O cooperativă pentru o mie

Macaz – bar-teatru-coop. se deschide oficial pe 30 aprilie 2016 în preajma – foarte simbolică – a lui 1 mai muncitoresc. Printr-o petrecere monstru cu „intrare liberă și queerness obligatoriu” debutează un proiect ce a devenit între timp mult mai mult decât am visat. Asta este o poveste despre ce e, ce vrea să fie și de unde vine cooperativa cu sediul pe Moșilor 106.

Începem cu un sfârșit

Circulă o legendă cum că Macaz e un soi de pasăre phoenix apărută după închiderea, forțată de împrejurări, a Centrului Claca. Ca orice legendă, e o îmbrobodire a ceea ce s-a întâmplat de fapt. În vara lui 2015 deja discutam despre un nou proiect, ceva care să ne dea posibilitatea unor slujbe care să nu fie atât de oribile precum cele pe care le mai avuseserăm. Să avem mai multă stabilitate, să nu stăm după niciun șef, să putem să ne ocupăm de alte activități când vrem și să fie cât de cât plăcut. Centrul Claca exista de la sfârșitul lui 2013 la fabrica Pionierul și era un spațiu organizat după principii anti-autoritare și autonomiste, găzduind Biblioteca Alternativă și multe activități de organizare, educație colectivă și recreere, de genul cinelor comunitare și petrecerilor. Așa acoperea, în mare, nevoile noastre de reprezentare și organizare după propriile principii politice. Rămânea totuși munca – pentru cele mai multe din noi, alienantă, instabilă, plătită prost.

Așa a apărut ideea unui bar. Proiectul trebuia să meargă în paralel cu Centrul Claca – fiecare servind unui scop diferit. În noaptea lui 30 octombrie 2015 circulau știri despre un incendiu grav într-un club de la Pionierul. Telefoanele au început să ne zbârnâie – prieteni, rude credeau că suntem noi. Ca o pură întâmplare, n-am avut nici un eveniment în seara aceea acolo și, deci, nimeni dintre noi nu era la fabrică. Ce a urmat știe toată lumea. Mai puțin cunoscut e faptul că a trebuit să închidem Claca din cauza stigmei locului: nimeni nu mai voia să vină acolo să „petreacă” sau chiar să participe la o discuție. Inclusiv noi. După anul nou ne-am strâns lucrurile cu o mare tristețe și am plecat.

Au urmat multe căutări pentru spațiul potrivit și când în sfârșit l-am găsit, poziția a marcat și denumirea: Macaz – că trece tramvaiul pe acolo. În februarie și martie 2016 am muncit nebunește la șantierul spațiului. Voiam să externalizăm cât mai puțin muncile – și din cauza banilor, dar mai ales pentru că voiam să rămânem fidele unui principiu simplu: dacă poți s-o faci tu, nu chema pe un muncitor să facă treaba în locul tău, nu crea ierarhii între munci și fii cât mai autonomă. Și ideea asta, precum că externalizăm cât mai puțin din muncile necesare, va rămâne și mai târziu ca unul din principiile de organizare ale spațiului.

Alături de câțiva tovarăși de nădejde, noi am făcut barul, podeaua, instalația electrică și cea de apă. Și mai apoi, am instalat Biblioteca Alternativă, raftul pentru publicații și am montat reflectoarele pentru teatru și ocazional pentru disco. Am discutat îndelung cât de pe față vrem să fim cu politicile noastre și am ajuns la concluzia că nu-i mare nevoie de steaguri și bannere, că lumea ne știe și o să și priceapă. Mai târziu cineva ne-a dăruit un steag anarho-sindicalist, pe care până la urmă l-am montat deasupra frigiderului și nimeni nu l-a mai dat jos, că doar asta avem în inimă. În timpul șantierului ne-am gândit la diverse slogane care ar merge pentru noul loc: „nu angajăm/ne angajăm”, „clientul nostru, egalul nostru”, „o cooperativă pentru o mie”, „fără patron”. Dintre toate, ultimul a rămas până azi preferatul tuturor.

Adică cum: „fără patron”?

Fără patron înseamnă că nu e vreun șef care stă, încasează banii și-și face avere. Înseamnă și că nimeni dintre noi nu e autoritatea „pe bune” a proiectului și mai înseamnă și să ai parte de o super-satisfacție când vreun client nemulțumit îl cere pe șefu și tu îi zici „n-avem șef” sau „toate suntem șefe aici” sau ceva asemănător. Suntem un grup în continuă schimbare (și extindere) bazat pe principii de afinitate și angajament politic comun. Cam asta e rezumat în sloganul „Nu angajăm, ne angajăm”. Ar fi drăguț dacă Macaz ar fi un fel de fabrică fără fund cu locuri de muncă mișto pentru toată lumea care are nevoie de asta. Din păcate, nu poate fi asta. În schimb, Macaz e o cooperativă unde fiecare are responsabilități și drepturi egale, unde nu se face ierarhie între tipurile de muncă și unde deciziile se iau prin consens.

