TItlu: Despre organizațiile studențești și auto-organizarea studențească
Autor: Studentul G
Dată: 16 martie 2013
Sursă: personală

Studenţii au probleme serioase în cadrul Universităţii. Se fac schimbări majore la nivel administrativ, Universitatea în sine devine din ce în ce mai puţin democratică, educaţia este comodificată (este doar o marfă), nu se dau burse, Facultatea te educă să devii marfă pentru/pe piaţa muncii, nu un om a cărui capacităţi, dorinţe şi aptitudini sunt dezvoltate; banii merg în buzunarele unor persoane, în loc să meargă în educaţie, şi aşa mai departe. Probleme sunt multe. Şi rezolvări ar fi. Dar nimeni nu vrea, le este frică sau nu are funcţiunea de a începe dezbaterea aceasta, sau de a lua măsuri în privinţa unor posibile acţiuni.

Organizaţiile studenţeşti

Rolul organizaţiilor şi asociaţiilor studenţeşti este acela de a reprezenta şi apăra studenţimea. Dacă studenţii resimt o problemă, aceste structuri au obligaţia, funcţional vorbind, de a face ceva în privinţa asta. Doară din cauza asta au şi apărut. Bine bine, dar survine o problemă: acestea nu fac absolut nimica. Oare de ce?

Istoric vorbind, astfel de cadre organizaţionale au jucat nişte roluri foarte importante în diverse schimbări majore sociale şi educaţionale. Într-un fel sau altul, studenţii aveau în posesie unele din modurile de producţie (a schimbării sociale şi educaţionale). Cadrul era folosit spre a organiza acţiuni, a populariza problemele şi posibilele rezolvări, de a solidariza şi strânge masele solidare spre a acţiona. Dar toate acestea s-au schimbat. Acestea creau presiune, iar termenii erau decişi de către studenţi. Pentru că, precum în scrisoarea studenţilor timişoreni din 14 decembrie 1990, adresată muncitorilor: „A te ascunde în spatele unui paravan de revendicări mai mult sau mai puţin semnificative în acest moment de răscruce este a te adresa cu un zâmbet de umilinţă celui care te batjocoreşte. »

Actualmente am rămas doar cu impresia că acesta ar mai fi rolul organizaţiilor şi asociaţiilor studenţeşti. Au fost încadrate în nişte termeni legali, care convin Statului, termeni care limitează, din start, paleta de posibilităţi a studenţilor. Aşa că dacă nu mai putem să ne luptăm cu Statul, abordăm o altă tactică: facem să ne putem încadra în linişte şi pace în termenii obligatorii ai Statului şi a pieţei muncii capitaliste. Rolul acestor cadre organizaţionale studenţeşti a trecut de la a face presiune pentru schimbare la a schimba studentul spre a nu mai exista necesitatea de presiune. (sau de a crea o pseudo-presiune; doar aşa, de faţadă).

De la început, imaginea pe care o resimţim când auzim de organizaţii şi asociaţii este unul ludic, unul jucăuş, plăcut, unde sunt oameni „faini”, petrecăreţi, şi frumoşi. Aşa că intrăm în acest cadru crezând că vom schimba ceva (un „ceva” relativ, totuşi), dar tot ce se va schimba vom fi noi. Activităţile nu sunt diversificate, ci sunt cam aceleaşi: ne distrăm non-stop (într-o formă sau alta). Fie că mergem la un workshop pe drepturile celor care au terminat facultatea, privind ca viitori angajaţi şi exploataţi, sau la un training de a ne cunoaşte mai bine şi să facem cumva ca să ne încadrăm mai bine în piaţa muncii, totul se termină cu o bere şi în fum de ţigară. Acest fapt nu ar fi problematic dacă tema centrală nu ar fi încadrarea studentului în mecanismul pieţei muncii, metamorfoza de la individ la un simplu pion. Dar în momentul în care se promovează ideea de a fi „deştept” pe piaţa muncii şi distracţie negândită, avem o problemă. Se crează un spectacol, iar organizaţiile şi asociaţiile devin doar o marfă de consum: o altă formă de a ne petrece aşa numitul timp liber. De ce să mai mergem în bar când putem râdem cu colegii, tovarăşii din organizaţie? Plus, toţi sunt nişte oameni „faini”…

