orice.

Cum ar fi dacă la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială s-ar ţine piese de teatru pe teme sociale, şi, după aceea, studenţii să dezbată, sociologic vorbind, piesa? Cum ar fi dacă cei de la matematică ar picta numere şi nu ar mai fi aşa de „reali” şi seci – ci şi-ar căuta şi partea emotivă, artistică? Sau cei de la Litere să organizeze ateliere sau cursuri de critică literară? E momentul ca studentul să-şi revendice poziţia importantă pe care o are în cadrul Universităţii. Trebuie să zică „stop” la statutul pe care îl are, acela de a fi învăţat, specializat, individualizat specialmente pentru piaţa muncii, spre a fi doar o marfă, o resursă umană.

Pentru că Universitatea nu se va democratiza de la sine; are nevoie de a fi reimaginată. Şi nu de către cei din administraţie, ci de către cei care o frecventează. Trebuiesc create contexte şi să se facă intervenţii acolo unde este nevoie – şi, dacă e să zic sincer, cam în toate domeniile este nevoie de minimum o intervenţie.

Contextul actual crează o stare critică. Iar critica trebuieşte îndreptată către imaginarul universitar.

Adevărat că ceea ce am discutat mai sus va aduce schimbarea – dar în timp şi spaţiu. Dar, nu cumva, spre a aduce o schimbare adevărată, aceasta trebuie să vină o dată cu schimbarea socială? Pentru că putem schimba zeci şi sute de sisteme într-un an-doi, dar dacă noi, ca şi oameni, nu putem percepe şi o schimbare personală, care să permită unui nou sistem să funcţioneze bine, se va ajunge doar la a se reproduce ceea ce s-a „eradicat”.