Această lucrare subliniază modul în care tratăm intersecțiile dintre exploatare și opresiune și ce abordare are WSM în relație cu acestea. Înțelegerea noastră teoretică colectivă este enunțată în punctul central de unitate nr.7 al Constituției WSM: „Ne opunem în mod activ tuturor manifestărilor de prejudicii din interiorul mișcării muncitorești și din societate în general și lucrăm alături de aceia care luptă împotriva rasismului, sexismului, sectarismului [religios] și homofobiei drept o prioritate. Considerăm că succesul unei revoluții și eliminarea cu succes a acestor forme de oprimare după revoluție depinde de construirea unor asemenea lupte în perioada ante-revoluționară. Metodele de luptă pe care le promovăm reprezintă o pregătire pentru gestionarea societății pe baza principiilor anarhiste și comuniste după realizarea revoluției.”
Acea teorie este susținută de experiențele individuale și colective ale membrilor WSM pe parcursul a 30 de ani și de adaptarea anarhismului la contextele noastre locale ce includ experiențe specifice de opresiune și experiențele personale și istorice ale luptei anti-coloniale din Irlanda și din alte părți. Dezvoltarea aceste lucrări a presupus ca propriile noastre experiențe să fie plasate alături de discuțiile pe seama vastei game de scrieri și observații izvorâte din studiul anarhist și feminist al relației dintre gen, clasă și rasă, și în special a lucrului care astăzi este denumit „Intersecționalitate”.
În cele ce urmează vom distinge între exploatare și oprimare/dominație. Exploatarea fiind procesul prin care muncitorii/muncitoarele primesc mai puțin decât valoarea pe care o produc, diferența fiind acaparată de către capitalist. Oprimarea/dominația fiind reprezentată de mecanismele de violență utilizate pentru marginalizarea grupurilor de oameni pe baza unor caracteristici reale sau imaginare. Astfel în timp ce muncitorii/muncitoarele sunt exploatați/e, mulți/multe sunt de asemenea dominați /te prin intermediul supremației albe (n.tr. rasism), patriarhatului, snobismului și a unei game variate de metode de dominare. Acestea nu sunt experiențe izolate separate unele de altele, ci mai degrabă exploatarea și opresiunea interacționează într-un mod ce consolidează dominația de clasă și deseori servește pentru mobilizarea secțiunilor mai privilegiate ale clasei împotriva celor mai oprimate, uneori literalmente, cum se întâmplă în cazul polițiștilor și soldaților.
Misiunea tradițională a mișcării istorice a clasei muncitoare, din care face parte anarhismul, a fost auto-emanciparea clasei muncitoare de sub sclavia economică și exploatare. De aceea este necesară înțelegerea modului în care aceasta se leagă de luptele pentru eliberare de sub dominație și oprimare.
Toate societățile care nu au fost libere de-a lungul istoriei s-au bazat pe relații de dominație și opresiune, precum și pe exploatare. Relații care sunt mai mult sociale, nu doar personale. În societățile pre-capitaliste relațiile de producție erau de așa natură că exploatarea era impusă din afară prin structurile de dominație. În asemenea societăți relațiile de dominație și exploatare sunt în esența unul și același lucru. În societatea capitalistă exploatarea este integrată în relația de producție. Coerciția apare ca o forță anonimă (sărăcia), iar relațiile sociale sunt tot mai separate în sfere politice și economice.
Această separare relativă înseamnă că societatea liberală devine posibilă. Societatea liberală este societatea lipsită de libertate specific capitalistă în care cei exploatați sunt liberi din punct de vedere politic de sub robie față de orice anumit stăpân, dar rămân din punct de vedere economic lipsiți de libertate. Acest lucru deschide posibilități de eliberare de sub opresiune pentru categorii de identități a căror dominare este o moștenire a sistemului social recent înlocuit de către capitalism. Dar permite, de asemenea, proliferarea unor noi categorii de identități, pe măsură ce
identitatea este decuplată de relațiile specific capitaliste de producție și exploatare. Acest lucru poate permite libertatea pozitivă de a explora noi moduri de a fi și noi relații personale. Dar poate furniza și un mijloc de a crea noi opresiuni specifice fazei actuale a unei anumite nevoi a societății capitaliste de a stratifica, ierarhiza, și diviza clasa muncitoare. Conștiința de clasă trebuie, așadar, să transceandă orice identitate, fără a suprima niciuna. Dar acest lucru nu se poate întâmpla în lipsa unei solidarități în lupta contra opresiunilor care divizează clasa.