Şi atunci care mai este rostul acestor cadre organizaţionale? Acela de a fluidiza integrarea (pe care oricum o facilitează cu brio Universitatea ca şi întreg) în „viitorul nostru”: piaţa muncii. Desigur, să nu vorbim despre finanţările pe care le primesc de la Universitate ca să facă aceasta. Cadrele au ajuns parte din sistem. Deci mă îndoiesc că vreodată vom vedea schimbări majore în cadrul Universităţii, care să fie benefice studenţilor. Bursele nu vor creşte de la sine. Locurile în cămine nici atât. Nici taxele de şcolarizare nu vor scădea. Calitatea informaţiilor se va micşora, spre a limita posibilitatea de a te „răzvrăti” împotriva sistemului, nemuncind sau făcând lucruri care nu sunt benefice pieţei, Statului şi capitalismului, et cetera.

Auto-organizarea studenţească

Aşa că acuma apare problema următoare: dacă nu mai există cadre care să lupte pentru drepturile noastre, a studenţilor, cine o va face? Păi, noi, desigur!

Dar cum? Prin a ne auto-organiza pe bază de afinitate. În fiecare zi ne întâlnim şi vorbim cu oameni care au aceleaşi probleme ca şi noi. Fie că sunt rude de ale noastre, colegi studenţi, sau muncitori, cu toţii avem aceleaşi probleme, doar că îmbrăcate în alte haine. Sunt lucruri care ne apasă pe umeri, ne fac să ne simţim stresaţi, şi care ne obligă să muncim mai mult doar pentru a avea cele necesare. Dacă acuma, ca şi studenţi, spunem că nu avem probleme chiar aşa de mari, uitându-ne la cei care deja lucrează, şi văzând că au datorii la bancă, că lucrează peste norma zilnică, uităm ceva. Uităm că şi noi vom fi obligaţi, la un moment dat, ca să lucrăm şi vom fi în aceleaşi condiţii ca şi muncitorii de azi. Chiar dacă avem impresia că dacă vom termina o facultate şi vom avea o diplomă, asta nu înseamnă că vom scăpa de probleme şi că vom avea un loc de muncă sigur, bine plătit, care ne va permite să avem casă, maşină, şi vacanţe. De aceea trebuie să ne unim forţele şi să creăm grupuri care să presurizeze acele instituţii care ne limitează posibilităţile şi ne obligă la a ajunge să fim doar nişte pioni pe tabla de şah a capitalismului. Viaţa unui om valorează mai mult decât orice „sacrificiu” pe care ni-l cere Statul să-l facem, spre binele său propriu.

Auto-organizarea studenţească ar însemna lipsa unei ierarhii pre-stabilite. Mulţi spun că ierarhiile fluidizează în sine orice fel de proces. Dar este o problemă, deoarece un singur om, aflat în vârful ierarhic al unui grup, nu va ştii niciodată adevăratele probleme ale celorlalţi. Doar grupul va ştii care-i sunt probleme.

Grupul va fi fondat pe baza problemelor, iar funcţiunea acestuia va fi de a le rezolva prin orice metodă posibilă (fie că petiţii, proteste, greve, scrisori, boicotări, etc.) Astfel, posibilitatea de a rezolva ceva se va prelua din mâna unor cadre legale şi acceptate de către Stat, şi se va da în mâna tuturor celor care resimt problema sau solidarizează cu aceştia. Rezolvarea nu va veni din partea preşedintelui şi vice-preşedintelui organizaţiei, ci din partea a zeci şi sute de studenţi care se întâlnesc şi poartă dezbateri privind asta. Doar studenţii ştiu cum resimt lucrurile negative, şi, spre a se găsi o rezolvare care să convină tuturora, trebuieşte a se găsi o linie comună; iar linia se găseşte doar prin discuţie – şi nu prin deciziile celor din ierarhii cum că „asta e rezolvarea”.

