TItlu: Exarheia sub ocupația poliției
Subiect: Grecia
Dată: 2019
Sursă: Preluat la 13.01.2023 de la https://pagini-libere.ro/

EXARHEIA sub ocupația poliției

Celebrul cartier rebel și solidar din Atena este complet încercuit de enorme forțe de poliție: numeroase autobuze ale jandarmilor (MAT), jeep-uri ale poliției anti-teroriste (OPKE), trupe de intervenție (DIAS), membri ai poliței secrete (asfalitès), de asemenea un elicopter și câteva drone.

Loc unic în Europa pentru concentrația mare de squat-uri și alte spații autogestionate, dar și pentru rezistența împotriva represiunii și solidaritatea cu cei vulnerabili și cu migranții, Exarheia era în colimatorul guvernului de dreapta încă din momentul alegerii sale, la 7 iulie 2019. Noul prim-ministru, Kyriakos Mitsotakis, a făcut din asta o afacere personală, cu atât mai mult cu cât a fost ridiculizat la începutul lui august pentru că nu a reușit să „curețe Exarheia într-o lună”, așa cum anunțase cu mare pompă.

În această dimineață (26 august 2019), au fost evacuate 4 squat-uri: Spirou Trikoupi 17, Transito, Rosa de Fon și Gara. Ofensiva vizează pentru moment partea de nord-vest a cartierului, cu excepția notabilă a squat-ului Notara 26, care se știe că e mai bine păzit. Notara 26 e foarte important din punct de vedere simbolic pentru cartier, fiind primul squat istoric din timpul „crizei refugiaților” din centrul orașului Atena. Avem pentru moment cam o sută de arestări și, de asemenea, agresiuni brutale împotriva persoanelor care încearcă să filmeze. Doar canalele media aflate în slujba puterii sunt autorizate să acopere evenimentul.

În total sunt 23 de squat-uri în Exarheia, plus alte 26 în jurul cartierului, adică un total de 49 de squat-uri, concentrate într-o zonă destul de restrânsă. 49 de squat-uri la care trebuie să adăugăm alte tipuri de spații autogestionate și autonome, dintre care unele în chirie (Spațiul Social Liber „Nosotros”, magazinul gratuit „Skoros” etc.), precum și alte zeci de locuințe particulare, reunind grupuri de militanți/-te, aflate deseori aproape de terase, pentru a permite accesul pe desupra străzilor.

Dintre squat-urile care se găsesc chiar în interiorul Exarhiei, 12 sunt squat-uri de găzduire pentru refugiate/-ți și migrante/-ți, iar restul de 11 sunt squat-uri ale colectivelor politice anarhiste și anti-autoritare (chiar dacă majoritatea squat-urilor de refugiate/-ți sunt, de asemenea și în mod evident, foarte politice, începând cu Notara 26 și Spirou Trikoupi 17, cu adunări directe și multe legături cu restul mișcării sociale).

În squat-urile Spirou Trikoupi 17 și Transito (pe care lacheii puterii sunt pe cale să le închidă), mai mult de o duzină de copii au fost smulși unui trai liniștit și fericit, pentru a fi brusc trimiși în lagăre. Aceste lagăre sinistre sunt insalubre și suprapopulate, migranții/-ele sunt prost hrăniți și suferă din cauza variațiilor de temperatură, îndură umilințe, uneori chiar tortură, iar Mitsotakis cere, pe deasupra, să fie toți bine zăvorâți înăuntru și, pe viitor, cu totul separați de restul teritoriului.

Chipul Europei nu încetează să se înăsprească, la fel cum se întâmplă și cu celelalte continente. Această evoluție tot mai autoritară a capitalismului ne face să ne întrebăm ce anume anunță vremurile de azi. Ofensiva împotriva enclavelor de utopie, cuplată cu încarcerarea țapilor ispășitori ne aduc aminte de ceasurile cele mai sumbre ale Istoriei.

Întreaga lume devine fascistă, iar Grecia îi este, încă o dată, unul dintre laboratoare.

Nimic nu este însă încheiat. Septembrie e la ușă. Slujbele sezoniere se termină. Mișcarea socială se adună și se organizează din nou. Spații ca Notara 26 și K*Vox se află sub supraveghere maximă. Se anunță replici și mari evenimente de mobilizare. Toamna va fi una caldă la Atena.

Rezistență!