Istoric a existat o tensiune în cadrul stângii (inclusiv în mare parte din munca noastră anterioară) între recunoașterea lucrurilor subliniate mai sus și considerarea strategică a unității ca fiind vorba despre identificarea contradicției principale din societate și alinierii în spatele unei singure identități unificatoare, cel mai adesea aceea a muncitorului industrial alb și bărbat. O abordare de tipul „Unitatea este o Forță” a însemnat în acest caz mult prea des reducerea la tăcere, sau minimizarea unor voci care nu se potrivesc prea ușor în cadrul acestei identități.
În contrast cu această abordare noi susținem că există o nevoie de a oferi o voce tuturor opresiunilor, chiar și acelora care pot să nu afecteze grupuri mari, și nu de a reduce la tăcere aceste voci în spatele unei singure figuri reprezentative. Recunoaștem că, în funcție de circumstanțele din viața fiecăruia, oamenii experimentează opresiunea în moduri diferite.
În același timp drumul către solidaritate nu se găsește în competiția pentru identificarea celor „mai oprimați” astfel încât aceștia să fie transformați în „figura reprezentativă” alternativă a cărei voci să le poată acoperi pe cele „mai puțin oprimate”. Idea de a se încerca crearea unei ierarhii a opresiunilor, clasate în ordinea severității, este inutilă și contra-productivă. Solidaritatea necesită acceptarea faptului că diferențele nu pot fi încadrate sub nicio figură reprezentativă unică, fie una dintre cele mai comune sau cele mai oprimate.
Ne dorim să „facem legăturile” – adică să observăm cum opresiunile și intersecțiile acestora relaționează una cu alta și ce impact au asupra relațiilor dintre aceia care se luptă. Printr-o asemenea înțelegere și prin asigurarea faptului că toate vocile sunt auzite se poate crea și menține o unitate semnificativă în luptă.
Cu toate acestea vedem nevoia de a recunoaște că oamenii au multiple identități, iar provocarea noastră este crearea unei mișcări revoluționare capabile să răstoarne toate formele de oprimare și să creeze în mod colectiv o societate liberă.
În timp ce suntem de părere că mișcările noastre trebuie bazate pe experiențele noastre, acest lucru înseamnă că mișcările, inclusiv WSM, sunt modelate de cei/cele care le compun. Această alcătuire va determina ce lupte vor fi considerate prioritare, ce va fi trecut cu vederea și chiar și metodologia pe care o aduc în cadrul luptelor. Ne dorim să conștientizăm și să dezvoltăm noi moduri de a contracara aceste tendințe în cadrul propriilor organizații, precum și în altele în care participăm.
Această recunoaștere teoretică necesită eforturi colective în direcția minimizării efectelor marginalizării și privilegiilor asupra culturii interne a WSM atât prin dezvoltarea proceselor de facilitare, cât și a programelor anti-oprimare de dezvoltare a conștiinței / instruirii pentru membri și susținători.
Rolul nostru este de a colabora în cultivarea spațiilor în care cei/cele în mod tradițional marginalizați/e de către opresiunea lor să se facă auziți și să se auto-organizeze. Ca și organizație ne declarăm în solidaritate cu aceste eforturi de organizare ce vor include adesea unii dintre proprii noștri membri. Vom susține în mod colectiv această muncă și vom amplifica acțiunile celor oprimați.
„Anarhism, oprimare și exploatare – poziția WSM” – text acceptat în octombrie 2016