Există nenumărate exemple în care studenţii, şi nu organizaţiile care, teoretic ar trebui să-i reprezinte, au reuşit să creeze un moment de presiune care a dus la soluţionarea unor probleme. Au fost nenumărate ocupări ale facultăţi, momente în care studenţii au preluat clădirea şi au decis ce şi cum se va face. Presiunea a fost direcţionată atât către profesori (spre a se alătura grevei şi a discuta la comun problemele – şi profesorii au problemele lor, desigur) cât şi către Stat. Şi chiar dacă uneori ocupările nu au rezolvat ceva concret, s-au creat grupuri de studenţi care au rămas activi şi atenţi la tot ceea ce se întâmpla în jurul lor; şi, desigur, a rămas capacitatea de auto-organizare, posibilitatea de a reacţiona instant la diferite legi sau schimbări majore. Pentru că lupta continuă este motorul schimbării. Împotrivirea, disobedienţa faţă de deciziile guvernamentale sau ale administraţiei Universităţii care pecetluiesc viitorul a o grămadă de oameni poate aduce schimbaea mult dorită. Pentru că în timp ce noi suntem asaltaţi zi de zi cu decizii şi hotărâri inoportune, care ne fac vieţile mai grele, cei care fac aceste decizii nu simt nici o schimbare în rău.

Este inutil să spunem că nu vom rezolva nimica dacă nu am încercat să facem ceva. A ne baza pe eşecuri anterioare, din trecut, este un lucru destul de iraţional; asta din cauză că era un alt context social, economic, politic, etc. Contextele se schimbă, şi tot ele crează posibilităţi. Iar contextul românesc începe să se finalizeze sub forma unei mari probleme de ordin social: aşa numitul stat de drept şi al bunăstării a decis că oamenii, pe care se presupune că îi reprezintă, nu mai merită diferite facilităţi, drepturi, posibilităţi. Motivaţia lor este una de ordin economic, prea-cunoscuta treabă conform căreia ţara nu mai are bani. Iar dacă ei decid viitorul a milioane de oameni pe nişte baze economice, atunci este momentul să acţionăm! Viaţa unui om nu înseamnă a te naşte, a fi educat, învăţat, şi apoi să munceşti în condiţii precare până la pensionare. Este momentul să începem să punem sub semnul întrebării multele acţiuni luate împotriva oamenilor, împotriva noastră. Şi, în paralel, să găsim alternative, răspunsuri, rezolvări!

*

Doctoranzii de la Universitatea Babeş-Bolyai, din Cluj-Napoca, au decis că este momentul să protesteze (au făcut asta toată săptămâna şi vor continua până se rezolvă problema). Nu şi-au mai primit bursele POSDRU de 6 luni de zile, iar aceste burse erau singurul mod prin care puteau să se întreţină. Unii au fost obligaţi să ia un împrumut de la bancă, alţii au apelat la părinţii lor, care, la rândul lor, au probleme. Iar în tot acest timp, o mână de oameni încasează mii de euro pe lună de pe spatele doctoranzilor (şi nu numai). Managerul de proiect, persoana care teoretic ar trebui să aibe grijă ca banii să ajungă la doctoranzi, stă bine mersi în biroul său, primindu-şi banii la timp, având şi o avere impresionantă de patru case, două terenuri şi depozite de mii de euro. Aceste inegalităţi şi nedreptăţi nu trebuiesc permise să se reproducă!

Solidaritate doctoranzilor de la UBB, şi tuturor studenţilor care au probleme din cauza sistemului actual corupt!