Ne-am organizat în așa fel încât să punem în aplicare o politică a orizontalității pe bune unde deciziile sensibile se iau întotdeauna în grup și unde deciziile logistice și de zi cu zi se iau respectând principiile fondatoare. Ne auto-gestionăm financiar într-un mod ce elimină profitul sau acumularea, facem noi toată curățenia și rotim responsabilitățile – mereu punând pe primul plan bunăstarea grupului și respectarea muncii noastre. Această formă de organizare reflectă și opțiunile noastre anti-capitaliste prin care înțelegem că nu avem privilegiul (sau naivitatea) de a refuza să „facem parte din sistem”, ci ne organizăm în societate – cum e aceasta, cu bune, cu rele – astfel încât să avem demnitate în muncă, să combatem logica profitului și, vorba lui știi-tu-cine – să deținem mijloacele de producție. Asta înseamnă pentru noi autonomie și auto-organizare.

Ce mișto – să stai pe bar!

Asta e o replică des auzită pe la Macaz. De fapt, nu e chiar așa mișto. În general, pentru marea majoritate a oamenilor care lucrează ca barista și ospătari, munca înseamnă mult lucru afectiv, cu oamenii, îndurarea cu zâmbetul pe buze a nenumărate obrăznicii și insulte și improvizație maximă, neapărat cu cap și responsabilă, în situații de criză – accidente, violențe, furturi etc. Pentru noi e ceva mai simplu: la noi clientul nostru e egalul nostru, nu-i vom tolera aroganțele. Și dacă ceva nu ne convine, avem tot dreptul de a gestiona situația după cum considerăm și conform principiilor noastre colective – nu trebuie să așteptăm nici pe „șefu” și nici poliția. Din același motiv nu ne găsești cu zâmbetul pe buze non-stop – nu ne condiționează nimeni locul de muncă cu un „zâmbește că place la clienți” sau „zâmbește dacă vrei bacșiș”. Pentru noi este în același timp și mai greu: tocmai pentru că nu o să tolerăm mizeriile normalizate care sexualizează unele persoane, inferiorizează, patologizează altele și criminalizează încă altele. Și atunci trebuie să intervenim. Chiar dacă susținem ideea de bacșiș, nu că ar fi din abundență (mersi #rezist).

Parola de la wifi-ul nostru e barcinstit. Ce înseamnă asta? Înseamnă că toate băuturile și toate prețurile acestora sunt realizate fără artificii, fără supraîncărcări de preț – totul pentru a respecta condițiile noastre de muncă (efortul, chiria, asigurările, cheltuielile de întreținere, taxele etc.), dar și a menține prețurile pe care noi însene ni le-am permite. Și pe care ni le-am dori în alte părți.

Macaz – politically correct

Asta e un fel de glumă – proastă – pe care am auzit-o de câteva ori. Ne asumăm că cine intră pentru prima oară la Macaz și citește poezioara noastră de pe perete și mai are și preconcepția că aici, în România nu se face nimic cum trebuie, poate să creadă că e o fază de political correctness. De fapt e mai degrabă un fel de mură-n-gură pentru cei care nu asociază auto-organizarea, orizontalitatea și combaterea logicii profitului cu principii ce țin de libertate personală, auto-determinare și demnitate – cum înțelegem noi a fi poziția anti-rasistă, feministă și de emancipare de gen și sexualitate. Și pentru cei care nu s-au prins că în timpurile noastre, când asistăm la ascensiunea dreptei radicale și a fascismului peste tot în Europa, nu mai e de joacă.

De altfel, din experiența noastră în atâtea proteste și în inițiativele Frontului Comun pentru Dreptul la Locuire, Claca și Gazeta de Artă Politică, am învățat că orice spațiu, deci și un bar, este dedicat unora și limitat altora. Nu avem vreun fetiș pentru acel tip de „democrație” în care oricine e binevenit. De aceea la noi nu este tolerată nicio atitudine cu caracter rasist, clasist, sexist sau homofob și deci nu oricine e binevenit. În plus încercăm ca la Macaz să nu ai parte de vreun „proces echidistant” – nu ne caracterizează neutralitatea și nu ne erijăm drept judecători. Dimpotrivă, la noi, dacă ești ținta vreuneia dintre atitudinile de mai sus, plecăm de la premisa că suntem de partea ta și apoi mai vedem.

De la bun început am afirmat că Macaz nu este doar un spațiu în care persoanele queer din tot spectrul sunt binevenite; asta pentru că toleranța nu ne este îndeajuns. Am organizat spațiul ca fiind dedicat persoanelor queer și ca spațiu ce produce, susține și găzduiește evenimente din mai larga umbrelă a stângii locale non-partinice. Considerăm Macaz o resursă pentru dezvoltarea, mobilizarea și recreerea diverselor grupuri angajate politic din București. Aici găsesc oricând respect și recunoaștere grupurile scenei feministe, ale noii stângi, ale organizării muncitorilor, ale artei comunitare și politice și ale scenei lgbt+. În plus vrem să fie un loc ca acasă pentru grupuri locale precum FCDL, GAP, Giuvlipen, Carusel, E-Romnja, Mahala, Biblioteca Alternativă sau Pagini Libere.

Cortina neagră și discoball-ul

La fel ca Centrul Claca, Macaz e un spațiu pentru organizare politică, dar și un spațiu pentru multe evenimente (sub)culturale. Șouri de drag queen, manele, lăutari, trap și hip-hop feminin, punkăreală, chefuri de bears, ateliere de voguing, rap Roma, prânzuri vegane comunitare, târguri DIY, performance-uri de artă contemporană, queer karaoke și queer talentşouri, freeshop-uri, cinema politic, chefuri depresive și beat-uri tehno anti-patriarhale, one-TRANSwoman-şouri – pe scurt tot ce ne place nouă cel mai mult, găsești aici.

Și apoi, desigur, e teatrul politic. Am organizat de la început Macazul ca spațiu pentru producția și reprezentarea pieselor Platformei de Teatru Politic și asta – spre deosebire de Claca – e o componentă fundamentală a locului. De aceea titulatura Macaz e bar-teatru-coop. E vorba de un teatru politic angajat, bazat pe un model de organizare non-ierarhică a echipelor artistice și tehnice. Se explorează subiecte sensibile și importante pentru realitățile contemporane și care re-povestesc din perspective liberatoare istoria locală. O artă menită să ne educe, să ne miște și să ne mobilizeze.

O parte din cooperativă coordonează secțiunea de teatru și se și implică în producțiile puse în scenă aici. Îi poți vedea jucând sau regizând piese deja ajunse legendare precum Capete Înfierbântate, Ce-am Fi dacă Am Ști, 90 sau mai recentul 1918. Teatrul produs și găzduit aici reprezintă nu doar principiile noastre, ci și istoriile de la care ne revendicăm și visele de viitor ale grupului. De altfel era cât pe-aci ca Macaz să se numească Arimania.

Macaz – peste tot

Poate cel mai aprig vis al Macazului e, de fapt, o franciză! Bine, poate nu chiar, mai degrabă multiplicarea modelului de auto-gestiune și de stabilire a condițiilor propriei munci și prin alte părți. N-am inventat noi roata și de aceea ne revendicăm de la o istorie întreagă de cooperative și inițiative muncitorești care au existat din belșug în societatea noastră. Problema e că nu mai există azi. Într-un prezent unde câmpul muncii este împărțit – aproape în exclusivitate – între stat și corporație, mai e prea puțin spre deloc spațiu pentru inițiative muncitorești auto-organizate, nemaisocotind anti-profit. Dar ele sunt cu atât mai necesare azi, într-o Europă de Est a privatizărilor masive, a exploatării locale și peste granițe a muncitorilor, a externalizării și a off-shoring-ului.

În cele mai multe zile, Centrul Vechi, localizat la o aruncătură de băț de Macaz, pare că ne râde în nas la asemenea aspirații. Proximitatea cu această zonă ultra-gentrificată – măturată printr-o evacuare masivă în perioada 2005-2009, cu zecile sale de cluburi și baruri unde oamenii sunt prost plătiți pentru a fi la dispoziția turiștilor – pare uneori că ne înghite. Și totuși ne încăpățânăm să considerăm amplasarea noastră din inima orașului, pe Moșilor Vechi, ca o ocazie de reflecție și intervenție cu privire la gentrificarea centrului, precarizarea locuirii și transformarea cartierului. În februarie 2017, când a fost evacuarea de pe Strada Sfinților – am fost acolo susținând grupul evacuat și intervenind pentru îmbunătățirea situației, alături de FCDL. Sunt nopți în care ne pare că am atras centrul vechi spre Moșilor Vechi și asta face parte fix din acel proces pe care încercăm să-l combatem. Dar sunt cel puțin tot atâtea nopți și zile de tovărășie cu locuitorii cartierului și muncitorii vecini, zile de mobilizare și către coagularea pe bune a unor viziuni critice în privința transformărilor orașului.

De multe ori simțim că Macaz e cu dus și întors, că sunt unele contradicții pe care e greu să le depășim. Dar apoi ne amintim că așa și e, de cele mai multe ori, în viața reală, în domeniul concretului unde faci ce poți în condițiile date, pentru a trăi demn și alături de ai tăi.